de Mihai Chiper
Rectorul Universităţii şi-a anunţat candidatura la un al treilea mandat. Un al patrulea se întrevede glorios.
Faţă de 2020, (re)alegerea lui Tudorel Toader, ca vârf de lance al statului eşuat, nu mai reprezintă un examen civic ieşean şi, cu atât mai puţin, universitar. Atunci era altă atmosferă civică, un context politic diferit, alte speranţe învestite într-o refacere a statului de drept şi a mersului democratic, după brutala perioadă Dragnea. Nu a fost deloc aşa, sănătatea democraţiei s-a erodat în continuare, dar asta e altă discuţie. Şeful plutonului de execuţie care a îndepărtat-o pe Kövesi şi a stricat DNA şi-a găsit o altă „jucărie” pe care a încălecat-o şi o ţine prizonieră –prima (cronologic) universitate a României.
Realegerea unui rector atât de controversat nu mai are decât o miză internă, fiindcă şeful instituţiei a ieşit aproape complet de pe agenda naţională. Comparându-i prestaţia cu lumea politică, e un fel de lider exotic de consiliu judeţean, un Buzatu de la Vaslui în lumea academică. Universitatea a căpătat profilul unui aşezământ condus de un politruc tenace, care nu ştie şi nu are de-a face cu cercetarea, inovaţia, fiind opac la direcţia în care se mişcă generaţia tânără.
De când e Toader pe la rectorat, migraţia studenţilor din zona judeţelor Moldovei spre Cluj şi Bucureşti, ca să nu mai vorbim de universităţile din străinătate, s-a intensificat. Vibe-ul „universistanului” din Iaşi printre cei tineri este acela a unui cămin cultural de la sat care derulează programe de sădire a florilor şi de văruire a zidurilor. Instituţia este ocolită sau exclusă din circuitul dezbaterilor, consorţiilor şi programelor care vizează educaţia superioară. Orice înţelegeri/ declaraţii/ poziţii comune ale universităţilor din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Sibiu se fac de regulă fără Iaşi. De ce? Pur şi simplu e jenant, e de evitat să-l onorezi pe Tudorel Toader invitându-l în tot felul de proiecte. Oricum, de facto, cu multe dintre ideile de reformă rectorul ieşean se află în conflict existenţial. Prin urmare, efectele se văd: rankingurile universităţii se prăbuşesc cu o viteză care o vor plasa probabil, în viitorul deceniu, sub mult mai dinamica universitate din Suceava.
La Cluj, Sibiu şi Bucureşti garda rectorilor s-a schimbat. Vârsta, pregătirea şi viziunea definesc un management instituţional modern. Şi nu e o întâmplare că sunt din altă generaţie – sociologi, istorici, politologi, care nu au deprins relele comunismului. În comparaţie cu ei, ca vârstă şi ca mentalitate, Toader e un dinozaur. El este unul dintre marii beneficiari ai schimbării pe din dos a legii învăţământului, a acelei „partide” care distruge sistematic orice posibilitate de refacere a unui climat democratic, concurenţial şi integru. Şcoala veche cultivă monopolizarea puterii, înlocuieşte complet logica competenţei cu logica loialităţii şi cultivarea obedienţei. La orice „rector pe viaţă” se vede în primul rând dispreţul total pentru o regulă firească a democraţiei – limitarea perioadei în care o persoană exercită prerogativele de putere – ceea ce creează, ca pretutindeni, reţele vicioase de putere.
Altceva e şi mai trist. Nu se arată o alternativă în universitate. În ciuda nefăcutelor lui Toader, articolele aluziv-critice la adresa „performanţelor” manageriale şi a stilului abuziv le poţi număra pe degete. Sute de oameni fără opinie (nici măcar pe reţelele sociale, nu în cadru oficial, instituţional). O fi indecentă critica? Or fi mulţumiţi? Nu ştim nici asta.
Pentru a descrie fidel atmosfera din universitate, cel mai bine în minte îmi vine modelul servituţii voluntare. Un loc călduţ, o funcţie bine plătită, o poziţie acomodantă lângă şeful cel răzbunător şi parşiv sunt mai bune decât riscul de a intra în conflict cu el prin anunţul unui proiect alternativ. Per total, fără a generaliza, greu de văzut un grup mai şcolit, cu atâtea diplome la activ, inert şi lipsit de idei.
Reflectaţi, în final, la două anunţuri: la Cluj, Universitatea Babeş-Bolyai limitează, prin referendum, numărul mandatelor rectorului la două, indiferent dacă acestea au fost suspendate sau întrerupte, în răspăr cu prevederile noii legi a învăţământului, care resetează jocul după „modelul Iliescu”. Un mesaj pentru tineri că UBB nu este o feudă a cuiva care se permanentizează la conducerea unui „universistan”. La Iaşi, Tudorel Toader şi-a anunţat candidatura la al treilea mandat. La ce poftă de putere şi control are şi la cum se schimbă legile, la cât de inerţi şi speriaţi sunt universitarii, un al patrulea se întrevede glorios. Dar să nu anticipăm.
