Ziarul de Iași / Iașul are cel mai numeros grup din Parlament; „Nu se bat în mod real pentru interesele județului”

Dar, fie că sunt 17, fie că am putea avea 20 de parlamentari, unde sunt avantajele pentru ieșeni și pentru județ? Istoricul Dorin Dobrincu, membru fondator al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei, este sceptic: „Marea problemă e că nu contează. Nu se bat în mod real pentru interesele județului, nu colaborează între ei și nu se bat pentru Moldova în condițiile în care există această așteptare regională, mai ales că Iașul poate să fie o locomotivă pentru ansamblul Moldovei”.

Republica.ro / „A fost sau n-a fost beat în Parlament?” Cum a ajuns unul dintre puținii politicieni care au fost în Ucraina să fie „judecat” de colegii lui care au stat acasă

Luni, 18 aprilie, dl Muraru a dat publicității un comunicat dedicat cazului Havârneanu. Pe considerentul că „tribuna Parlamentului nu poate și nu trebuie să fie batjocorită”, că instituțiile statului nu trebuie discreditate, iar pe deasupra preocupat de grija față de binele partidului rival, penelistul a cerut ca useristului să-i fie retras sprijinul politic. (…) Nu știu ca dl Muraru să fi luat vreodată atitudine față de corupția sau comportamentul public scandalos al unora dintre membrii partidului său aflați în funcții publice, nici măcar din organizația pe care conjunctura i-a dat-o în brațele-i vânjoase. Nicio vorbă nu a scos onorabilul deputat când a devenit publică vechea aventură a dlui Florin Cîțu, care urcase la volanul unei mașini, în Iowa, după ce consumase prea multă bere. Nu a spus nimic conjudețeanul meu atunci când domnii Chirica și Alexe, colegi de organizație, adunau dosare penale cu fervoarea cu care alții colecționează timbre sau cutii de chibrituri. Nu a spus nimic nici atunci când Damian Butnariu, primarul comunei Mogoșești Siret, județul Iași, a fost implicat într-un scandal sexual.

Devino membru MDM