de Alexandru Cohal, MDM
Problema tratării regiunii Moldova ca o zonă tampon în caz de război cu ruşii a fost readusă în discuție în 24 ianuarie 2021 de istoricul Mihai Chiper, de la Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, un ONG specializat în advocacy regional. El a văzut în planurile de operaționalizare a Porții Focşanilor un efect negativ al ultracentralismului în tradiție continuată din secolul XIX, care induce ideea ierarhizării importanței militare a regiunilor României. Potrivit acestei concepții militare, Muntenia şi Bucureștiul sunt considerate cele mai importante obiective și, în consecință, trebuie apărate cu prețul sacrificării celorlalte regiuni. Dezbaterea de acum trei ani s-a numit Cum de ne-am unit atât de tare? Unirea Principatelor și iluziile național-centralismului, şi i-a avut în dialog pe Adrian Cioflâncă, Dorin Dobrincu, Mihai Chiper de la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, și pe Florea Ioncioaia de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Ziarul de Iaşi atenţiona a doua zi după acea dezbatere importanța subiectului Porţii Focşanilor, unul „care a luat cumva prin surprindere audienţa”. Un articol amplu sintetiza atunci videoconferinţa lui Mihai Chiper:
„[D]upă unire a prins contur o strategie de apărare care fixa ca puncte forte consolidarea aşa zisei Porţi a Focşaniului, adică aliniamentul Galaţi – Nămoloasa – Focşani (FNG), o linie care uneşte, în mare, arcul carpatic de punctul de întâlnire al Prutului cu Dunărea, repere naturale de apărare faţă de o eventuală invazie din nord. Mihai Chiper spune că discuțiile despre aceste fortificații, ca element strategic de bază, au fost purtate în secret la vremea imediat următoare unirii, şi plecau de la ideea că Moldova este un teritoriu care nu poate fi apărat, ca urmare a graniţelor lungi şi deschise. Prin urmare, în cazul unui atac rusesc – acesta fiind scenariul cel mai important – Valahia trebuia apărată cu preţul neglijării Moldovei. Or, acest lucru poate fi făcut doar prin stăvilirea invadatorului pe linia Galaţi – Nămoloasa – Focşani. Istoricul a mai spus că, deşi a fost discutat în secret, planul a fost criticat de Mihail Kogălniceanu, care a propus o soluţie de apărare a graniţelor Moldovei prin înfiinţarea de fortificaţii în nordul regiunii, la Iaşi şi la Roman. Scenariul aliniamentului FNG a avut câştig de cauză, iar deceniile care au urmat au contribuit la realizarea acestuia, cu ajutorul expertizei străine. Doctrina aceasta de apărare a fost susținută de un corp ofiţeresc preponderent valah şi a fost predată în anii următori în şcolile militare, astfel încât a devenit strategia standard a României. […] Deşi planul a fost cunoscut doar elitelor militare, efectele sale au creat curente solide în timp. […] Mihai Chiper a mai spus că anul trecut (2020: nota mea), trupele armatei române au avut un exerciţiu comun cu parteneri NATO pe acelaşi aliniament, ceea ce arată că planul care ar presupune implicit o abandonare a Moldovei în caz de invazie rusească este o opţiune în strategia armatei române, care a făcul planul antrenamentului.”
Rodul unei documentări de mai mulţi ani, ani scurşi precum se vede cu mult înainte de agresiunea generalizată a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei (februarie 2022), subiectul Porţii Focşanilor ca doctrină militară actuală a României a fost reluat în mai multe articole pentru publicul larg, iar în cele din urmă sub forma unui studiu consistent, în volumul „Regionalizarea, către un model de bună guvernanţă a României” (Polirom, 2023), cu titlul „Zona‑tampon a României într‑un conflict cu Rusia: Moldova în capcana de la Poarta Focșanilor” de acelaşi istoric Mihai Chiper. Bazându-se pe surse publice, Mihai Chiper arăta că după atacul rus asupra Ucrainei din februarie 2022 România nu a avut nicio manevră operațională militară „de descurajare” a unui posibil atac inamic în regiunea Moldova, așa cum nici înainte de această dată armata română nu se înzestrase cu structuri de „comandă”, „manevră” și „logistică” pe linia Prutului. Practic Armata română gândeşte şi azi strategia de apărare a ţării ca în secolului XIX, pe linia Focșani-Nămoloasa-Galați, şi nu, aşa cum s-ar impune, pe graniţa Prutului. În cazul unei agresiuni militare, această strategie lasă fără apărare patru milioane de cetăţeni români din regiunea Moldova.
„Statul român ar trebui să explice transparent de ce Iași, Botoșani, Suceava ori Bacău, ca să dăm câteva exemple, rămân deliberat, planificat, în afara planurilor imediate de apărare, de ce se mai operează cu concepte geografice din secolul al XIX‑lea și de ce elita militară românească nu poate produce un plan viabil și pentru Moldova. De fiecare dată când s‑a trecut la operaționalizarea Porții Focșanilor, aceasta a fost, în condiții de stres și conflict militar, o formă de a fi trântită în fața Moldovei, împotriva intereselor de securitate ale cetățenilor români din această regiune. Principiul de funcționare a Porții Focșanilor presupune o cedare deliberată (temporară) a regiunii Moldova în fața unei armate covârșitoare din E (Rusia) pentru câștigare de timp în vederea organizării unui răspuns militar cu sprijin extern, apoi recucerirea, deci planificarea unui teatru de război în această zonă. Scopul organizării Porții Focșanilor rămâne acela de a feri Bucureștiul și Muntenia de o invazie militară, dar rezultatul implicit este profilarea Moldovei ca „zonă‑tampon” între România și Rusia, ceea ce îi afectează atractivitatea economico‑socială. Alarmant este că NATO a preluat obsesiile militarilor români, iar statul român ascunde implicațiile acestor decizii.” (Chiper 2023, p. 295)
Apariţia acestui studiu într-un volum despre regionalizare popularizat în principalele oraşe universitare ale României a făcut ca dezbaterea asupra apărării militare a regiunii Moldova în cazul unui atac din partea Federației Ruse să repornească cu mai multă intensitate şi pe mai multe voci, la cea a lui Mihai Chiper adăugând-se cea a istoricului Dorin Dobrincu.
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei a continuat să ceară explicații de la politicieni și de la funcționarii armatei încă alte patru luni. La jumătatea lunii aprilie a.c. răspunsul a venit din partea Statului Major al Armatei Române. Singurul răspuns de la SMA, trimis Ziarului de Iaşi şi publicat la 23 aprilie 2024, a fost că informaţiile cerute n-ar fi „de interes public”.
Aflăm de la SMA că:
„Informațiile în legătură cu planurile operaționale ale Armatei României nu se încadrează în categoria informațiilor de interes public.”
Probabil că cine a scris acest text a vrut să spună că informațiile despre planurile operaționale ale Armatei României „nu pot fi făcute publice”. În acest caz, fraza ar fi trebuit să sune așa: Planurile operaționale ale Armatei nu sunt publice. Nu vi le putem spune sau nu vrem, căci noi credem că nu sunt pentru public. Nu pentru `personal civil`. Ar fi fost simplu și la obiect. Dar chiar și așa, tot rămâne întrebarea: de ce nu pot fi făcute publice planurile operaționale ale Armatei României? Democrația înseamnă că instituțiile cărora le-am delegat funcțiile de putere, exercițiu și responsabilitate, sunt trase la răspundere ori de câte ori noi, cetățenii, dorim explicații. De mai bine de doi ani presa internațională întoarce pe față și pe dos toate tacticile conflictului din țările vecine, iar nouă ni se prezintă scuza secretului. În al doilea rând: nu decide Statul Major al Armatei pentru noi care informații sunt „de interes public”; publicul decide ce e de interes și ce nu. Cetăţenii din regiunea Moldova, ca toţi cetăţenii României de altfel, au tot interesul să afle ce se întâmplă cu economia, sănătatea, cu siguranţa lor. Ei au dreptul să ştie unde se află, pe teritoriul regiunii noastre, trupele şi înzestrările armatei române sau/şi ale NATO, unde sunt bazele militare care ne protejează de un posibil atac inamic, armata fiind în slujba cetăţenilor şi nu invers. În lipsa unui răspuns real de la SMA, se naşte întrebarea dacă nu cumva informaţia asupra prezenţei „capabilităţilor” de apărare în regiunea Moldova este secretizată din cauză că aceste înzestrări nu există, în spatele secretului ascunzându-se prezenţa aceluiaşi concept militar centralist al Porţii Focşanilor.
Restul comunicatului Statului Major al Armatei este un exerciţiu de manual pentru retorica goală a limbajului de lemn, cu rădăcini în epoca de aur, care nu face decât să alimenteze suspiciunea neapărării regiunii Moldova în cazul unei agresiuni a Federaţiei Ruse. Comunicatul abundă de clişee şi formulări pretențioase menite să exalte autoritatea şi profesionalismul Armatei, dar fără a aborda principala critică ce i se aduce, aceea că în cazul unui atac dinspre răsărit moldovenii sunt fără apărare.
Redăm mai jos comunicatul Statului Major al Armatei în integralitate (23.04.2024)::
„Informațiile în legătură cu planurile operaționale ale Armatei României nu se încadrează în categoria informațiilor de interes public. Provocările din imediata apropiere a granițelor naționale ca urmare a atacurilor Federației Ruse asupra infrastructurii portuare din Ucraina au condus la luarea unor măsuri de intensificare a monitorizării și supravegherii, de creștere a vigilenței, de multiplicare a instruirii și exercițiilor multinaționale, respectiv dezvoltarea elementelor rețelei aliate de sprijin a reîntăririlor pe teritoriul național și realizarea condițiilor pentru creșterea la nivel brigadă a Forward Land Forces Battle Group. Am atins o nouă bornă în privința structurilor aliate dislocate pe teritoriul național. Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est a obținut ultima etapă de certificare operațională. Astfel, și-a confirmat statutul în cadrul Structurii de Forțe a NATO și asigură coerența operațională între planurile naționale și Planurile Regionale de apărare, comanda și controlul operațiilor terestre ale Alianței la nivel corp, în orice situație, la criză sau război. Toate aceste măsuri vizează amplificarea efectului de descurajare și întărirea capacității de apărare pentru a oferi un răspuns adecvat, rapid, decisiv și întrunit împotriva nu doar a amenințărilor militare, cât și pentru contracararea amenințărilor hibride. Așadar, odată cu declanșarea agresiunii ruse în Ucraina, Armata României a sporit capacitatea de reacție, numărul activităților de instruire și numărul misiunilor reale. A fost o creștere fără precedent a ritmului operațional. Capacitatea de luptă a structurii de forțe și capacitatea de descurajare au crescut, prin dezvoltarea capabilităților de comandă-control, a capacității de manevră, de lovire și a sprijinului logistic.”
Statul Major al Armatei trebuie să răspundă cu claritate la cele mai urgente întrebări ale moldovenilor:
1. De ce cele mai multe înzestrări militare în termeni de trupe, logistică şi comandă, fie că vorbim de cele româneşti, fie că vorbim de cele NATO se află în Muntenia, Dobrogea şi Transilvania?
2. De ce nici înainte nici după atacul rus asupra Ucrainei, România nu a avut manevre operaționale militare de descurajare a unui posibil atac inamic pe teritoriul regiunii Moldova?
3. În cazul unui război cu Rusia, milioanele de civili din regiunea Moldova vor trebui să reziste singure sau să se retragă pe linia FNG, înainte de un răspuns militar al NATO?
