Autostrăzile din sacul cu promisiuni guvernamentale

de Dorin Dobrincu

Sunt aproape două decenii de când se fac promisiuni generoase legate de construirea Autostrăzii 8, Ungheni-Iași-Târgu Mureș, care ar urma să lege Moldova de Ardeal, ceea ce înseamnă scoaterea reală a celei dintâi regiuni din izolare. S-a subliniat în repetate rânduri că această autostradă este vitală pentru partea de est a României, în mod explicit pentru Moldova, pentru asigurarea legăturii acesteia cu Vestul, pentru dezvoltarea regiunii.

Gestionarea proiectului a revenit Ministerului Transporturilor și Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), structură subordonată celui dintâi. Ambele entități s-au evidențiat de-a lungul anilor prin neasumare, prin pasarea responsabilității, printr-un imatur joc politic și instituțional. Fără presiunea societății civile, care a crescut în intensitate în ultimul deceniu, fără constituirea și activitatea asociațiilor civice pro-dezvoltare și pro-autostradă, cel mai probabil A8 rămânea doar la nivel de declarații vânturate ocazional, în campaniile electorale ale partidelor, când vânătorii de voturi locali și centrali au obiceiul de a ocupa spațiul public.

Întrucât semnalele venite din partea autorităților erau proaste, asociațiile civice Moldova vrea Autostradă, Împreună pentru A8 și Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei au înaintat ministrului Transporturilor și directorului general al CNAIR, la 17 martie 2024, un apel public. Erau avute în vedere monitorizarea strictă a progresului pe capetele montane ale Autostrăzii 8, Târgu Mureș-Miercurea Nirajului și Vânători Neamț (Leghin)-Moțca, cu precizarea că pentru mai multe loturi se impunea de îndată lansarea procedurii de achiziție publică pentru proiectare și achiziție, pregătirea și finalizarea unor caiete de sarcini, intervenția pentru ca prestatorul Consitrans SRL să finalizeze proiectarea pentru tronsonul Moțca-Lețcani-Ungheni, unde există deja aproape doi ani de întârziere. De asemenea, s-a solicitat reluarea ședințelor de progres de către CNAIR, cu participarea proiectanților și a societățiii civile, precum și o întâlnire urgentă cu ministrul Transporturilor și directorul general la CNAIR.

Întrevederea între reprezentanții autorităților și cei ai asociațiilor civice a avut loc în ziua de 2 aprilie 2024, la Ministerul Transporturilor. Au participat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, Gabriel Budescu, directorul general al CNIR (Compania Națională pentru Investiții Rutiere), Daniel Mătăsaru, Flaviu Manea și Adrian Covăsnianu, de la asociația Moldova vrea Autostradă, Ionel Apostol și Constantin Petrișor, de la asociația Împreună pentru A8, Dan Radu, Adrian Olteanu și Dorin Dobrincu, de la asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei. Un parlamentar ieșean din PSD, aflat în căutare de publicitate gratuită, a venit neinvitat la întrunire. Observând reacția activiștilor civici, care i-au transmis politicianului că nu avea ce căuta acolo, unul dintre oamenii ministrului l-a scos din sală pe intrus.

La întâlnire s-a discutat despre proiectele de infrastructură rutieră ale regiunii Moldova. A fost vorba în mod special despre Autostrada 8, unde se înregistrează cele mai mari probleme, inclusiv suspecte întârzieri, dar și despre A7, Ploiești-Pașcani-Siret, precum și despre drumurile expres Focșani-Brăila-Constanța, Tișița-Albița și Bacău-Piatra Neamț.

În chestiunea A8, reprezentanții asociațiilor civice au insistat asupra câtorva chestiuni de principiu, precum și asupra unor aspecte tehnice. În primul rând, s-a subliniat că jocul pe care îl fac diverse entități, de a da vina unele pe altele atunci când vine vorba de nerespectarea termenelor avansate public de către oficiali, denotă neasumarea responsabilității. Cu un ministru al Transporturilor de la PSD și cu un director general al CNAIR de la PNL, partidele din coaliția de guvernare își pasează de doi ani și jumătate vina pentru nerealizările din infrastructura Moldovei. În același timp, când se văd în corzi, și Ministerul Transporturilor și CNAIR dau vina pe companiile private care au câștigat contracte pe A8. Acest joc de ping pong nu face decât să irite asociațiile civice și să consolideze neîncrederea comunității că autoritățile chiar vor să realizeze acest proiect. Însă este cât se poate de evident că responsabilitatea principală revine Ministerului Transporturilor, în speță titularului acestuia, care are puterea și obligația de a superviza realizarea autostrăzilor.

Din discuție a reieșit că în chestiunea construirii autostrăzilor din România, implicit din regiunea Moldovei, au fost și sunt mari interese și presiuni politice. Acest lucru nu este un secret pentru nimeni. Societatea civilă a scos nu o dată la suprafață jocurile din subterana partidelor, din cercurile de afaceri sau din structuri din umbră.

Totodată, s-a subliniat că interesul europenilor față de regiunile de margine ale Uniunii Europene a crescut în ultima vreme, ceea ce are implicații asupra dezvoltării. Războiul din Est deschide oportunități pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru susținerea actuală a Ucrainei și pentru refacerea acesteia după încheierea conflictului. Regiunea Moldova are șansa de a ieși din situația de fundătură geografică a României și Europei, având în vedere vecinătatea cu Republica Moldova și cu Ucraina.

Ministrul Transporturilor – în prezența directorilor generali ai CNAIR și CNIR – a asumat lansarea în acest an a licitațiilor de proiectare și execuție pentru loturile restante din sectorul montan al A8, finalizarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul colinar Târgu Neamț-Iași-Ungheni, precum și reluarea ședințelor de progres pentru proiectele de infrastructură rutieră din Moldova, sub autoritatea Ministerului, la care să participe reprezentanții CNAIR și CNIR, ai proiectanților și ai asociațiilor civice.

În timpul întâlnirii, ministrul a ținut să dea asigurări că problema resurselor pentru realizarea acestui proiect nu există, România având disponibilități în acest sens. Întrebați direct în cât timp va fi finalizată Autostrada 8 în integralitatea ei, așadar de la Ungheni-Iași până la Târgu Mureș, Sorin Grindeanu, Cristian Pistol și Gabriel Budescu au susținut, prin vocea celui din urmă, că acest lucru se va întâmpla în aproximativ șase ani, menționându-se în mod explicit anul 2030. Suntem sceptici față de promisiunile Ministerului, CNAIR și CNIR, având în vedere istoria bogată a făgăduielilor făcute de aceste entități. Însă nu vom ezita să le reamintim oficialilor de la Ministerul Transporturilor și din structurile subordonate ce au susținut în fața reprezentanților societății civile din regiunea Moldovei la începutul lunii aprilie 2024. Dacă angajamentele guvernamentale nu vor fi respectate, în mod sigur acțiunile noastre nu se vor rezuma la atât.

Devino membru MDM