de George Țurcănașu
A7 schimbă deja geografia Moldovei. Tocmai de aceea întârzierea A8 devine și mai gravă. Miza nu este doar finanțarea SAFE. Dacă Iașul nu se conectează rapid la această nouă axă, centralitatea sa regională se fragilizează, iar fluxurile economice se pot orienta către alte centre, fapt care va afecta coeziunea și coerența teritorială a Moldovei apusene.
Aici este marea anomalie.
În loc ca A8 să transforme Iașul în marele hub estic al României, cu relații economice puternice spre orașele Moldovei apusene, spre cele ale Republicii Moldova și ale Ucrainei, riscăm să avem un oraș mare captiv între două rețele incomplete (una bucureșteano – sireteană și o alta la est de Prut).
Iar într-o asemenea situație trebuie să fim pragmatici.
Dacă vestul rămâne inaccesibil, Iașul ar trebuie să se deschidă spre est (?).
Nu din resentiment față de București. Nu dintr-un separatism de operetă. Nu pentru că România ar trebui să întoarcă spatele Europei.
Dimpotrivă, pentru a se conecta mai lesne la Europa, Iașul trebuie să se orienteze pe vectorul estic, pentru că acesta va devini mai accesibil.
E caraghios, dar chestiunea aceasta ar trebui să fie o strategie economică, nu o consolare geopolitică.
Axa Iași–Chișinău–Odesa
Axa Iași–Chișinău–Odesa nu este o fantezie geografică. Este o direcție care are logică economică și geopolitică. Și a funcționat și în trecut. Prima cale ferată internațională ce a traversat teritoriul Romăniei a fost Ițcani – Burdujeni – Pașcani – Iași – Chișinău – Odesa.
Republica Moldova se apropie de Uniunea Europeană. După război, Ucraina va avea nevoie de o reconstrucție uriașă. Regiunile din nordul Mării Negre – Odesa, Mykolaiv și spațiile din vecinătatea lor – vor avea nevoie de conexiuni logistice, comerciale și instituționale către piața europeană.
România poate fi poarta. Iar Iașul poate fi unul dintre cele mai importante noduri ale acestei porți. Numai că, pentru asta, Iașul trebuie să fie conectat. Nu poți deveni hub european cu statutul de „oraș important, dar mai vedem noi cu autostrada”.
Dacă A8 ajunge la Prut, iar apoi legătura continuă către Chișinău și, în perspectivă, spre Odesa, apare o axă metropolitană și economică de frontieră cu o forță extraordinară. Un astfel de coridor ar putea lega direct economia românească și europeană de un spațiu aflat în plină transformare.
Iar România ar putea încasa ceea ce geografia îi oferă aproape gratis: poziția de stat de tranzit între Uniunea Europeană, Republica Moldova și Ucraina.
Numai că pentru a încasa renta geografică trebuie să construiești drumul. Altfel, rămâi proprietarul unei proprietăți foarte bine poziționate, dar inaccesibile.
Poate că Bucureștiul nu intenționează să abandoneaze Iașul, poate că nu știe ce să facă cu el
Într-o țară excesiv de centralizată, centrul deține majoritatea pârghiilor prin care proiectează și construiește structura teritorială națională. De aceea, apariția atât de frecventă a Bucureștiului în acest text nu e întâmplătoare. E locul de unde se decide, de prea mult timp, că Iașul și Moldova pot să mai aștepte. Dar trebuie să fim corecți: nu există nicio dovadă că Bucureștiul ar avea o strategie explicită de abandonare a Iașului. Însă, există ceva aproape la fel de grav: absența unei strategii de dezvoltare coezivă pentru Iași și pentru Moldova atât la nivelul regional, cât și la cel național.
Iar într-o Europă care se reorganizează rapid, absența strategiei produce aceleași efecte ca o decizie greșită, dar deliberată.
Dacă timp de douăzeci de ani Iașul este ținut la marginea marilor rețele, dacă fiecare etapă a A8 produce alte proceduri, dacă tocmai sectorul care ar lega orașul de Prut ajunge suspendat în instanță, în timp ce Republica Moldova își pregătește propria continuare a acestei autostrăzi inexistente, atunci apare o întrebare aproape imposibil de evitat:
Ce este Iașul pentru România?
Un centru regional de care Bucureștiul își amintește, ceremonios, la 24 Ianuarie? Un mare oraș universitar bun pentru statistici? Un aeroport bun pentru fotografii? „ Capitala culturală a României” (iertată-mi fie gluma, vă rog)? Un „ oraș regal” (așișderea!)? Un beneficiar al fondurilor europene? Sau un nod strategic al frontierei estice a Uniunii Europene?
Pentru că ultima variantă schimbă tot.
Și tocmai aici este tristețea.
România ar putea folosi Iașul pentru a construi o relație economică durabilă cu Republica Moldova și Ucraina, iar Iașul ar putea deveni unul dintre marile noduri ale reconstrucției est-europene. În loc să fie marginea României, ar putea fi centrul unei regiuni europene în formare.
Dar pentru moment, Iașul este obligat să aștepte.
Să aștepte Bucureștiul. Să aștepte licitația. Să aștepte reevaluarea. Să aștepte instanța. Să aștepte următorul ministru. Să aștepte următoarea promisiune. Și, eventual, să aștepte până când oportunitatea geopolitică va trece pe lângă el.
La capătul drumului
Poate că miza A8 e alta. Nu asfaltul. Nu kilometrii. Nu inaugurarea cu panglică și excavatorul lustruit pentru televiziuni. Ci alegerea între două geografii.
În prima, Iașul este centralitatea principală (încă!) a periferiei estice a României, neconectată cum se cuvine la propriul hinterland și la restul țării.
În a doua, Iașul este poarta către Uniunea Europeană a Republicii Moldova și Ucrainei, un hub economic, universitar, logistic și metropolitan al unei regiuni care se va transforma enorm în următoarele decenii.
Prima geografie e cea prezentă. O geografie care pare să fie rezultatul unei politici poate nu de suprimare, dar clar de erodare a centralității Iașului în structura teritorială a Moldovei apusene.
A doua este cea pe care am putea-o construi.
Și aici Bucureștiul ar trebui să înțeleagă un lucru elementar: a abandona infrastructura Iașului nu înseamnă doar să abandonezi Iașul. Înseamnă să abandonezi Moldova apuseană. Înseamnă să abandonezi o oportunitate europeană a României.
Iar dacă Bucureștiul continuă să întârzie, Iașul va face ceea ce fac toate orașele care refuză să moară în periferie: își va căuta singur conexiunile. Sau poate că alții i le vor căuta.
Poate că, într-o zi, vom privi harta și vom constata cu o ironie amară că Republica Moldova a înțeles înaintea României că drumul către Europa ar trebui să treacă prin Iași.
Și atunci vom avea, probabil, și explicația oficială.
A fost o contestație. A fost o reevaluare. A fost o procedură. A fost o problemă tehnică. A fost o situație juridică. A fost ceva neprevăzut.
Numai Iașul va fi rămas previzibil acolo unde a fost lăsat: la capătul drumului, în timp ce Europa se extinde spre Est, ocolindu-l.
Epilog
În condițiile unei guvernanțe centralizate, care controlează aproape totul de la București, o capitală arogantă, orgolioasă și autosuficientă în raport cu propriile periferii, Iașul nu pare să aibă șanse de dezvoltare pe măsura potențialului său. În aceste condiții, proximitatea față de Chișinău poate deveni unul dintre puținele sale avantaje strategice. De aceea, cred că un viitor mai bun pentru Iași ar depinde, paradoxal, și de faptul ca marele oraș basarabean să nu-și piardă calitatea de capitală.
O capitală nu poate fi ignorată. Are o forță de atracție și o vizibilitate către exterior pe care niciun alt oraș nu le poate înlocui. Chișinăul își va căuta, inevitabil, cele mai eficiente căi de conectare nu doar cu propriul teritoriu, ci și cu marile orașe europene: Berlin, Varșovia, Viena, Helsinki etc. Iar Iașul, prin intermediul A8, s-ar afla pe cel mai scurt traseu către rețeaua europeană de autostrăzi.
Într-o asemenea geografie, Iașul nu ar mai fi periferia estică a României, ci un nod între Chișinău și nordul Mării Negre, pe de o parte, și marile capitale europene, pe de alta – o punte între estul Europei și Uniunea Europeană. Dar pentru asta trebuie mai întâi să existe drumuri rapide. Iar dacă Bucureștiul continuă să le amâne, este posibil ca Iașul să descopere că viitorul său european trece, în mod ciudat, prin Est.
