de George Țurcănașu
Introducere
În acţiunea de reformă administrativă a nivelului scalar local, dacă vom comasa două sau trei comune, nu vom obţine o entitate administrativă care să aibă o competitivitate teritorială semnificativ crescută. Vom realiza nişte economii relativ modeste la buget şi… cam atât! Noile comune vor avea doar câteva mii de locuitori; majoritatea vor fi sub 10 sau 12 mii de locuitori, valori care sunt departe de pragul critic demografic ce ar aduce echilibru teritorial şi o oarecare autonomie funcţională la nivel local. Sunt convins că acestea ar fi principalele scopuri pe care trebuie să le urmărim în acţiunea de reformare a teritoriilor locale. Reformulând, ar fi necesar să creăm structuri suficient de mari şi robuste, care să fie capabile să genereze şi să întreţină servicii absolut necesare la nivel scalar local (învăţământ liceal, servicii de sănătate – cabinete medicale, policlinici, chiar spitale –, servicii comerciale, alte servicii teritoriale – de arhitectură şi urbanism, juridice etc.).
Care ar fi pragul critic demografic? E greu de răspuns la această întrebare. Sunt multe variabile pe care trebuie să le urmărim în acţiunea de reconfigurare a limitelor administrative locale: densitatea şi structura pe grupe de vârstă a populaţiei, gradul de fragmentare a spaţiului şi orientarea formelor înalte de relief sau a văilor, morfologia reţelelor moderne de transport, dar şi identitatea locală – ca formă profundă de teritorialitate. Dacă ar fi să dau un prag orientativ, ar fi necesar un minim de 15 sau 20 de mii de locuitori pentru a fi cât de cât eficientizate măcar o parte dintre serviciile amintite mai sus.
***
În orice societate, sistemul administrativ e conceput în scopul eficientizării gestiunii resurselor umane şi naturale ale unui teritoriu. E necesar ca acest sistem să fie flexibil şi să articuleze, într-o manieră echilibrată şi funcţională, necesităţile fiecărui nivel de organizare (local, judeţean, regional etc.), conform principiului subsidiarităţii. Din punctul de vedere al organizării administrative, semnificaţia şi finalitatea generală a principiului subsidiarităţii constau în atribuirea unui anumit grad de autonomie unei autorităţi subordonate faţă de o autoritate superioară, în special autonomia unei autorităţi locale faţă de puterea centrală (cf. www.europarl.europa.eu). Bazându-se în principal pe relaţiile ierarhice de putere, ce au o logică verticală în sistemul administrativ, conform acestui principiu are loc distribuirea competenţelor între diferitele niveluri de putere.
Dinamica actuală accelerată a sistemului economic şi social, care se repercutează asupra organizării spaţiale a obişnuinţelor de consum, a tehnologiilor de producţie a bunurilor şi serviciilor, a fluxurilor, a obişnuinţelor de practicare a teritoriului, impune un caracter de perisabilitate structurilor teritoriale. De aceea, un sistem administrativ conservator poate deveni o structură care jenează dezvoltarea teritorială. Astfel, apare necesitatea fie a schimbării configuraţiilor nivelurilor administrative existente, fie a apariţiei unor structuri noi, superioare din perspectiva scalară (nivelul regional, de exemplu) sau intercalate celor existente (un nivel administrativ între comună şi judeţ).
De ce e necesar nivelul LAU1 în România?
Glosar: LAU1 (Local Administrative Unit 1) – nivel administrativ local intermediar între comună/oraș și județ, utilizat în unele state pentru coordonarea serviciilor publice şi administrative la scară locală/supralocală. LAU2 (Local Administrative Unit 2) – nivelul administrativ local de bază; în România include comunele, orașele și municipiile, cu autorități proprii (primărie și consiliu local).
Când vorbim despre necesitatea unei reforme administrative în România, cel mai adesea ne gândim doar la regionalizare, la înfiinţarea unui nivel administrativ superior judeţului. Însă, foarte importantă în gestionarea mai eficientă la nivelurile scalare locale este şi reînfiinţarea unui palier intermediar între comună şi judeţ. Un astfel de nivel face parte şi din tradiţia sistemelor administrative ale României sau ale structurilor teritoriale componente. Echivalentele istorice ale structurilor de tip LAU1 au fost: ocolul – în cazul statului moldovenesc, plasa – în cazul Ţării Româneşti, denumire extinsă şi în cazul Principatelor Unite şi al României. Apropiate ca talie erau şi organizările intermediare de tip raion din perioada de administraţie teritorială de influenţă sovietică.
Nivelul LAU1 ar fi foarte util în reconstrucţia sistemului teritorial al României din mai multe motive. Dintre acestea, cele mai importante par a fi: eficientizarea administraţiei locale şi consolidarea centralităţilor teritoriale locale – a oraşelor mici şi mijlocii sau chiar a unor aşezări rurale ce vor deveni reşedinţe de plasă. Mai mult, nivelul LAU1 ar putea să constituie unitatea elementară (mult mai fină decât unitatea teritorială judeţeană) în constituirea configuraţiilor regionale. La fel a procedat şi Polonia, care e un exemplu de bune practici în ceea ce priveşte trasarea nivelului administrativ regional. Să le luăm pe rând.
LAU1 e un nivel ce ar eficientiza administraţia locală, dacă ar prelua majoritatea competenţelor administrative active în prezent la nivel comunal (LAU2); e indicat ca nivelul comunal să funcţioneze în continuare din perspectiva statistică şi de reprezentare la nivelul plăşii, dar delestat de majoritatea competenţelor administrative. Pentru că nu am pomenit în diversele scrieri pe acest subiect care ar fi serviciile ce vor deveni redundante la nivel comunal, am să o fac acum. Tehnic, nu vor mai fi necesare instituţiile primarului, ale viceprimarului şi nici serviciile consilierilor locali sau alte servicii ce funcţionează (mai mult ineficient!) pe lângă primăriile comunale.
În cadrul comunei ar mai putea funcţiona o filială a LAU1, care să devină o interfaţă între cetăţean şi noul centru; însă, cel mai important rol teritorial al comunei ar fi acela de a alege şi promova consilieri care să le apere interesele locuitorilor la nivelul centrului LAU1. („În organizarea administrativă a nivelului local, prefer un nivel teritorial superior comunelor” a apărut în Ziarul de Iași, 5 martie 2026)
În organizarea administrativă a nivelului local, prefer un nivel teritorial superior comunelor (II)
Ideea de bază a primului text al seriei, cel de săptămâna trecută, era că o entitate administrativă superioară comunei, care să preia guvernanţa locală, ar fi mai eficientă decât comasarea a două sau trei comune. De ce? Creând structuri suficient de mari şi robuste, acestea vor fi capabile să genereze şi să întreţină servicii absolut necesare la nivelul scalar local (învăţământ liceal, servicii de sănătate – cabinete medicale, policlinici, chiar spitale –, servicii comerciale, alte servicii teritoriale – de arhitectură şi urbanism, juridice etc.).
Dincolo de eficientizarea administraţiei locale, trebuie să urmărim şi consolidarea unor centralităţi teritoriale locale – oraşe mici şi mijlocii sau chiar unele aşezări rurale ce vor deveni reşedinţe de plasă, district sau cum vom numi aceste organizări LAU1.
La ce sunt utile aceste centralităţi locale? La o distribuţie mai echilibrată a serviciilor în teritoriu, la încurajarea relaţiilor dintre localităţile orizontului scalar local, care se va repercuta şi asupra creşterii coeziunii teritoriale, dar şi a competitivităţii acestor noi structuri locale, atât în raport cu structurile similare din România, cât şi cu cele din UE.
Despre reacţia primarilor la „sectorizare”
Iniţial am vrut să mă concentrez, în textul de săptămâna aceasta, pe configuraţiile potenţiale ale unor structuri administrative locale, apelând şi la harta propusă de istoricul Vasile Cotiugă, într-un text apărut în ZDI sub semnătura lui Radu Meşniţă, pe data de 23 februarie. Dar textele ce vizează această preocupare vis-à-vis de administraţia locală se succed cu o viteză atât de mare, încât mă văd nevoit să optez pentru o altă direcţie, impusă de mai noul text al aceluiaşi autor, care prezintă reacţiile primarilor unor comune din proximitatea Iaşului la ideea propusă de premierul Bolojan de „sectorizare” a comunelor ce aparţin aglomeraţiilor urbane centrate pe marile oraşe.
Iată ce zice, cu o oarecare aroganţă, Dan Niţă, primarul Miroslavei, care se opune categoric ideii prim-ministrului: „Municipiul trebuie să investească. Dacă ei nu au dezvoltat până acum, credeți că vor investi de acum încolo? Care este industria municipiului Iași, că eu nu o văd?”
Pentru primarul comunei de lângă Iaşi o fi importantă aducerea industriei în interiorul teritoriului administrativ, dar primarul Iaşului nu trebuie să aibă preocupări similare. Iaşul este municipiul cu cea mai mică suprafaţă dintre municipiile de peste 200 de mii de locuitori din România. Ca urmare, terenul are un preţ mare. Modelul contemporan al rentei funciare (inspirat din teoria lui Johann Heinrich von Thünen, 1826) explică modul în care valoarea terenului și localizarea influențează structura spaţială a activităților economice. Ideea centrală este că renta terenului scade odată cu distanța față de zonele centrale, iar firmele aleg să se localizeze unde costurile totale (teren + transport + infrastructură) sunt minime.
Aplicat la Iași, modelul arată de ce parcurile industriale nu sunt la fel de profitabile în interiorul municipiului, dar sunt în Miroslava. În municipiul Iași, renta funciară este foarte ridicată, deoarece terenurile sunt cerute pentru locuințe, birouri, centre comerciale și servicii. Aceste activități pot plăti chirii sau prețuri ale terenului mult mai mari decât industria. Astfel, utilizarea industrială devine mai puțin rentabilă, deoarece costul terenului crește prea mult în raport cu profitul obținut din producție sau logistică.
În schimb, în Miroslava, terenul este mai ieftin, ceea ce reduce costurile inițiale pentru investitori. În același timp, localitatea are accesibilitate bună la infrastructura de transport și la forța de muncă din Iași, dar fără presiunea mare a pieței imobiliare urbane. Această combinație (costuri mici ale terenului + apropiere de oraș) face ca parcurile industriale să fie mai profitabile.
În concluzie, industria tinde să se localizeze la periferia orașelor, unde costul terenului este mai mic, dar accesul la piață și la infrastructură rămâne bun. Acesta este motivul principal pentru care dezvoltarea industrială s-a concentrat în Miroslava, și nu în municipiul Iași.
În rest, sunt mai degrabă de acord cu primarii decât cu ideea domnului Bolojan. De ce? Pentru că UAT-urile locale nu sunt suficient de pregătite pentru a fi absorbite de către centrul urban. Structurile lor nu sunt nici pe departe mature. Veţi spune că şi Târguşor Copou, şi Galata, Socola sau Munteni au fost cândva localităţi de sine stătătoare. Bineînţeles, şi au fost absorbite de către oraş atunci când au devenit parte inseparabilă a acestuia.
În plus, o guvernanţă locală ar trebui să rezolve probleme cât mai simple cu putinţă, pentru că vizează cel mai adesea nivelurile scalare comunitare. A grupa într-o entitate teritorială locală atât marele oraş, cât şi sate ce nu au avut niciun metru de asfalt pe străzi nu ar reprezenta un exemplu de bune practici.
Cum ar putea fi rezolvată administrarea în zona marelui oraş?
Asta nu înseamnă că nu putem aduce transformări şi simplificări ale configuraţiilor structurilor teritoriale locale din jurul Iaşului. Trasarea powiaturilor periurbane poloneze reprezintă un model de bune practici.
Funcționarea LAU1 (plasă, district) ar impune diminuarea consistentă a disimilarităților prezente între comunele vecine ce aparțin aceleiași structuri. De asemenea, asigurarea unor bugete mai echilibrate, generalizarea bunelor practici în materie de guvernanță locală la nivelul noilor structuri, realizarea unui alt reper spațial al investițiilor importante la nivel local, crearea clusterelor economice locale sau a unei identități noi raportate la noua scară ar reprezenta avantaje ce nu pot fi ignorate.
De exemplu, comuna Miroslava din județul Iași (peste 38 de mii de locuitori – valoare estimată pentru 1 ianuarie 2026), care în mod constant are un buget local printre cele mai mari din țară, motivele principale fiind proximitatea și buna situare pe infrastructura de transport în raport cu municipiul Iași, ar putea deveni o centralitate administrativă, antrenând în jurul ei comunele vecine, poate mai puțin norocoase din perspectiva poziției – Horlești, Voinești, Mogoșești, Schitu Duca, Dobrovăț etc.
De o parte din prosperitatea UAT-ului Miroslava, dar și a altor comune ce ar putea face parte din această construcție administrativă (Ciurea, Valea Lupului, Bârnova sau Lețcani), vor beneficia și comunele vecine, la fel cum vor beneficia și de know-how-ul autorităților locale miroslovene, care au pus în practică numeroase proiecte cu finanțare europeană sau cu finanțare privată, de la parcuri industriale și logistice la activități comerciale și servicii pentru populație.
Din perspectivă demografică și economică, o astfel de plasă s-ar situa pe o poziție fruntașă nu numai în județul Iași (poziția a II-a, într-o manieră detașată), ci și la nivel regional. Peste 100 de mii de locuitori (>13% din populația județului) ar însemna o dimensiune superioară unor orașe ce pot funcționa ca entități LAU1, precum Botoșani, Suceava etc.
Această talie și faptul că majoritatea comunelor sunt parte a zonei urbane funcționale ieșene (unele dintre acestea fiind și parte a aglomerației urbane morfologice – spațiul construit continuu al Iașului) ar crea oportunități de dezvoltare. Printr-o strategie comună, s-ar putea dinamiza și alți vectori de dezvoltare ai aglomerației urbane.
De asemenea, un astfel de grid administrativ ar putea simplifica colaborarea instituțională în vederea punerii în practică a unei strategii comune de dezvoltare la o scară superioară – cea a Zonei Metropolitane Iași. Sunt mai ușor de armonizat trei-patru actori teritoriali (plasa urbană Iași, două plăși periurbane – una în vestul orașului, cealaltă în estul său, centrată pe Holboca și Tomești –, eventual o plasă a cărei centralitate ar fi Podu Iloaiei, formată din comune ce aparțin zonei urbane funcționale), ce însumează aproximativ jumătate de milion de persoane, decât interesele a câtorva zeci de comune. („În organizarea administrativă a nivelului local, prefer un nivel teritorial superior comunelor (II)” a apărut în Ziarul de Iași, 12 martie 2026)
George Țurcănașu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultății de Geografie și Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
