Schimbarea pălăriilor în PSDNL

de Dorin Dobrincu

Organizația PNL Târgu Jiu a trecut în urmă cu două zile la PSD. Nu mai puțin de 300 de oameni au descoperit subit că ei de fapt nu erau liberali, ci social-democrați. O grea problemă de conștiință părea că se rezolvase. Cu toții rătăciseră prin mlaștină, însă între timp găsiseră stânca izbăvitoare. Televiziunile și platformele online au dat informația, care imediat a fost îngropată în fluxul de nonștiri.

Că respectivii gorjeni nu erau liberali chiar e de crezut. E foarte greu să găsești liberali în PNL, în ansamblu. Nu există dezbateri de idei, nu există oameni care să susțină credibil valorile, doctrinele liberale. Ici-colo mai afli în vreo organizație câte un liberal rătăcit, rămas acolo din cine știe ce motiv. În rest, dacă ne uităm la lideri, la purtătorii de mesaj, vedem că practic nu au nimic în comun cu liberalismul. Iar la bază e praf și pulbere.

Nicolae Ciucă este liberal? Să fim serioși, e doar un politician închipuit, a cărui principală faptă de arme a fost plagiatul, pus cu mâna de Klaus Iohannis peste un partid fără cap și fără coloană. Cristian Bușoi este liberal? Nu mai e un secret pentru nimeni că acest ins alunecos e pus doar pe învârteli, pe aranjamente și pe plasat oameni în poziții publice unde se învârt bani mulți. Rareș Bogdan este liberal? Aș, la ce discurs are, omul putea să se regăsească și în AUR. Mihai Chirica este liberal? Da, cam tot atât așa cum a fost și socialist.

Că aceiași inși din Gorj au devenit social-democrați nu e de crezut. PSD-ul e orice, numai nu un loc în care să se manifeste social-democrația. Nu există mai nimic în comun între PSD și social-democrația occidentală. Un social-democrat suedez ori englez, să zicem, rătăcit într-o organizație pesedistă dintr-un oraș ori o comună românească, ar avea impresia că a nimerit într-un colhoz cu pretenții politice.

Marcel Ciolacu este social-democrat? Cine a făcut școală lângă Omar Hayssam și Liviu Dragnea, iar acum l-a luat consilier pe Victor Ponta, se cheamă altfel. Sorin Grindeanu este social-democrat? Cam tot atât cât același e autorul unei cărți pe care declară că a publicat-o, dar e de negăsit în vreo bibliotecă publică. Gabriela Firea este social-democrată? Toată lumea s-a convins că doamna pare să fi confundat spațiul public cu platourile de filmare ale unei producții cu vrăjitoare. Maricel Popa este social-democrat? Să nu o lungim, omul este doar o glumă proastă.

Partidele mari din România au ierarhie, structuri, interese, fac orice pentru a extrage – în favoarea membrilor și clienților – rente din fondurile publice. În mod real ele nu sunt interesate nici de idei, nici de bună administrație, adică de slujirea binelui public. De aceea, trecerea în corp a unor parlamentari, primari, consilieri sau organizații de la PNL la PSD nu ar trebui să ne surprindă. Schimbarea pălăriilor politice este un bine-cunoscut sport național.

Cele două partide aflate la guvernare ar putea foarte bine să și fuzioneze. Cu siguranță nu ar fi impedimente doctrinare reale. Interesele personale ar putea fi în cele din urmă armonizate în aceste organizații ale cleptocrației autohtone. Numele comun a fost deja identificat de conaționali: PSDNL.

Devino membru MDM