rfi.ro / România reală
O știre care a atras atenția la sfârșitul săptămânii trecute a fost aceea că activitatea în portul Constanța s-a blocat. Cauza blocajului a fost că o parte din importurile și exporturile din porturile ucrainene de la Marea Neagră s-a mutat la Constanța. Rezultatul a fost că într-o lună cantitatea de mărfuri care a ajuns în cel mai mare port românesc a crescut foarte mult. Prima reacție a unor comentatori români a fost să dea vina pe ucraineni și să ceară un tratament preferențial pentru mărfurile produse în România față de cele care vin sau pleacă spre din sau spre Ucraina.