În fiecare toamnă, de mai bine de 7 ani, mă mut cu traiul în unul dintre oraşele mai mici ale ţării, unde stau câte o lună. În munca mea de scriitor şi om care scriu în presă aceste ieşiri, sau „a face teren” cum numim noi, mă ajută mult să înţeleg mai bine ce se întâmplă. De multe ori, imaginea pe care o ai despre un loc şi ceea ce întâlneşti nu corespunde cu realitatea. Uneori chiar îţi dă peste cap multe dintre stereotipiile care te bântuie.
Anul acesta sunt la Vaslui. Primele lucruri care sar în ochi: curăţenia şi parcurile. Sună poate straniu pentru Bucureşti, Timişoara sau Cluj, dar Vaslui este poate cel mai curat oraş, cu cele mai îngrijite parcuri din această ţară. Fac ţara asta la picior, nu cred că greşesc: asta sare puternic în ochi. Dar acesta este un indiciu doar.
O să vă povestesc despre două fenomene care m-au surprins plăcut aici.
La Secu – ograda urbană în care se simt bine toți
Centrul Vasluiului e ca un şir de curţi care dau una în alta – curg din una în alta. Doar că ele nu sunt curți rurale, ci urbane: un soi de piețe. O mare parte dintre ele îţi dau un sentiment de curte: au un anumit tip de intimitate. Poate cu excepția Pieței Civice – toți ați văzut Porumboiu, A fost sau nu a fost – care e tipic piața rece administrativă. În acest gen de piaţă nu vrei să stai mult – ele sunt lipsite de viaţă, căci e administrație. Restul e altfel. E adevărat că aici e ofertant pentru biciclişti.
Dar celelalte care dau una în alta printre clădiri administrative şi blocuri, micuțe sau mai mari, lasă sentimentul că treci dintr-o curte în alta. Şi că sunt diferite. De aceea, pentru un venetic de câteva zile mereu lasă impresia că te rătăcești: un sentiment absolut necesar pentru un oraș fie şi mic. Dar fiind mic, înveți poziționările repede, după diverse indicii.
Inima centrului Vasluiului este Piața La Secu (oficial, Piaţa Independenței). O piață este făcută din clădiri, din poziționarea şi așezarea ei urbană, dar mai ales din oameni. La Secu ești ca într-o curte mare, cu multe intrări – porți deschise -, dar care lasă un sentiment de protecție: flancat de clădirea Poliției, muzeu şi blocuri. Ai multă verdeață, umbră, ai fântână arteziană, mese de şah, table sau rummy, bănci comode şi cumva compartimentată ca să lase loc de respirație între mese şi oameni. Tot de aici începe artera care duce spre Parcul Copou din spatele Monumentului Eroilor, care e ca un zid de protecție din cealaltă direcție.
Numele La Secu vine de la clădirea care a aparținut fostei Securități din epoca comunistă, iar acum a fost dată Poliției.
La Secu este una dintre cele mai vii piețe pe care le-am întâlnit eu în ultimii ani prin orașele românești: probabil un fenomen unic în România. Mai ales asta pare incredibil pentru un oraș mic, unde lumea se retrage foarte devreme în case. La Secu îţi lasă un sentiment că e un loc permanent plin de lume. Dimineața devreme ai deja la mese bătrânii pensionari care joacă şah, rummy, table. Dacă inițial am crezut că ei vin doar în weekend, mi-am dat seama pe parcurs că ei sunt zilnic aici. Această constantă prezență în piață a unui grup stabil nu am mai văzut în orașele noastre de prin anii 80. Probabil că există, dar eu nu am mai întâlnit: vorbim de zeci de oameni care vin zilnic şi-şi petrec timpul aici jucând de dimineață cât îi ţine. Acesta este un fenomen fascinant – foarte util pentru această categorie socială. Se vede că oamenii se simt bine aici. Nu ştiu ce fac iarna. Voi afla.
După masă, vezi multe mame cu copii. Este un loc destul de ofertant pentru ele. Pot sta la discuții lejer fără a fi stresate că ceva se poate întâmpla cu cei mici: e totul ca într-o ogradă mare – pericole minime. Le vezi aici până seara târziu.
Tinerii îi vezi în diverse forme: în prima parte a zilei pe la o cafea printre ore sau după ore (sunt 3 locuri de cafea bună în apropiere plus liceele), după masă şi seara, ei invadează tot. La Secu e şi locul noilor şi vechilor rockeri – în orașele mici, această „sectă” se conservă bine – a tinerilor „în negru” şi alte forme. Dar tot aici vin şi cei de la „Peluza Nord Vaslui”, dar şi bikerii cu motocicletele pe care le ţin în marginea pieţei. Zic cei tineri că e singurul loc public unde poţi bea o bere fără să fii stresat şi să stresezi pe alţii -, dar e discret şi în orele fără copii. Aici totul e discret, că nu e Untold. Seară de seară, aici e plin de grupuri diverse de tineri. Ceea ce mi se pare de necrezut este acest amestec de grupuri sociale foarte diverse şi radical diferite, care cumva conviețuiesc în aceeași ogradă, chiar dacă orarul lor nu se suprapune întotdeauna. Aceste grupuri însă se intersectează într-un mod foarte firesc. Căci de obicei unde vin bătrânii, nu vin tinerii, iar unde vin mamele cu copii, nu vin adolescenții. Aici cumva e loc pentru toţi, ceea ce pare greu de imaginat: melanjul aici cumva s-a produs şi toți se simt bine. Dovadă că mereu acest loc e plin de aceste diverse grupuri. De ce? E mai greu de
Citeşte mai mult: La ce capitol este Vasluiul cu o clasă peste București sau Cluj. O poveste cu oameni și piețe
un articol de Vasile Ernu, apărut în Libertatea, 14 septembrie 2022
