[cmsms_row data_width=”boxed” data_padding_left=”3″ data_padding_right=”3″ data_color=”default” data_bg_color=”#ffffff” data_bg_position=”top center” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_size=”cover” data_bg_parallax_ratio=”0.5″ data_color_overlay=”#000000″ data_overlay_opacity=”50″ data_padding_top=”0″ data_padding_bottom=”50″][cmsms_column data_width=”1/1″][cmsms_text animation_delay=”0″]
de Mihai CHIPER
Pe E 85, de la Suceava până în Colentina, în fiecare zi, sculați cu noaptea în cap, se îngrămădesc armate de funcționari să „rezolve ceva” la București, să mai ducă un munte de acte pe la ministere, agenții, instituții centrale și să se întoarcă cu un munte de aprobări sau refuzuri. E drumul bătucit de baroni moldoveni, chemați fie să pupe papucul la centru, fie să devină părtași la o coțcărie de partid. E drumul principal al migrației interne, al celor care se întorc din sud să-și vadă neamurile rămase în Moldova. De fapt, e drumul care reflectă subdezvoltarea Moldovei de 160 de ani, oglinda imigrației interne masive din regiune, de când i-a fost rezervat statutul de cul de sac. E drumul prin care au plecat banii și nu s-au mai întors în investiții. E calea de fugă, constrângere și umilință.
Dar nu mai este suficient. În viziunea Bucureștiului, a armatelor de funcționari, E 85 trebuie suplinit/dublat cât mai rapid și de o autostradă – A7, înaintea altei autostrăzi, A8, mult mai necesare. De ce?
Din toată zbaterea societății civile din ultimii ani, mulți au înțeles că moldovenii vor să ajungă mai repede în Capitală. O componentă mult mai importantă este exact contrarie: de a nu mai depinde de București și de a nu mai face drumurile până acolo, lipsiți de alternativă, de a evada din condiționalitatea unei relații în care Moldova nu are multe de câștigat. A7 este o obsesie bucureșteană, A8 este un deziderat moldovenesc.
Trăgând cu ochiul la specia desenatorilor cu carioca, ajunși în țară cu google maps și care cunosc de pe facebook oamenii de afaceri din Moldova, înțelegi destul de rapid că nu vor pricepe în ruptul capului faptul că Bucureștiul nu e un generator de dezvoltare pentru restul țării, ci un gropar birocratic, un hoț de resurse umane, care profită de pârjolul regiunilor rămase tot mai mult în urmă. Această paradigmă mentală funcționează incorigibil, alimentată din toate părțile de experți mesianici și super analiști bucureșteni, catadicsind să ne spună flegmatic că nu știm ce-i bine pentru noi și că șansa noastră e să-i ascultăm pe ei. Doar pe ei.
Și acum, când A8 e eligibilă pe toate planurile și finanțările europene, se găsesc napoleoni dâmbovițeni să pledeze patriotard pentru prioritizarea A7 și renunțarea/amânarea autostrăzii A8, Iași-Târgu Mureș. Argumentul, singurul, ar fi că traficul acum e mai mare spre sudul Moldovei decât pe la Toplița, Lacu Roșu sau Pasul Mestecăniș la un loc (căi pe unde moldovenii se duc spre Europa). Deci, să facem loc afluirii actuale, moldovenii s-o țină tot spre București, n-au ce face peste munți! Așa cum o fac de 160 de ani!
De ce societatea civilă s-a luptat în special pentru A8 și de ce Bucureștiul începe cu A7?
A7 nu are o funcție economică, ci una preponderent birocratică, constituind o modalitate eficace de control a teritoriului de către statul centralist. E parte a „țarcului intern”, a libertății și direcțiilor de mișcare pe care Bucureștiul le conferă cetățenilor din Moldova. Ardelenii, de pildă, nu au această problemă. Ei o pot lua în direcția opusă pe DN1 și A1. Însă de la Iași, Vaslui și Botoșani nu există o direcție opusă Bucureștiului, căci spre Rusia nu se îndeamnă nimeni. Mai rămân strâmtorile munților, fatale pentru tiruri, împreună cu distanțele costisitoare pentru investitori. E ca și cum, la capătul unei curse cu obstacole, te-ai strecura prin găurile unui zid. O poți face, dacă te ambiționezi, dar a doua oară preferi să nu repeți un off road economic.
De aici această nebunie: ca să ieșim din Moldova, din varii motive, fiindcă se poate face mai ușor, Bucureștiul ar prefera să rămânem cu E85 și A7. Dacă investitorii/producătorii/exportatorii l-ar fi considerat util, ar fi ajuns la Iași și pe actualul drum european în ultimii 30 de ani. Realitatea, validată economic, e că nu se pot face exporturi și nu se pot strânge legăturile cu piețele europene. E85 duce undeva în câmp, în plin Bărăgan, pe malurile Dâmboviței, de unde trebuie să te descurci, fie spre Constanța, fie spre Bulgaria, fie să te întorci pe Valea Oltului sau cea a Prahovei în direcția potrivită: Europa.
Încă de când nu se inventaseră autostrăzile, după Unire, obsesia elitei moldovene a fost o legătură directă pe calea ferată cu Europa. Dar i s-a pus pumnul în gură și s-a decis ca drumurile comerciale care veneau din Galiția și Ungaria să nu treacă prin Moldova spre Orient, ci prin Muntenia, ca să beneficieze Bucureștiul. Apoi, i s-a sugrumat portul moldovenesc Galați, construindu-se o cale ferată care ducea exportul cerealelor moldovenești direct în portul Brăila. Gesturi „frățești” care au determinat creșterea decalajelor între Muntenia și Moldova!
Schema cu autostrăzile e similară. Zilele trecute am auzit că, în sfârșit, s-ar începe autostrada A7. Cu ce sector? Cumva Roman-Bacău? Bacău-Focșani? Da de unde! Ploiești-Buzău! „Fix” în Moldova. Adică tot la ei, în sud. Dacă se schimbă guvernul, se termină banii, începe criza, ne vor spune cum au început „Autostrada Moldovei din Muntenia”, dar n-au mai avut timp, nu au fost lăsați să ajungă la noi. Pe scurt, încep cu ceva util tot lor acolo, aproape de București. Spre Suceava și Botoșani nu vor ajunge nici în următoarea sută de ani. Treaba cu autostrada Moldovei începută la Ploiești e ca și cum s-ar lăuda că Autostrada Transilvaniei începe cu sectorul de la Giurgiu.
A7 este o autostrăduță birocratică, ștreangul, condiționarea, instrumentul de putere și dominare a teritorului de către centru. A8 este exact opusul: emanciparea economică a Moldovei de sub condiționalitatea Capitalei, modul de a se integra, de a fi integrată în piețele occidentale de producție și circulație a mărfurilor și capitalurilor.
A8 este o cale de dezenclavizare economică din politicile Bucureștiului și, atenție!, o extraordinară pârghie pentru regionalizare/ descentralizare/ delocalizare a puterii. A8 ar reformula funcționalitatea teritoriului și ar face A7 un pic vetustă.
E timpul să avem „probleme de rezolvat” la Viena, Frankfurt și Bruxelles. Fără să facem rute ocolitoare prin București, pe timpul nostru și pe banii noștri !
Mihai Chiper este cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“ – Iași al Academiei Române,
specialist în istorie culturală și istoria modernă a României, membru fondator al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM)
[/cmsms_text][/cmsms_column][/cmsms_row]