Comasarea localităților mici și regionalizarea României sunt analizate critic de către Victor Giosan, fost consilier la Cancelaria premierului Ilie Bolojan și un reputat expert în reforma administrației publice, descentralizare administrativă și regionalizare teritorială.
Într-un interviu acordat publicației HotNews, el își exprimă scepticismul cu privire la eficiența propunerii de comasare voluntară a localităților cu sub 1.500 de locuitori. Giosan consideră măsura mult prea timidă pentru o reformă reală a aparatului administrativ și subliniază că modificările structurale majore ar trebui adoptate prin asumarea răspunderii guvernului pentru a evita crearea unui „Frankenstein” legislativ.
Pe lângă analiza pragurilor de populație și a impactului bugetar, fostul consilier guvernamental abordează și sensibila problemă a reorganizării județelor. În acest context, Victor Giosan face referire la membrii Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei, pe care îi descrie drept un „grup de specialiști intelectuali de la Iași”, evidențiind o viziune alternativă de reformă. Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei propune un model de regionalizare bazat pe criterii cultural-istorice, configurat în jurul vechilor regiuni ale României, oferind astfel o soluție distinctă față de varianta simplă a fuzionării actualelor județe sau a transformării regiunilor de dezvoltare existente în „super-județe”.
Câteva extrase din interviu:
„Eu am fost modest. O unitate administrativ-teritorială ar trebui să aibă minimum 10.000 de locuitori”
„– De ce trebuie să fie minimum 5.000 de locuitori în entitatea rezultată după comasare?
– Pentru că există studii internaționale care spun că o unitate administrativ-teritorială de nivelul unei primării, ca să furnizeze în mod eficient serviciile, trebuie să aibă minimum 10.000-15.000 de locuitori. Eu am fost modest cu cele 5.000 sau 7.000 de locuitori, deci contează foarte mult această mărime.
Evident, subliniez și eu ce a subliniat și domnul Grindeanu, că acest lucru nu schimbă locul de furnizare a serviciilor. Dacă fuzionează, să zicem, trei sau patru primării vechi, evident că sediile acestor primării continuă să rămână centre de furnizare a serviciilor. Deci populația nu va simți faptul că dispare primăria.
Pragul de 1.500 a fost ales „ca să nu sperie prea mult primarii”
– Și atunci, de ce credeți că a fost ales acest prag, de 1.500 de locuitori?
– Ca să nu sperie prea mult primarii. Pentru că, vă dați seama, sunt puține entități eligibile. Sunt relativ puține. Dacă pragul era 5.000, erau eligibile 80% din primării. Așa sunt eligibile mult mai puține.
– Își protejează social-democrații propriile primării comasând doar localitățile cu mai puțin de 1.500 de locuitori? Electoratul, în aceste zone rarefiate, pentru ce culoare politică optează?
– În general, primăriile mici, de sub 1.500 de locuitori, sunt, într-adevăr, în zone cu densitatea populației scăzută – fie că vorbim de zone montane, fie că vorbim de zone de deal cu populație mai rară, fie că vorbim de Delta Dunării. Dar n-am făcut niciodată vreo corelație între aceste zone și culoarea politică a primarilor.
Însă, eu sunt din județul Vâlcea și vă pot confirma că în zona de nord a județului, în general, sunt primari PNL. ”
(…)
„Degeaba facem o astfel de reformă dacă sistemul electoral continuă să stimuleze oligarhiile locale”
„Eu vreau să văd proiectul, pentru că nu e problema numai de a fuziona niște localități. Mai avem de rezolvat problema finanțării acestor localități, transparența modului de finanțare, transparența modului în care se finanțează investițiile publice, în special din banii naționali Anghel Saligny pentru autoritățile locale. Iar problema investițiilor, vreau să vă spun că este extrem, extrem de delicată, pentru că noi am băgat o groază de bani în ultimii ani în investiții locale cu eficiență extrem de scăzută.
Și mai avem o problemă politică foarte delicată, care se numește sistemul electoral. Pentru că actualul sistem electoral nu face decât să consolideze oligarhii locale. Or noi degeaba facem o astfel de reformă dacă sistemul electoral continuă să stimuleze oligarhiile locale. În ce sens? În sensul în care primarii în funcție sunt extrem de greu de schimbat cu un sistem electoral într-un singur tur.”
(…)
Asumarea răspunderii, singura soluție pentru ca reforma să nu devină „un Frankenstein”
„– Este adoptarea reformei prin asumarea răspunderii cea mai bună variantă?
– Sincer vorbind, tehnic, aceasta este singura posibilitate. Pentru că, dacă faci o astfel de lege în Parlament și fiecare începe să mai modifice pe ici, pe colo câte ceva, iese un Frankenstein.
Deci orice fel de reformă de genul acesta, că e vorba de 1.500, de 5.000 sau de 10.000 de locuitori ca limită minimă pentru o nouă unitate administrativ-teritorială, trebuie făcută prin asumarea răspunderii, pentru ca textul să rămână coerent.
– Și cum rămâne cu proiectul de a reduce numărul de județe, despre care se tot discută de un deceniu? Ar trebui cuplat cu această comasare la nivel local?
– Da, în mod normal ar trebui cuplat și nivelul regional. Există o variantă să unim două-trei județe și să facem un județ mai mare, există o variantă să transformăm actualele regiuni de dezvoltare în niște super-județe.
Aici avem și o problemă constituțională. Pentru că potrivit Constituției, avem numai două niveluri de administrație subnațională: nivelul local și nivelul județean. Deci trebuie să rămânem în acest cadru de două niveluri și ceea ce rezultă ca nivel regional trebuie să-l numim tot județ.
Sau avem o altă variantă de regionalizare, susținută de un grup de specialiști intelectuali de la Iași, care vrea o regionalizare și pe criterii cultural-istorice ale vechilor regiuni ale României. Deci aici dezbaterea se complică și mai mult. Și plus, eterna problemă a unei regiuni cu majoritate maghiară. Vă dați seama cât de mult se complică.”
Citiți integral interviul apărut în HotNews: INTERVIU De ce comasarea localităților mici propusă de PSD „nu va aduce bani la buget”. Expert din fostul guvern Bolojan: „Știți cum e cu diavolul și cu detaliile”
foto: Sat din Transilvania, Steve Miller – pexels.com


