Ministrul Dezvoltării la TVR Iași: Reorganizarea administrativ-teritorială trebuie să înceapă acum (VIDEO)

Promisiunile guvernanților pentru pensionari și reformele, incluzând aici reorganizarea administrativ-teritorială, pe care statul ar trebui să le facă pentru a evita criza economică profundă spre care pare că se îndreaptă au fost temele emisiunii „Forum economic” difuzate miercuri, 15 noiembrie, la TVR Iași și TVR3. Invitații realizatorului Iulian Leca au fost Dorin Dobrincu, istoric, Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, și Raul Papalicef, Salvamont Neamț, vicepreședintele Serviciului Salvamont România.

Discuția a început cu o evaluare a situației politice actuale, ai cărei protagoniști, cu gândul la alegerile de anul viitor, au început să se întreacă în promisiuni fără acoperire financiară, cea mai recentă fiind cea a creșterii pensiilor.

„Una din problemele cu care se confruntă România este legată de iresponsabilitatea politicienilor. În afară de faptul că n-au găsit o rezolvare la problema diferenței enorme dintre pensiile bazate pe contributivitate și pensiile specialilor, guvernanții promit acum o creștere din pix, foarte mare, a pensiilor. (…) Politicienii se întrec în populism și, din păcate, creșterea pensiilor e parte a acestui joc”, a spus Dorin Dobrincu.

Legat de reorganizarea administrativ-teritorială, președintele Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei a ținut să remarce că „acest proiect este necesar de multă vreme, problema e că nu există și nu a existat o voință politică suficient de puternică” pentru punerea lui în practică.

În dezbatere a intervenit telefonic și ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, unul dintre puținii susținători din zona guvernamentală ai reformei administrative.

Potrivit demnitarului, reorganizarea „este un proiect de țară și este important să înceapă acum, chiar dacă nu se va materializa anul viitor când vor exista toate tipurile de alegeri”.

„Cred că (procesul, n.r.) trebuie să înceapă pentru a pregăti forma în care această reorganizare administrativ-teritorială să se producă. În primul rând este nevoie de un studiu de impact, pentru a evalua care să fie numărul minim de cetățeni pe care să îl aibă localitatea, ce înseamnă din punct de vedere demografic, toate aceste lucruri trebuie armonizate astfel încât reorganizarea teritorială să nu reprezinte un bau-bau, ci din contră un obiectiv care să beneficieze de susținerea tuturor cetățenilor români.

Eu cred că suntem în măsură să facem acest proces ținând cont de faptul că România funcționează după legea de organizare din 1968, lege de la care au trecut 55 de ani. Și este important de menționat că începând din 1990, în urma referendumurilor făcute, unele comunități s-au dezlipit și avem cu 200 mai multe UAT-uri decât existau înainte de 1989. Deci în loc să reușim o comasare și o eficientizare a administrației publice, dimpotrivă legislația a permis unor comune să se desprindă din niște localități mai mari”, a spus ministrul.

Întreaga emisiune poate fi urmărită accesând link-ul de mai jos:

Devino membru MDM