de George Țurcănașu
Regionalismul (post)modern nu e despre promovarea unor fetişuri teritoriale şi identitare. Că noi moldovenii suntem situaţi mai la est, nu înseamnă că intenţionăm să urmăm calea Ţarigradului. Tot către vest ne sunt modelele. Modernitatea incipientă în Moldova, cea de la final de secol al XVIII-lea, nu a venit via Transilvania, ci via Galiţia, iar din prima parte a secolului al XIX-lea nu numai elitele moldovene priveau direct către Paris, ci şi domnişorii şi domnişoarele vremii, ce ar putea fi lesne asimilaţi astăzi „cocalarilor” şi „piţipoancelor”. Seria Chiriţelor e dovada.
Moldova e discriminată teritorial de către statul român pe toate planurile: infrastructură, sănătate, finanţări mai mărunte din diverse programe europene sau naţionale, culmea, menite să reducă disparităţile regionale. (vezi şi seria Moldovei i se cuvenea mai mult şi articolul Mezzogiorno, această Moldovă a Italiei…, scris împreună cu colegul MDM, Alexandru Cohal).
Senin deasupra Moldovei
Iată că acum câteva săptămâni a venit şi rândul noilor tehnologii. Articolul Cloudul guvernamental – centre de date în Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Timişoara cu bani PNRR – 2,2 mld. lei. Nici un oraş din Moldova din cursdeguvernare.ro ne atrage atenţia încă din titlu că Moldova a fost din nou ignorată. În acest articol ni se prezintă „aspecte importante” avute în vedere pentru realizarea, operarea şi administrarea Cloudului Privat Guvernamental pentru livrarea sigură a serviciilor, dar pentru a-mi gestiona cât mai eficient spaţiul acordat, am să mă limitez doar la un punct: existenţa unei resurse umane bine pregătite şi cu experienţă în implementarea şi administrarea de infrastructuri complexe şi performante IT&C, la nivel central şi la nivel naţional. Această motivaţie a alegerii locurilor e şubredă tare, e absurdă. Iaşul, alături de Timişoara, ocupă locurile 3-4 în ceea ce priveşte numărul de IT-işti (aproximativ 15 mii de salariaţi în domeniile CAEN 5821, 5829 şi cele grupate în 62-63), după Bucureşti şi Cluj, iar la programatori are consolidată poziţia a III-a.
Kind reminder Rafila
De câteva zile au apărut în Ziarul de Iaşi şi câteva articole ce scot la iveală aspecte din culisele prioritizării unor proiecte din domeniul medical – spitalele sau secţiile ce urmează să fie finanţate prin PNRR. În urma acestei prioritizări, Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (Institutul Inimii) din Iaşi nu a fost inclus pe lista finanţărilor. Nu ştiu dacă e vorba de un joc în plan local al partidelor aflate la putere, dar aici aflăm că obiectivul de importanţă regională ar fi fost depunctat prin încadrarea sa în rândul spitalelor de importanţă judeţeană. Deşi Ministerul Sănătăţii afirmă că a publicat informaţiile despre această prioritizare, la cumpăna dintre ani, deşi scorurile pe baza cărora s-au ierarhizat obiectivele finanţabile prin PNRR erau publice, structura acestora era de negăsit.
Despre manipulare si prioritizare
Deşi aceste scoruri au un fundament matematic discutabil, structura lor poate să ne releve unde s-a greşit sau unde au fost manipulate datele pentru a se ajunge la ierarhia proiectelor dorite de centrul de putere. Iată că pe la finalul anului 2021 am avut acces la dimensiunile celor 5 indicatori (Eficienţă economică, Reducerea emisiilor de carbon, Conectivitate strategică, Utilizarea duală – inclusiv militară – şi Maturitatea pregătirii proiectului) ce au alcătuit punctajul necesar prioritizării proiectelor de autostrăzi din România. Prin eforturile concertate ale membrilor asociaţiilor prodezvoltare de atunci s-au identificat indicatorii cu abateri grave, iar această acţiunea a avut o influenţă clară asupra mecanismelor de selecţie a proiectelor de autostrăzi finanţabile.
Ba că ne văităm, ba că suntem secesionişti, ba că cerşim de la Bucureşti nu-ş-ce, ba că ne merităm soarta! (Când spunem despre cetăţeanul X sau Z că-şi merită soarta, poate n-am greşi aşa tare, dar când spunem asta despre un grup uman mare şi eterogen, alcătuit din milioane de oameni, unii educaţi, alţii mai puţin, unii foarte inteligenţi, alţii mai puţin, unii civilizaţi, alţii la care de abia se observă că au scoborăt din pom, cu siguranţă suntem într-o gravă eroare.)
Cam astea sunt reproşurile aduse regionaliştilor moldoveni, fie din interiorul Moldovei, fie din exteriorul ei. După cum aţi văzut în paragrafele de mai sus, cred că avem motive de a fi nemulţumiţi de guvernanţa centralizată; şi cred că suntem îndreptăţiţi de a semnala derapajele în ceea ce priveşte discriminarea regională la care suntem supuşi noi, modovenii.
Din păcate, discursul regionalist din Moldova se construieşte mult mai greu decât cel din Ardeal, de exemplu.
Regionalism
Regionalismul modern se bazează pe conceptul de policentrism, devenit o veritabilă doctrină în amenajarea teritoriului european, o expresie a împărţirii puterii şi a forţelor teritoriale, dar şi a democraţiei la mai mulţi şi la mai multe scări spaţiale. Tocmai asta face din regionalismul modern un „curent eminamente anti-naţionalist” (Alexandru Cohal, apud. Giordano Christian, 2007). Atunci când se preiau în discursul regionalist metehnele discursului nationalist glisăm în regionaţionalism (idem). Acesta generează un discurs calchiat după cele naţionaliste, doar că vizează o scară teritorială inferioară. Chiar şi atunci când discursul (ce se doreşte a fi regionalist) e susţinut pe idea de multiculturalitate, dacă ne construim o naraţiune ce scoate în evidenţă excepţionalismul unei regiuni, superioritatea culturală, civilizaţională a unui loc faţă de altele şi considerăm celelalte locuri ca fiind inferioare, cred ca ne aflăm într-un alt soi de modernitate, una ce s-a manifestat plenar acum mult timp, acum câteva generaţii.
Discursul comparativ, centrat pe diferenţele de proximitate (una regională, din interiorul structurii teritoriale statale), în care se accentuează importanţa „axiologică” a unui fragment teritorial, deşi e menit să creeze solidaritate în grupul trăitorilor unei regiuni, riscă adesea să fie unul incorect politic faţă de cei ce populează contextul spaţial mai larg.
Departe de mine ideea de a da sfaturi, dar din lecturile mele am înţeles că regionalismul contemporan se focalizează pe necesitatea împărţirii forţelor teritoriale în interiorul unui construct teritorial centralizat sau încă prea centralizat, pe o anumită autonomie, nu numai culturală şi financiară, ci şi în relaţiile cu teritorii aflate pe acelaşi nivel taxonomic situate dincolo de frontierele naţionale.
Frustrările teritoriale sunt prezente şi de o parte şi de cealaltă a Carpaţilor. Nici Transilvania, nici Banatul, nici teritoriile de pe faţada vestică (Aradul, Bihorul, Sătmarul sau Maramureşul), pe de o parte, sau Moldova, pe cealaltă, nu-şi pot gestiona resursele şi bunăstarea din interior, ci doar prin intermediul centrului unic de decizie. Însă, (mai ales!) într-un teritoriu cu o imagine de marcă bună, minuţios creată şi întreţinută, nu cred că e nevoie să fie clamată (gratuit şi nedemonstrabil ştiinţific!) superioritatea trăitorilor, creând un context profund nefavorabil trăitorilor din celelalte regiuni-provincii.
Regionalismul (post)modern nu e despre promovarea unor fetişuri teritoriale şi identitare. Că noi moldovenii suntem situaţi mai la est, nu înseamnă că intenţionăm să urmăm calea Ţarigradului. Tot către vest ne sunt modelele. Modernitatea incipientă în Moldova, cea de la final de secol al XVIII-lea, nu a venit via Transilvania, ci via Galiţia, iar din prima parte a secolului al XIX-lea nu numai elitele moldovene priveau direct către Paris, ci şi domnişorii şi domnişoarele vremii, ce ar putea fi lesne asimilaţi astăzi „cocalarilor” şi „piţipoancelor”. Seria Chiriţelor e dovada.
George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
articol apărut în Ziarul de Iași, 9 martie 2023
