#VOCILEMOLDOVEI Dezvoltarea, autostrăzile și apărarea

de Dorin Dobrincu

Recent, în contextul controverselor legate de desantul extremist-metalic la Iași, al lavei patriotarde revărsate pe rețelele sociale, un cunoscut îi acuza pe americani că se opun realizării autostrăzilor în Moldova. O mare conspirație – încă una – ar fi fost îndreptată împotriva năpăstuitei Românii și izolatei Moldove.

Ideea aceasta, că unii își doresc ca regiunea estică a țării să fie o zonă-tampon, un buffer, un fel de deșert fără infrastructură modernă am tot auzit-o în diverse medii în ultimul deceniu. Au promovat-o cercuri de politicieni moldoveni incapabili să facă alianțe de dezvoltare, să-și convingă colegii de partid din alte regiuni să-i sprijine, să pună presiune pe conducerile propriilor partide, să inițieze și să susțină o campanie de conștientizare în acest sens. Am auzit această idee a zonei-tampon, spusă cu convingere, și la concetățeni din Ardeal sau din Muntenia, pentru confortul lor fiind esențial ca o eventuală invazie rusă să nu treacă de Carpați sau de Milcov.

Aceste perspective mi s-au părut un amestec de lașitate, egoism și prostie. Și lipsă de patriotism real. Bătutul cu cărămida-n chept, gestul punerii mâinii drepte la inimă, atunci când se cântă imnul, fețele lungi afișate la televiziuni sau la mitinguri politice, când se vorbește despre națiune, măreție și sacrificiu, ei bine, toate acestea sunt un teatru ieftin.

Convoi militar american pe o autostradă din Republica Cehă, într-o operațiune de transfer din țările baltice la baza din Vilseck, sudul Germaniei.
Foto: Michal Cizek/AFP/Getty Images, via Washington Post

Dezinteresul și întârzierea în realizarea autostrăzilor în Moldova, de care sunt responsabile guvernele românești din ultimele decenii, inclusiv instituțiile din subordine, au fost evidențiate de societatea civilă din regiunea de est a României. În nicio altă regiune a țării nu a existat o asemenea mobilizare, o asemenea risipă de energii în sprijinul construirii infrastructurii mari de transport. Una care are o utilitate economică, de suport pentru dezvoltare, dar nu mai puțin și una de apărare. Asta o știm și noi, o știu și militarii fără doctorate plagiate. Și o știu și partenerii noștri occidentali.

Generalul în rezervă Ben Hodges, fostul comandant al trupelor americane în Europa, a atras atenția în urmă cu mai puțin de un an că este nevoie de infrastructură pentru prevenirea amenințărilor, pentru transferarea rapidă a trupelor din Vest în țările membre NATO din Est, pentru o apărare eficientă. El a reluat ideea ieri (la DIGI24):

„Flancul estic din NATO este pregătit pentru a primi trupe, dar știm din exercițiile anterioare că sunt probleme cu transportul. Infrastructura nu este ideală. Tocmai pentru astfel de situații am încercat să dezvoltăm mobilitatea militară în ultimii ani. Militarii trebuie să se pună în mișcare prin Europa înainte de începerea crizei. Pot ajunge acolo suficient de repede încât să prevină criza? Este Ministerul Transporturilor din România pregătit pentru așa ceva? Sunt pregătite autostrăzile pentru convoaie? Sau aeroporturile? Este portul Constanța pregătit? Știu că România a lucrat la acest lucruri, dar acum va fi un test bun pentru a vedea cât de mult v-ați dezvoltat”.

Infrastructura nu se construiește singură, autostrăzile nu cad din cer precum o ploaie de meteoriți. Puțini dintre oficialii români, schimbători precum anotimpurile, par să înțeleagă că infrastructura nu este un moft, ci o necesitate. Cei mai mulți sunt preocupați de disputele din sufrageria lor politică, de interesele personale și de grup. E limpede că problema e în ograda românească, nu în altă parte.

Devino membru MDM