De câte ori nu s-a discutat în spaţiul public despre reforma administrativă, regionalizare, comasarea localităţilor mici, deconcentrare, extinderea autonomiei administrative? Şi ce s-a întâmplat? A rămas ca-n „Scrisoarea pierdută” a lui Nenea Iancu: „Din două, una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”.
Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi
şi lector asociat doctor la
Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice
a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi
De fiecare dată se invocă necesitatea reducerii cheltuielilor administrative, a funcţionărimii – „grasul care stă în cârca slăbănogului”, eficientizarea actului administrativ faţă de nevoile cetăţenilor, creşterea absorţiei fondurilor europene, valorificarea potenţialului teritorial, turistic, cultural, istoric. Toate acestea au rămas simple argumente în notele de fundamentare ale proiectelor de reformă administrativă de după 1990. De peste jumătate de secol, România stă încremenită în organizarea administrativ-teritorială (judeţe, oraşe şi comune), aşa cum este prevăzută în prevederile Art. 1 din Legea nr. 2 din 1968. Şi legea fundamentală a ţării – Constituţia – este elaborată înainte de aderarea României la NATO (2004) şi UE (2007). Cine ştie, după ce vom fi aderat la spaţiul Schengen şi/sau OSCE, poate vom face o reformă administrativă veritabilă, care să ţină cont de ceea ce se întâmplă cu noi şi în jurul nostru.
După 1990, multe comune s-au fragmentat, după cum au dorit mai marii politici ai vremii (baronii locali), în căutare de feude peste care să-şi întindă puterea şi influenţa. Unele oraşe care se aflau în plin proces de degradare socioeconomică au fost transformate intempestiv în municipii, urmare a unor chiolhanuri politico-administrative finalizate cu succes. Oamenii pribegeau în Occidentul prosper cu speranţa unei vieţi mai bune, iar acasă ştabii politici şi administrativi organizau referendumuri locale pentru a forma noi unităţi administrativ-teritoriale care nici măcar nu aveau capacitatea să-şi acopere cheltuielile de funcţionare cu aparatul propriu. Avem destule localităţi şi edili care abia strâng venituri din taxe şi impozite pentru salariile din primărie, aşteptând cu mâna-ntinsă la pomana guvernamentală: alocări de fonduri din rezerva aflată la dispoziţia prim-ministrului, pentru reechilibrarea bugetelor locale, pentru cheltuieli curente şi de capital – cunoaşteţi jargonul administrativ!
Am fost martorul unei astfel de tentative de reformă administrativă, pe când lucram la… citește mai mult, AICI
articol apărut în Ziarul de Iași, 26 septembrie 2022
