de Alexandru COHAL
Dacă pentru România votul de la aceste prezidențiale este esențial, pentru moldoveni acest vot este existențial. Fără o orientare valorică și substanțială a elitelor culturale și politice întru democrație, multiculturalism, cetățenie, libertate – adică fără ceea ce este Europa din care facem încă parte – țara noastră va regresa iar prima care va deconta va fi regiunea Moldova.
Pentru un regionalist aceste alegeri prezidențiale sunt o altă ocazie pierdută sau aproape. Ca la parlamentarele din vara lui 2024, niciun partid ori candidat nu a venit cu un plan de reformă administrativ-teritorială a României. Problema Moldovei, regiune marginalizată sistematic în post-comunism, lipsește din agenda viitorului președinte al României.
Sistemul
Regionalizarea, ca tip de reformă administrativă, nu poate avea loc decât într-un sistem democratic, dacă vrem să aibă și valoare în progresul societății. Altfel, pe hârtie subsidiaritatea există chiar și în Federația Rusă. Alegerile din România și din alte țări semnalează derive către autoritarism, spre sisteme în care puterea se va concentra și mai mult la centru, în mâinile câtorva sau ale unuia, deci exact în contra acelui climat de împărțire a puterii și responsabilităților cu comunitățile teritoriale din interiorul țării. Dacă ipoteza destructurării statului din cauza agresiunii externe și/sau a corupției interne va deveni din ce în ce mai palpabilă, puterea politică din România va tinde să contragă libertățile cetățenești în numele coerenței etnonaționaliste, iar odată cu lipsa libertăților orizontul reformelor democrate, precum regionalizare, se va îndepărta de noi.
Partidele
Partidele rămân organizații clanice al căror scop principal consistă în conservarea puterii deci a sistemului politic-administrativ actual. Acestea nu au fost capabile – cum unii sugerau optimist în urma crizei constituționale de la alegerile prezidențiale din 2024 – să reformeze în interior, în acest moment electoral sunt interesate exclusiv de menținerea resurselor economice în mâinile liderilor, așa încât nu se află în situație de a iniția și duce apoi greul unor schimbări majore în funcționarea României. Partidele din România reprezintă mecanica principală a generării centralismului și obstacolul esențial al reformelor în arhitectura statului și a societății.
Președinții
Candidații la președinție nu au abordat niciun subiect grav de pe agenda țării, în afara unor declarații de bune intenții aceștia nu au arătat o viziune clară sau planuri precise în problemele esențiale ale României. Dintre candidații cu șanse reale de a deveni președintele României niciunul nu a prins în agenda sa vreuna dintre jalbele regiunii Moldova: deșertizarea economică, abandonarea militară, hemoragia demografică, tăierea comunicațiilor (infrastructurilor).
Cu o orientare fățiș ultranaționalistă, iredentistă, conservatoare și antieuropeană, ca președinte al României, G. Simion (AUR – POT – CG) va fi mai mult decât reticent față de reforme care, chipurile, ar putea afecta unitatea națională, precum regionalizarea. Poziția Georgescu-Simion e cea a revendicărilor teritoriale externe, nu pe o reformă internă administrativ-teritorială sau regionalizare. Mai mult, în discursul său preelectoral, Simion a pus deja semnul egal între reforma administrativ teritorială / regionalizare și dezmembrarea statului național unitar român, profitând de prezența consolidată a acestei prejudecăți în spațiul nostru public. Un eventual Roexit sau chiar doar auto-marginalizarea României în Uniunea Europeană pe modelul actual maghiar ar șterge orice prezență, chiar și formală, a discursului modernizator din spațiul nostru public.
C. Antonescu (PSD-PNL) nu a făcut declarații publice recente referitoare la reforma administrativ-teritorială. Președintele Antonescu cheamă cel mai des la unitate ideologică, unitate în toate planurile, discursul său fiind similar cu cel al extremistului G. Simion, împotriva căruia concurează pe linie conservatoare. „Stabilitate” și „unitate” sunt mantrele ideologice iliesciene cele mai frecvente în speech-ul crinantonescian. PSD s-a opus mereu regionalizării, argumentând riscul fragmentării sau al sporirii inegalităților între regiuni într-o Românie regionată. Faptul că deși PSD anunțase în ianuarie a.c. un grup de lucru intern pentru un proiect de lege privind reforma administrativ-teritorială, subiectul nu a mai fost preluat de C. Antonescu în discursul său electoral, sugerează că PSD a luat decizia de a nu face nicio reformă administrativ-teritorială în următorul ciclu electoral. Mai ales având în vedere opoziția istorică a PSD și PNL față de o descentralizare semnificativă, care ar putea afecta controlul centralizat al puterii, e puțin probabil dar nu imposibil ca C. Antonescu să susțină din postura de președinte mici reforme care să eficientizeze administrația publică la nivel local, dar pare prea puțin probabil că acesta va susține reformele substanțiale ale statului. Moldova, una dintre cele de mai marginalizate regiuni ale țării, nu există pe agenda viitorului președinte PSD-PNL.
Deși nu a prezentat un plan de reformă a statului, N. Dan (USR+) a militat în discurs pentru eliminarea birocrației și reformarea administrației publice, din postura de primar al Bucureștilor. Tema nevoii unei administrații mai eficiente și mai aproape de cetățean a fost de altfel prezentă în discursul lui Dan și al altor colegi din USR și PLUS, însă partidele de rit nou, ca și cele cărora li se opun (PSD-PNL-UDMR) nu au propus până acum niciun plan de reformă administrativ-teritorială sau/și regionalizare a României. Mai mult, partidele de rit nou au arătat până acum același mod de funcționare piramidal-centralistă în organizațiile proprii precum partidele vechi. Șansa ca un președinte N. Dan să încarneze un discurs reformist în eventualitatea preluării funcției prezidențiale din acest an, în lipsa unei susțineri parlamentare, e minimă.
Democrația pe care ne-o dorim pare un travaliul lung și costisitor, și pentru unii drumul pare prea lung. Depinde și de noi, (re)începând cu aceste alegeri, pe unde o vom lua.
