SCRISOARE DESCHISĂ: Peste 30 de organizații civice, printre care Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, cer COMPETIȚIE REALĂ LA ȘEFIA PARCHETELOR

Noi, organizațiile civice, grupurile și inițiativele semnatare, în exercitarea dreptului legitim al societății civile de a veghea la respectarea statului de drept și având în vedere importanța fundamentală a independenței justiției, ne adresăm public magistraților, autorităților statului și Președintelui României în contextul procedurii de selecție pentru funcțiile de:

Ziarul de Iași / Lovitură de graţie pentru justiţia suveranistă

Nu mai e loc de întors. Cei care vor pune sub semnul întrebării primatul legislaţiei UE nu se vor mai putea camufla în spatele hăţişului de legi, norme şi hotărâri. Casta judecătorilor din România are de făcut o alegere: obedienţă către cine le plăteşte salariile uriaşe, pensionări timpurii şi aranjează avansări netransparente în sistem sau servesc interesul public, al cetăţenilor.

Devino membru MDM