COMUNICAT DE PRESĂ: Sorin Grindeanu și PSD blochează autostrăzile Moldovei! 4,2 miliarde de euro pentru A7 și A8 sunt în pericol de a fi pierduți

Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM), implicată civic încă de la începuturi în sprijinirea și promovarea construirii autostrăzilor din Moldova, condamnă decizia iresponsabilă a președintelui PSD și al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, de a sesiza ieri, 20 mai, Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 38/2026, referitoare la începerea programului european SAFE.

Prin acest demers pur politicianist, Sorin Grindeanu pune în pericol direct o finanțare vitală de 4,2 miliarde de euro destinată mobilității militare, dar și dezvoltării regionale și transfrontaliere, fonduri vitale securizate pentru finalizarea autostrăzilor A7 (Autostrada Moldovei) și A8 (Autostrada Unirii).

În condițiile în care termenul-limită pentru demararea programului SAFE este 31 mai 2026, deschiderea unui conflict juridic la Curtea Constituțională a României cu doar unsprezece zile înainte de termen reprezintă un sabotaj la adresa uneia dintre cele mai defavorizate regiuni ale țării.

Orice întârziere generată de această sesizare blochează semnarea contractelor și atragerea acestor miliarde de euro, ducând la pierderea definitivă a banilor.

Axele rutiere A7 – A8 nu sunt mofturi electorale, ci urgențe strategice naționale și europene. Să sacrifici dezvoltarea și siguranța a milioane de cetățeni din estul țării pentru mize de partid este un act de cinism politic extrem.

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei cere public clarificări imediate și adresează două întrebări directe liderului social-democrat:

Domnule Sorin Grindeanu, vă asumați personal pierderea celor 4,2 miliarde de euro pentru autostrăzile A7 și A8 și condamnarea Moldovei la subdezvoltare, în cazul în care acest blocaj la CCR va duce la depășirea termenului de 31 mai?

Își asumă PSD blocarea celor mai importante proiecte de dezvoltare din regiunea nord-estică a României, pentru care zeci de mii de moldoveni au ieșit în stradă în ultimul deceniu?

Este important ca românii, moldovenii mai ales, să cunoască aceste răspunsuri urgent.

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei

Iași, 21 mai 2026

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (www.miscareamoldova.ro) este o organizație non-guvernamentală regională, cu filiale în județele Bacău, Botoșani, Galați, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui și Vrancea, care militează pentru introducerea problemelor Moldovei pe agenda națională, pentru deblocarea investițiilor majore în infrastructură, pentru echitate în alocarea resurselor din bugetul central, pentru eficientizare administrativă și fiscală prin descentralizare și regionalizare.

Comunicatul a fost preluat de mai multe agenții și site-uri de presă:

Agerpres: Comunicat de presă – Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei

G4Media: Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi acuză pe Sorin Grindeanu și PSD de sabotaj prin blocarea autostrăzilor Moldovei după ce au atacat la CCR o ordonanță de urgență. Organizația susține că 4,2 miliarde de euro pentru autostrăzile A7 și A8 sunt în pericol de a fi pierduți

Ziarul de Iași: Revoltător: o contestație depusă de Grindeanu la CCR pune în pericol finanțarea A7 și A8. Comunicat dur al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei

Curs de Guvernare: Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei acuză PSD că blochează finanțarea autostrăzilor A7 și A8 după sesizarea la CCR privind Ordonanța SAFE

Radio Hit: Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei: Sorin Grindeanu și PSD blochează autostrăzile Moldovei! 4,2 miliarde de euro pentru A7 și A8 sunt în pericol de a fi pierduți

HotNews: Sorin Grindeanu, acuzat că „pune în pericol direct o finanțare vitală de 4,2 miliarde de euro” pentru autostrăzile Moldovei / Replica PSD

News.ro: Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei califică drept ”iresponsabilă” decizia liderului PSD de a ataca la CCR ordonanţa privind programul SAFE: Orice întârziere blochează semnarea contractelor pentru autostrăzile A7 şi A8

ReporterIS: Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei: Sorin Grindeanu și PSD blochează autostrăzile Moldovei! 4,2 miliarde de euro pentru A7 și A8 sunt în pericol de a fi pierduți

Economedia.ro: Asociația civică Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei acuză PSD de sabotaj după ce Grindeanu a atacat la CCR ordonanța SAFE: Finanțarea de 4,2 miliarde de euro pentru autostrăzile A7 și A8, în pericol

Ziarul de Roman: Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei: Sorin Grindeanu și PSD blochează autostrăzile Moldovei!

Podul.ro: Sorin Grindeanu, acuzat că pune în pericol autostrăzile din Moldova, după ce a reclamat la CCR Ordonanța privind programul SAFE. „A7 – A8 nu sunt mofturi electorale, ci urgențe strategice naționale și europene. Să sacrifici dezvoltarea și siguranța a milioane de cetățeni pentru mize de partid este cinism politic extrem”

APIX.ro: MDM: autostrăzile Moldovei riscă un blocaj major după sesizarea PSD la CCR

Botoșăneanul.ro: Grindeanu, acuzat că blochează 4,2 miliarde de euro pentru autostrăzile Moldovei

Stirileprotv.ro: ”Autostrăzile Moldovei sunt puse iarăși în pericol”. Sorin Grindeanu, acuzat că ar provoca pierderea a 4,2 miliarde euro

Monitorul de Botoșani: Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei acuză PSD că blochează finanțarea autostrăzilor A7 și A8 după sesizarea la CCR privind Ordonanța SAFE

Devino membru MDM