de Dorin Dobrincu
Sociologul Alfred Bulai și jurnalistul Val Vâlcu au avut un dialog la DCNews.ro, sâmbătă, 21 mai a.c. Într-un mod relaxat, ca la sfârșit de săptămână, cei doi au discutat despre cultură, inclusiv despre cea de masă, despre noaptea muzeelor, însă au atins la un moment dat și o problemă de infrastructură, și anume cea a autostrăzii București-Iași.
De altfel, redacția a pus dezbaterea sub titlul „Vrem autostradă până la Iași, în timp ce punem căruța înaintea boilor. De ce vrem să mergem acolo”.
Jurnalistul se teme că până la finalizarea autostrăzilor noastre s-ar putea să nu mai fie benzină ori să nu se mai circule cu mașina. În plus, mai vede că „Europa”, cu referire la locuitorii continentului, s-ar muta pe calea ferată, că astfel s-ar merge mai repede și mai confortabil.
Răspunzând provocării și utilizând o zicere bătrânească, sociologul a apreciat că în privința autostrăzilor s-ar pune căruța (era vorba de car, însă e secundar în discuție) înaintea boilor.
De fapt, vorbind ca locuitor al Bucureștiului, dl Bulai crede că mai întâi ar trebui să vrei să mergi la Iași, abia apoi să vezi cum poți ajunge și ce faci acolo. Și ce să facă românul bucureștean odată ajuns la Iași? Să vadă o piesă de la Teatrul Național?
Presiunea e mică din punct de vedere al deplasării unui număr de oameni. Excepție face pelerinajul de la Sfânta Paraschiva, adaugă invitatul. Totuși, ar fi prea puțin pentru a construi autostrăzi în Moldova.
Profesorul de la SNSPA crede că autostrada ar fi devenit un obiectiv în sine, în vreme ce în altă parte ar fi un instrument. La final, și domnia sa subliniază că trenurile sunt mai sigure, nu se ciocnesc.
Aș remarca lentilele strict bucureștene din discuția la care mă refer. Domnii Vâlcu și Bulai văd Iașul doar din perspectiva interesului celor care locuiesc în capitală, dacă autostrada le folosește acestora. Lor și doar lor.
Moldovenii – fie și doar cei din Iași – nici măcar nu sunt menționați de cei doi vorbitori. Pur și simplu nu contează. Știm de multă vreme că empatia nu curge pe Dâmbovița când vine vorba de Moldova.
Găsesc că este potrivit să schimbăm perspectiva atunci când evaluăm importanța, rolul și utilitatea autostrăzilor pentru Moldova. Trebuie să reamintesc că despre autostrăzile din regiunea Moldovei se discută în mod public de aproape 15 ani.
Întâi despre A8, Ungheni-Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș, apoi despre A7, Ploiești-Focșani-Bacău-Pașcani-Siret. Nu sunt singurele trasee din regiune avute în vedere, însă acestea sunt prioritare și ar asigura bune legături cu celelalte două mari regiuni istorice ale României, Transilvania și Muntenia.
Din perspectivă moldovenească, cea mai importantă este autostrada A8, care ar asigura legătura rapidă și eficientă a Moldovei de Europa Centrală. Pentru că dezvoltarea vine dinspre Vest, nu dinspre Sud, nu dinspre Est.
Din motive politice, administrative și geografice, Moldova a fost tratată ca o regiune periferică a României. Asta s-a întâmplat de la sfârșitul secolului XIX până în postcomunism.
Investițiile publice reduse în căi de comunicații au dus la izolarea regiunii, la lipsa de atractivitate pentru investițiile economice, la migrația masivă, adesea fiind vorba de oameni având competențe diverse și inițiativă.
Multă vreme oficialitățile române – Guvernul, Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) – au oferit publicului doar frumoase desene pe hârtie pe post de lucru la autostrăzile A8 și A7.
Abia presiunea pusă asupra acestor instituții de asociațiile civice din Moldova – prin acțiuni de protest, memorii, întâlniri cu președintele României, cu premieri și cu miniștri ai Transporturilor, marșuri motorizate, inclusiv spre București, cu susținerea mai ales a locuitorilor din regiune, dar și a unor simpatizanți din alte părți – a părut că mișcă lucrurile.
Însă situația este departe de a fi ireversibilă. Guvernanții nu sunt credibili în privința promisiunilor – știm cât valorează cuvântul unui politician român –, legile privind realizarea infrastructurii sunt ignorate (aș aminti mai ales legea 291/2018 pentru construirea A8), prioritățile sunt inversate în funcție de interesele clanurilor care dețin puterea la centru, jocurile politice, administrative și economice se constituie în obstacole pentru realizarea la termen a proiectelor.
Dincolo de toate problemele amintite, autostrăzile sunt esențiale pentru dezvoltarea Moldovei. Cum sunt importante și căile ferate, pe care însă nu este cazul să le contrapunem autostrăzilor. Apropo, știți vreo cale ferată din Moldova modernizată în ultimele trei decenii?
Nu vă chinuiți să căutați, nu veți găsi niciuna. Dacă în 1990 un tren rapid pe ruta Iași-București făcea aproximativ cinci ore, astăzi face șase-șapte ore. Despre condițiile de călătorie nu mai are rost să amintesc, sunt asemănătoare celor din garniturile de metrou care circulau în București în urmă cu 15 ani.
În dialogul dintre domnii Vâlcu și Bulai, cel din urmă observa la un moment dat, în mod corect, că „România este o țară supercentralizată”. Referirea era la concentrarea culturală disproporționată în capitală în comparație cu alte orașe.
Mă văd nevoit să spun că asta se aplică în politică, administrație, educație, cercetare, economie, sport, investiții publice, salarizare – inclusiv în multe instituții publice, o evidentă discriminare a celor care lucrează „în provincie”.
Am lăsat la urmă centralismul mental pe care îl afișează mulți dintre concetățenii noștri din București. Cu acesta ce facem? Asistăm cum este rostogolit – fie și involuntar – în emisiuni de radio sau televiziune, la dezbateri publice sau la întruniri politice? Poate unii din auditoriu consideră normală această atitudine.
Însă nu cred că e cazul ca noi, subiecții menționați sau nu acolo, să batem din palme la superbiile lansate fără reținere din vârful buzelor centraliste.
articol apărut în pressHub, 26 mai 2022