Ziarul de Iași / De ce nu se poate dezvolta echilibrat România?

de Mihai Chiper

Un posibil răspuns din timpul guvernării Dragnea.

Nu treceţi cu vederea o piesă rară (document, act juridic), indispensabilă pentru istoricii şi economiştii care vor dori în viitor să înţeleagă ceva din modul în care, de fapt, se plănuieşte dezvoltarea în România şi cum funcţionează administraţia centrală în relaţie cu nevoile teritoriului. O aşa probă apare, de obicei, după ce sunt declasificate actele unui Guvern, în urma unei schimbări de regim politic. Justiţia însă şi-a depăşit puţin condiţia şi a făcut, un pic mai devreme, posibile dezvăluiri despre istoria recentă. Prematur de spus cu ce efecte.

Potrivit surselor G4media, Veronica Tudorescu – fostă consilieră la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, care gestiona proiectele de dezvoltare locală pe timpul lui Liviu Dragnea – descrie, într-o înţelegere cu Judecătoria sectorului 1, modul de falsificare a procedurilor din programul de sprijinire a proiectelor de dezvoltare a localităţilor României. Teoretic, primăriile depuneau cereri, care trebuiau verificate, analizate după criterii de oportunitate şi apoi propuse spre aprobare. Însă se sărea peste toate etapele, trecându-se direct la procese-verbale, în întregime inventate şi semnate de nişte Comisii de evaluare, care anunţau câştigătorii.

Astfel, în perioada septembrie-octombrie 2019, nu mai puţin de 696 de proiecte au fost atribuite arbitrar, în urma unor discuţii informale pe care şeful Prognozei, Ion Ghizdeanu, le avea cu reprezentanţii UAT-urilor şi cu persoane influente din mediul politic şi administrativ. Cine era „influentul şef”? Liviu Dragnea, cel care născocise Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI), prin care Primăriile urmau să primească împrumuturi cu dobândă mică pentru investiţii în total de vreo 10 miliarde de euro.

Avem astfel un mecanism politic extraordinar de constrângere şi dominare, care proiecta în teritoriu infinite forme de servilism faţă de centru. Totul era arbitrar şi abuziv. Finanţarea nu ţinea nici de competenţă,  nici de calitatea proiectelor ori de oportunitatea investiţiilor, ci doar de gradul de obedienţă al primarilor faţă de şefi. Norocul nostru, ne spune tot G4media, a fost debarcarea guvernului Dragnea, produsă la finalul lui 2019; din miliardele promise au ajuns doar 4 milioane la vreo 17 primării, iar planul de dezvoltare locală a Guvernului PSD a fost întrerupt.

Mimarea corectitudinii procedurilor (prin intermediul cărora statul îşi validează funcţia de servire a intereselor şi a nevoilor cetăţenilor, fără discriminări sau criterii arbitrare), prin care, zice-se, se administrează raţional o ţară, un teritoriu, o populaţie, pare cea mai sinistră potemkiniadă instituţională perfecţionată în ultimele decenii.

Credeţi că modelul devoalat de consiliera de la prognoză a fost numai o invenţie a lui Dragnea, un caz izolat, un accident nefericit într-o guvernare care o luase razna? Sau vorbim doar de „o variantă” din cele care funcţionează prin rotaţie, rafinate, adaptate stilului şi experienţei partidelor de la guvernare? Credeţi că ceea ce perfecţionase Dragnea nu are absolut nici o legătură sau sursă de inspiraţie în procedurile testate la Programul de Investiţii, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, Programul Naţional „Anghel Saligny”, Programul Naţional de Construcţii de interes public sau social derulat prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii „C.N.I.”- S.A., programele de infrastructură derulate de Ministerul Dezvoltării etc.? Poate nu la o asemenea dimensiune, nu cu o asemenea nesimţire, dar telefoanele, discuţiile informale cu persoane influente din teritoriu şi lumea politică au fost şi au rămas tot timpul la ordinea zilei.

Lăsând la o parte discuţia despre cât din banii oferiţi nu sunt furaţi şi ajung efectiv în investiţii, întrebarea este cum, în asemenea condiţii, se poate dezvolta echilibrat România? Cum să nu apară tot felul de decalaje regionale, rezultate ale procedurilor abuzive de împărţire a banilor între comunităţi? Dezvoltarea preferenţială a unor zone, inegalităţile de şanse apărute prin direcţionarea unor investiţii către UAT-urile în care partidele au clientela politică, baza electorală sau interese speciale, pare a fi una dintre cele mai perfide modalităţi de subminare a încrederii în viitorul acestei ţări.

editorial apărut în Ziarul de Iași, 10 august 2023

Devino membru MDM