La sfârșitul lui octombrie 2026, trei reprezentanți ai Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei au participat la Summitul Rethink România de la Sinaia: istoricul Dorin Dobrincu (președinte), geograful George Țurcănașu și sociolingvistul Alexandru Cohal. Au luat cuvântul, în ziua de 23 octombrie, la masa rotundă dedicată reformei administrației publice, una dintre direcțiile proiectului „O viziune pentru România”, inițiat de Asociația Rethink România. Am dus acolo o idee pe care o susținem de ani buni: o reformă teritorială gândită numai de la București și numai în termeni de buget riscă să repete greșelile trecutului.
Ce s-a pus pe masă
Discuția a pornit de la propunerea lui Victor Giosan pentru reorganizarea administrativ-teritorială. Datele de plecare sunt cunoscute, dar merită repetate. România are peste 3.200 de unități administrativ-teritoriale de nivel local. Dintre ele, 2.501 au sub 5.000 de locuitori, iar în 2024 aproximativ 71% dintre acestea nu își puteau acoperi cheltuielile de personal din venituri proprii. Pentru primul nivel, propunerea prevede comasări voluntare, încurajate prin transferuri financiare temporare, cu un prag minim de populație. Pentru al doilea nivel, propune înlocuirea județelor actuale cu un număr mai mic de unități mari, adică regiuni, dar sub vechiul nume, ca să nu fie nevoie de modificarea Constituției.
Sorin Ioniță a adus experiența altor țări care au trecut prin astfel de reforme. Concluziile lui au fost la fel de clare: reforma nu aduce economii la buget și cere un lider dispus să cheltuiască mult capital politic. În plus, discuția despre nivelul regional e ușor confiscată de „steaguri” și de disputa pe capitala noii unități. Alți participanți și-au exprimat scepticismul în legătură cu dorința politicienilor și/sau posibilitatea de a realiza reforma în următoarele decade.
Dorin Dobrincu: Moldova, împărțită de regiunile din 1998
Dorin Dobrincu a reamintit cum s-au născut regiunile de dezvoltare. În 1998 au fost create pentru a adapta România la sistemul statistic european, fără dezbatere publică și fără consilii alese. Deciziile s-au luat în birouri din București, iar harta arată limpede că s-a evitat orice suprapunere cu identitățile istorice. Moldova a fost împărțită: șase județe în regiunea Nord-Est, două în regiunea Sud-Est. Aceasta din urmă este o construcție artificială, despărțită de obstacole naturale majore precum Dunărea. Iar geografia (lanțurile muntoase, râurile mari) nu poate fi ignorată când desenăm hărți.
De atunci, regionalizarea a revenit periodic ca temă de campanie, dar fără o dezbatere de fond. Dobrincu a numit două fundamente ale statului român care o blochează: etnonaționalismul și etatismul, adică centralismul. De aici întrebarea lui: vrem regiuni care să servească tot centrului? Exemplul autostrăzilor e grăitor. După un deceniu de activism civic, în Moldova am susținut că prioritare sunt autostrăzile care dezvoltă regiunea, nu doar cele care o leagă de București.
Majoritatea participanților au susținut că viitoarele regiuni nu ar trebui să se suprapună cu regiunile istorice. MDM crede contrariul. Identitatea contează la fel de mult ca argumentele financiar-fiscale, ca fluxurile economice, ca drumul studenților spre universități sau al bolnavilor spre spitale. Statele naționale construite după modelul francez au călcat sistematic în picioare identitățile locale și regionale. Întrebarea rămâne deschisă: facem regionalizarea doar ca să eficientizăm statul sau ținem cont și de viața oamenilor?
George Țurcănașu: unități locale capabile să ofere servicii
George Țurcănașu vede prefigurata reformă administrativ teritorială ca o oportunitate pentru… teritoriu: reforma ar putea crea la nivel local structuri suficient de robuste încât să asigure servicii esențiale. Multe zone ale țării au rămas descoperite după închiderea spitalelor din jurul anului 2010. A dat exemplul spitalelor rurale de la Bozovici, în Caraș-Severin, și de la Darabani, în Botoșani.
Problema, a arătat el, este scara. Unirea a două sau trei comune ar produce, de cele mai multe ori, unități de doar câteva mii de locuitori, cu economii bugetare modeste și fără capacitatea de a susține servicii specializate: liceu, cabinete medicale și policlinici, chiar spitale, comerț modern, servicii de urbanism sau juridice. De aceea, propune ca reper orientativ un prag de 15.000–20.000 de locuitori, fără să-l transforme într-o regulă universală. Contează la fel de mult densitatea populației, distribuția așezărilor, relieful, accesibilitatea rutieră și identitatea locală.
Soluția lui este un nivel administrativ nou, între comune și județe, pe care îl numește LAU 1, după vechea nomenclatură europeană a unităților administrative locale. Acest nivel ar prelua toate atribuțiile administrative exercitate astăzi de comune, iar comunele ar păstra forme de reprezentare locală și puncte de contact cu cetățenii. Ideea nu e străină tradiției românești: ocoalele și plășile au jucat cândva exact acest rol. Modelul de inspirație este Polonia, unde cele aproximativ 380 de powiaturi, cu o populație medie de aproape 100.000 de locuitori, se află între comună și voievodat. Pentru România, noile unități ar trebui să fie mai mici, pentru că județele se păstrează. Harta propusă de Țurcănașu are aproximativ 435 de astfel de entități.
Fiecare dintre ele ar fi organizată în jurul unei centralități: o localitate care concentrează servicii administrative, medicale și educaționale, oferă locuri de muncă și este ușor accesibilă din satele arondate. Criteriile de delimitare ar fi relațiile economice și sociale deja existente între localități, timpul de deplasare, dar și identitatea locală și particularitățile istorice și geografice. Câștigul ar fi mai mult decât contabil: diferențe mai mici între comune vecine, bugete mai echilibrate, bune practici extinse la scara întregii unități, un reper clar pentru investițiile importante, clustere economice locale și, cu timpul, o identitate nouă la această scară.
Alexandru Cohal: ce fac oamenii cu reforma?
Alexandru Cohal a adus în discuție dimensiunea identitară. Dezbaterea despre granițele localităților, județelor sau regiunilor e „vampirizată” de energii etnonaționaliste sau chiar regionaționaliste, la adăpostul cărora discursul tehnic asupra reformei evită o întrebare cheie: o nouă redimensionare teritorială, cu comasări și cu bani cheltuiți mai eficient, va ține oamenii acasă? Va atrage și va sedentariza cea mai importantă valoare a teritoriului, și anume resursa umană?
Despre acest lucru avem foarte puține studii. Câteva anchete internaționale de valori au o oarecare dimensiune regională, iar câteva cercetări socioantropologice arată, de exemplu pentru Moldova, pe unde circulă schimburile culturale, consumul de cultură și radiografiază navetismul pentru studii și muncă. Aceste omogenități identitare, studiate rațional, ar putea ajuta la desenarea viitoarelor „super-județe”. Eficientizarea teritoriului e necesară, dar nu ajunge pentru ca oamenii să rămână în regiunea lor: ar fi nevoie ca noile conglomerate regionale să reflecte cât mai bine identitatea regională a oamenilor, de la nivelul subnațional.
După Sinaia: nu comasare, ci teritorii funcționale
Dezbaterea a continuat și după summit. În interviul acordat recent publicației HotNews, Victor Giosan, moderatorul mesei rotunde, a invocat un prag de 10.000–15.000 de locuitori pentru ca serviciile publice să fie furnizate eficient. E o scară incomparabil mai realistă decât pragul de 1.500 de locuitori vehiculat în unele propuneri de comasare și apropiată de argumentele grupului de la Iași. Nu știm în ce măsură discuțiile de la Sinaia au contat, dar convergența arată că dezbaterea începe să depășească logica simplistă a reducerii numărului de primării.
Dimensiunea demografică singură nu ajunge însă. O unitate de 15.000 sau 20.000 de locuitori, obținută prin alipirea arbitrară a unor comune, nu devine automat un teritoriu funcțional. Și tocmai de aceea cuvântul „comasare” are o conotație negativă: sugerează o operațiune impusă de sus, cu desființări de primării și pierdere de reprezentare, și o agregare fără un centru capabil să polarizeze și să deservească localitățile din jur. Alternativa susținută de MDM este reorganizarea administrației locale în unități construite în jurul unor centralități reale, după criterii de populație, accesibilitate, capacitate instituțională și coerență teritorială. Scopul nu e comasarea în sine, ci unități care să-și poată exercita efectiv competențele, potrivit principiului subsidiarității.
Ce susține MDM
Mesajul nostru de la Sinaia poate fi rezumat în patru puncte:
- reforma administrativ-teritorială nu trebuie decisă din nou în birouri din București, fără dezbatere publică și fără cei afectați;
- la nivel local, nu e nevoie de simple comasări de comune, ci de unități funcționale, organizate în jurul unor centralități capabile să asigure servicii esențiale;
- harta viitoarelor regiuni trebuie să țină cont de geografie, de identitățile istorice și de legăturile reale dintre oameni, nu doar de criterii de eficiență sau mai bună cheltuire bugetară;
- măsura reușitei unei reforme nu e doar câți bani economisim, ci și dacă oamenii aleg să rămână și să construiască în regiunea lor.
