de Dorin Dobrincu
Astăzi am ajuns într-o instituție publică. Cu chestiuni privind asociația din care fac parte, Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei.
Funcționarul a fost amabil; o spun fără nicio urmă de ironie. În timp ce făcea ceea ce trebuia pentru a-mi elibera actul solicitat, uitându-se la numele asociației, m-a întrebat: „Și se dezvoltă Moldova?”. În două fraze i-am spus despre nevoia de dezvoltare regională, de infrastructură, de autostrăzi. Domnul din fața mea știa de acțiunile asociațiilor civice moldovenești, vizibile în ultimii ani.
Ne-am oprit aici, la autostrăzi. Interlocutorul meu s-a declarat sceptic că le vom avea în regiune. M-a surprins, aveam impresia că mă întorc în urmă cu mulți ani, când acțiunile proautostradă, prodezvoltare abia ieșeau din zona haiduciei și începeau să devină programatice, coerente și ample.
Concetățeanul meu îmi spune de ce nu crede că se vor face autostrăzile aici: „Nu vrea SRI-ul!”. „De ce să nu vrea?”, întreb eu, gândindu-mă că am mai auzit asta în urmă cu niște ani, inclusiv la unii politicieni din județ și din regiune. „Pentru că așa spun americanii?”, precizează el. „Păi, americanii au spus, inclusiv prin vocea unor comandanți militari pe care îi au în Europa, că avem nevoie de o infrastructură modernă, autostrăzi în mod special, pentru a muta rapid trupele pe granița de est a României și a NATO, dacă va fi nevoie! În plus, autostrăzile sunt esențiale pentru dezvoltarea economică ”, încerc eu să dau un răspuns mai elaborat. „Nu, nu vor, pentru că suntem colonie”, mă luminează domnul din fața mea. Încerc să-i spun că ne conduc ai noștri: „Uitați cine are puterea la Iași, la București”. „Nu, nu, cum crește câte unul, cum are ceva putere, gata, îl schimbă, îl iau, îl judecă”.
Mi-am luat hârtia și am plecat. Duceam cu mine si gândul că e posibil ca, în cazul unora, fatalismul și conspiraționismul să aibă durata de viață a betonului roman.
