Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei a trimis o scrisoare deschisă adresată președintelui României, prim-ministrului României, Ilie Bolojan, ministrului Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, și membrilor Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Documentul semnalează declarațiile făcute de generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, potrivit cărora Poarta Focșanilor este „o vulnerabilitate”, deși, conform asociației, „nu Poarta trebuie apărată în sine, ci frontiera României, care, în est, urmează linia Prutului”. Iar aici, spune președintele Asociației Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Dorin Dobrincu, nu este nici măcar un bocanc de soldat NATO.
Care a fost subiectul care a generat această scrisoare deschisă?
Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, deci comandantul militar al Forțelor Armate Românești, a făcut mai multe declarații la postul de televiziune Euronews, între care, printre altele, a atins și problema apărării în așa-numita Poartă a Focșanilor, în caz de atac dinspre răsărit, în mod explicit din partea rușilor.
Noi, Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, de-a lungul anilor, am atras atenția asupra faptului că reactivarea acestui concept militar, care are aproape 140 de ani, este nu doar infirmată de istorie, dar și o chestiune care afectează grav Moldova în ansamblul său. Acest concept a apărut spre sfârșitul secolului al XIX-lea, când decidenții militari au luat, până la urmă, această hotărâre de a fortifica calea care ar fi permis accesul rușilor spre Muntenia, abandonând Moldova. În anii 1880 au fost dezbateri intense, nu doar în Moldova, ci la vârful politicii românești, inclusiv oameni de prim plan au ridicat această problemă.
Cu toate acestea, s-a mers pe ideea fortificării fostei granițe dintre Moldova și Muntenia, așa-numita linie Focșani-Mărășești-Galați, și crearea cetății București. Asta însemna, efectiv, abandonarea Moldovei. Primul Război Mondial a dus, până la urmă, la inutilitatea acestui șir de fortificații, și din motive care țineau de avansul tehnic al luptei, dar și pentru că s-au schimbat alianțele. Din perspectiva noastră, revenirea după abandonarea timp de decenii a acestui concept, în condițiile în care vedem că exemplele din imediata noastră apropiere, din Ucraina, ne duc spre ideea că teritoriul nu trebuie abandonat fără luptă, ci inamicul trebuie oprit la granițe. Asta se face prin întărirea dispozitivelor militare, prin înființarea sau dislocarea unor mari unități.
Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei ce solicită concret prin această scrisoare deschisă?
Noi solicităm renunțarea la acest concept, care pur și simplu rostogolit în spațiul public nu face decât să întărească sentimentul de abandon al unei mari părți din populația României și mă refer în special la populația din regiunea Moldovei. Cerem în mod explicit întărirea militară a Moldovei și asta se poate face prin sporirea prezenței armatei României în regiune.
Repet, prin înființarea sau dislocarea aici a unor mari unități. Cerem de asemenea crearea unui comandament de divizie la Iași. Pentru că, gândiți-vă, Brigada 15 Mecanizată „Ștefan cel Mare” de la Iași are subordonarea față de Divizia a 4-a „Gemina” cu sediul la Cluj-Napoca, inclusiv o treime din batalionele sale sunt dincolo de Carpați.
Această brigadă nici măcar nu are acoperire aeriană în Moldova, pentru că batalionul respectiv este dislocat la Dej. Cerem dislocarea unor sisteme Patriot în Moldova pentru că localitățile de aici sunt practic neprotejate în acest moment. Nu avem asemenea sisteme și gândiți-vă că avem mulțime de orașe mari, începând cu Iașiul și mergând mai departe cu celelalte din regiune.
De asemenea, pentru că este o diferență evidentă de tratament între Moldova și celelalte regiuni, în Moldova nu există nici măcar un bocanc de soldat NATO, un soldat aliat. Cerem stabilirea unui comandament și a unei baze NATO în Moldova. De asemenea, în legătură directă cu apărarea și cu partea economică, cerem încurajarea unor investiții industriale în producerea de armament, echipament militar și muniții în Moldova. Și un al șaselea element important, și civil, și militar, este construirea cu prioritate a… Citește/ascultă continuarea AICI
Un interviu de Violeta Cincu, difuzat la Radio France International România, 16 octombrie 2025
sursa foto: wikipedia.org via newstrategycenter.ro


