de Alexandru Cohal
Regionalismul se apropie la noi de un moment de maturitate. A fost întâi acel regionalism al intuițiilor, al căutărilor, dat de dorința de revanșă, apoi a venit regionalismul critic, rezultat din studiu și reglat de confruntarea cu realitatea. Zic maturitate fiindcă sub umbrela conceptului am văzut cu precădere în ultimul an (2022) cum dicționarul politic s-a îmbibat de ‘regiune’, de ‘regiunea noastră’, atât în estul cât și în vestul României, multe dintre personajele de altfel destul de superficiale din partide, simțind de unde bate vântul, și-au însușit lexicul nostru regionalist.
Mai zic maturitate – și asta doresc să punctez aici – și pentru că există, probabil au existat mereu, curente naționaliste care se ascund sub plapuma regionalismului, hrănindu-se din fronda comună de ieri și de azi față de centralism pentru a se da drept ceea ce nu sunt, pentru a trece puntea, ca și politicul, pentru a ieși în față. Dacă regionalismul modern, ca expresie a împărțirii puterii și a democrației la mai mulți, este un curent eminamente anti-naționalist (Giordano Christian 2007*), regionaționaliștii sunt acei etnonaționaliști care – încredințați de superioritatea locului și a culturii native față de restul lumii – consideră celelalte regiuni inferioare. Formal, se pot chema regionaliști cât or vrea, în esență însă, cei ce gândesc astfel dovedesc că nu înțeleg conceptul, ce forme îmbracă și cărui secol se adresează (că nu le-a trecut vreo broșură prin mână, e evident). Ei sunt niște naționaliști de rit nou, în fond lupi în blăni de oaie, unii care confundă voit regiunea cu pășunea.
Dar de la ce m-am iscat? Este a suta oară în ultimul an când diverse personaje, din politică, afiliați sau neafiliați unor organizații neguvernamentale, îmi povestesc, la tv, radio, prin ziare sau în FB, cât de superioară (sic!) e o regiune a țării și cât de inferioare (sic!) sunt altele, sau că unele sunt mai merituoase decât altele, sau că dracul e doar regiunea Ilfov-București, în timp ce restul suntem exonerați de responsabilitate. Azi însă cineva a făcut efectiv o perlă de regionaționalism. Și, cum aflat și eu – că nu știam – unele „lucruri esențiale”, m-am gândit să afle toată lumea din sufragerie. Ne vorbește dl H.C. Damian, de la Cluj, într-un material numit în Youtube „TEUS Pastila transilvana – Episodul 04/2023”:
„[…] Am aflat și lucrurile esențiale, anume că Transilvania și cultura transilvană și civilizația transilvană are niște valori axiologice care pot zidi și pot fundamenta o societate umană, îi pot da o direcție corectă de a merge înainte, spre deosebire, să spunem, de alte regiuni ale României unde lucru ăsta e mult mai puțin evident sau lipsește cu desăvârșire (…).” [min. 1.30]
Să nu ne oțărâm la tautologia „valorilor axiologice” pe care o vom pune pe seama emoției vorbitului în fața camerei. Ne vom referi strict la presupusa „lipsă” a valorilor „care pot zidi și pot fundamenta o societate umană din celelalte regiuni ale României”, din Maramureș spre exemplu, sau din Moldova, Dobrogea sau Oltenia, despre care vorbește la cameră H.C. Damian.
Suntem în fața unui exemplu de xenofobie care depășește abisal cadrul gândirii regionaliste. Cât despre lexicul folosit, acesta este propriu limbajului centralist, al colonizatorului, în care funcționează dihotomii precum valoare/non-valoare, corect/incorect, uman/non-uman. Unii sunt unșii lui dumnezeu, și musai au dreptatea de partea lor, în timp ce la ‘ceilalți’ (Gayatri C. Spivak 1999*) „lucru ăsta e mult mai puțin evident sau lipsește cu desăvârșire”.
În viziunea regionaționalistă a acestui cetățean, locuitorii regiunii noastre, ai Moldovei, ar fi lipsiți de acele valori pe care Ardealul le-ar deține, dar la care noi, ‘ceilalți’, nu avem (destul) acces. Ei bine, la acest nivel nici măcar cei mai centraliști politicieni de la București și Cluj nu ar fi visat că se poate exprima în public.
––––––––
* Gayatri C. Spivak (1999), “A Critique of Postcolonial Reason etc.”, Harvard University Press, Cambridge.
* Giordano Christian (2007), “Ethnic versus Cosmopolitan Regionalism? For a Political Anthropology of Local Identity Constructions in a Globalized World-System”, în Roth, K., Brunnbauer, U. (eds.), “Region, Regional Identity and Regionalism in Southeastern Europe” (Ethnologia Balkanica), vol. 1, Lit, pp.43-58.
