Societatea Timișoara a anunțat joi, 1 februarie, premiile pe anii 2022 și 2023. Acestea vor fi decernate în 16 martie 2024, cu ocazia împlinirii a 34 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara.
Printre laureați se numără Dorin Dobrincu, președintele asociației Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM), care va primi, împreună cu Armand Goșu, Premiul „Oscar Berger” pentru anul 2022. Premiul este acordat „pentru înalt profesionalism, spirit civic, pentru abordarea cu curaj şi responsabilitate a unor teme majore din societatea românească şi pentru promovarea unui spirit de eleganţă şi bună credinţă jurnalistică”. Oscar Berger a fost redactor-șef și director al ziarului Timișoara.
Au mai fost acordate:
Premiul „Speranța”, pentru cea mai însemnată contribuţie la instaurarea democraţiei, destrămarea structurilor comuniste şi menţinerea speranţei: Orașului TIMIȘOARA (pentru anul 2023) și președintei Republicii Moldova, Maia Sandu (pentru anul 2022).
Premiul „Alexandra Indrieș”, pentru contribuţia avută, prin intermediul cuvântului scris, la dezvoltarea spiritului civic, la promovarea principiilor democraţiei şi ale statului de drept în România: jurnalistei Emilia Șercan (pentru 2023), lui Ioan Stanomir, profesor la Universitatea din București, și jurnalistei Melania Cincea (pentru anul 2022). Alexandra Indrieș a fost deţinută politic, scriitoare, iar după 1989 – membră fondatoare a Societăţii Timişoara și editorialist al ziarului Timişoara.
Premiul „Punctul 12 al Proclamației de la Timișoara”, pentru anul 2023: Lidiei Gheorghiu Bradley, de la platforma Memoria.ro.
Premiul „Ion Monoran”, pentru stăruinţa în demersurile de a decanta valorile morale în societatea românească: istoricului Stephane Courtois (pentru anul 2022). Ion Monoran a fost poet, membru fondator al Societăţii şi ziarului Timişoara, revoluționarul care în 16 decembrie 1989 a oprit tramvaiele în Piaţa „Maria”.
Premiul „Secera și ciocanul”, pentru efortul depus întru conservarea şi susţinerea sistemului şi structurilor (neo)comuniste în România: istoricului Victor Neumann (pentru 2023), fost director al Muzeului de Artă Timișoara, dovedit, prin sentință definitivă, ca fiind colaborator al fostei Securități, iar pentru anul 2022 – lui Gheorghe Angelescu, consilier prezidențial în mandatele a trei președinți: Ion Iliescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis.
Cu ocazia decernării premiilor, va avea loc și conferirea titlului de membru de onoare al Societății Timișoara politologului Vladimir Tismăneanu.