În 1980, România comunistă împrumuta echivalentul de azi a 350 de milioane de dolari pentru cea mai mare construcție hidrotehnică din Moldova: proiectul de irigații Covurlui, care includea un baraj și un lac de acumulare în județul Galați. Ar fi irigat 144.660 hectare de teren și ar fi apărat de inundații peste 5.000 de case. Construit pe jumătate, proiectul este abandonat de trei decenii. Între timp, zona a fost inundată de trei ori în ultimii 11 ani.
În dimineața zilei de sâmbătă, 14 septembrie, când ceasul se chinuia să se apropie de ora trei, Ștefana Bodea (61 de ani) din comuna gălățeană Slobozia Conachi a fost trezită de zgomotele din jur. Auzea amestecate sunetele de la clopotele bisericii, vuietul sirenei de alarmă de pe școala din mijlocul localității și vocea primarului Emil Dragomir, care-i striga la poartă să plece urgent din casă.
„Spunea că vine o apă foarte urâtă”, își amintește femeia. În mai puțin de un sfert de oră, puhoaiele îi ajungeau până la piept.
„Ne-am urcat în pod”, mai spune ea pentru Europa Liberă. A stat acolo, alături de băiat și o nepoată, până la prânz. „A venit un tractor de la primărie și ne-au salvat oamenii pe geamuri”, mai povestește femeia.
Drama lor este doar una din miile provocate de inundațiile care au lovit, în noaptea de 13 spre 14 septembrie, județul Galați. Bilanțul arată 7.000 de gospodării afectate în 28 de localități.
A fost momentul în care localnicii și-au amintit de o construcție, neterminată, care ar fi putut să protejeze o parte a zonei: barajul de la Suhurlui.
Comunele pentru care lucrarea hidrotehnică putea atenua unda de viitură nu sunt multe: Suhurlui, Pechea, Cuza Vodă și Slobozia Conachi. Aflate în capătul unei văi, ele totalizează însă jumătate din cele 7.000 de gospodării afectate de furia apelor.
Istoria celei mai mari lucrări hidrotehnice din Moldova
În perioada iulie 1979 – iunie 1981, România comunistă împrumuta de la Banca Mondială 315 milioane de dolari (1,2 miliarde dolari la valoarea actuală din 2024) pentru construirea a patru sisteme de irigații care urmau să deservească 650.000 de hectare arabile.
Este vorba de proiectele Mostiștea – Calmățui (județele Buzău – Ialomița) – 70 milioane dolari (echivalentul a 266 milioane dolari în prezent), Bucșani – Buzău – Siret – Prut – 75 milioane dolari (echivalentul a 285 milioane dolari, actualizat cu inflația) și Caracal – Titu – 80 milioane de dolari (echivalentul a 305 milioane de dolari, în prezent).
Al patrulea deservea Câmpia Covurluiului, din zona centrală a județului Galați. În banii de acum, doar construcția acestuia ar fi echivalentul a 350 milioane de dolari (din totalul de 1,2 miliarde, actualizat cu inflația).
Pe 8 aprilie 1980, Nicolae Ionescu, directorul Băncii pentru Agricultură și Industrie Alimentară, una dintre cele cinci instituții bancare comuniste din România, semna contractul de împrumut pentru Proiectul de irigații Covurlui.
Conform documentelor oficiale consultate de Europa Liberă, banii trebuiau returnați în șapte ani, iar dobânda anuală percepută era de 7,95%. Sumele nefolosite erau și ele purtătoare de o dobândă de 0,75%.
Proiectul se ocupa cu instalații de irigații și drenaj, controlul eroziunii și regenerarea solului. În Suhurlui (la 45 km nord de Galați), urmau să fie făcute un baraj și un lac de acumulare pentru irigarea a 148.400 ha din centrul și nordul județului plus sudul și centrul Vasluiului.
Suprafața agricolă deservită este echivalentă cu jumătate din cât are în prezent Galațiul – 290.663 hectare cultivate în 2023, conform Institutului Național de Statistică.
Ce prevedea proiectul de irigații Covurlui, județul Galați
Construirea și instalarea de sisteme permanente de irigații precum și de drenaj și alte instalații adecvate pentru irigarea cu apă extrasă din fluviul Dunărea:
– stație de pompare fixă pe fluviul Dunărea, la aproximativ 7 km în aval de orașul Galați, cu o capacitate de aproximativ 54 m3 /sec;
– stația de pompare fixă în localitatea Vânători, la 19 km de Dunăre, pentru a ridica aproximativ 46 m3 /sec către platoul Covurlui, până la o înălțime de aproximativ 94 m;
– canal principal betonat în câmpia inundabilă a râului Prut cu o lungime de aproximativ 13 km, cu canale de distribuție și regulatoarele necesare, poduri, pasaje colectoare, guri de evacuare și alte structuri;
– șaisprezece stații de pompare fixe pentru ridicarea apei în rețelele de canale de irigații; dintre acestea, 14 stații urmau să fie amplasate pe canalul principal și două pe afluenți;
– Barajul Suhurlui de pe Valea Suhurlui, cu o înălțime de aproximativ 36 m, pentru stocarea a aproximativ 156 milioane m3 apă pompată din fluviul Dunărea;
– patruzeci și patru de stații electrice fixe de pompare sub presiune și 41 de pompe electrice mobile;
– 114 km de linii electrice de 110 kV și 20 kV, substații de transformare și transformatoare montate pe stâlpi, pentru a furniza energie tuturor stațiilor de pompare și pompe mobile;
– lucrări de drenaj de suprafață cu structuri necesare pentru 11 350 ha;
– rețeaua de drenaj subteran cu drenuri cu plăci pentru 1.100 ha și regenerarea a aproximativ 700 ha de teren salin.
– amenajarea cursurilor de apă Corozel, Călmățui, Suhurlui și Lozova prin construirea de diguri de aproximativ 267 km.
Premizele eșecului
În 1982, regimul Ceaușescu oprea orice alt împrumut de la Banca Mondială și achita în avans, până în noiembrie 1989, toate sumele contractate. Prețul avea să-l sufere populația, obligată la sacrificii cum ar fi lipsa alimentelor de bază, raționalizarea energiei electrice, a benzinei sau absența căldurii, iarna.
Conform documentelor oficiale consultate de Europa Liberă, în cazul Proiectului Covurlui, care include și barajul de la Suhurlui, toți banii erau dați înapoi în 1984, când lucrările ajunseseră la 28%. citește continuarea AICI
un articol de Cezar Amariei, apărut în Europa Liberă România, 29 septembrie 2024
foto: Cezar Amariei (RFE/RL)
