[cmsms_row data_padding_bottom=”50″ data_padding_top=”0″ data_overlay_opacity=”50″ data_color_overlay=”#000000″ data_bg_parallax_ratio=”0.5″ data_bg_size=”cover” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_position=”top center” data_bg_color=”#ffffff” data_color=”default” data_padding_right=”3″ data_padding_left=”3″ data_width=”boxed”][cmsms_column data_width=”1/1″][cmsms_text animation_delay=”0″]
de Ciprian Iftimoaei
Pe finalul anului trecut (29 decembrie 2020), Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei a organizat o dezbatere online având ca temă „De ce nu se întorc migranţii. Efectele depopulării cauzate de migraţia economică în Occident (1990-2020)”, cu prezentări susţinute de sociologul Dumitru Sandu, geograful George Ţurcănaşu şi antropologul italian Pietro Cingolani de la Universitatea din Torino.
Moderatorul dezbaterii a fost sociolingvistul Alexandru Laurenţiu Cohal, cercetător ştiinţific la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române-Filiala Iaşi.
Pentru informarea cititorilor, Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM) este o asociaţie non-profit care prin acţiunile sale civice militează pentru dezvoltarea regiunii Moldovei şi ieşirea acesteia din izolare. Prin manifestaţiile publice, marşurile motorizate, conferinţele şi dezbaterile organizate în judeţele regiunii, membrii şi suporterii MDM atrag atenţia factorilor de decizie din administraţia centrală şi locală asupra faptului că, de mai bine de un secol, Moldova a rămas un teritoriu marginalizat, exploatat electoral, subdezvoltarea regiunii fiind pusă pe seama politicilor centraliste care, cu fiecare ciclu electoral, se dovedesc ineficiente în raport cu problemele şi nevoile cetăţenilor din cele opt judeţe ale regiuni.[1] Infrastructura – construcţia autostrăzii A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, migraţia externă, alocările bugetare insuficiente care reproduc subdezvoltarea judeţelor Moldovei şi educaţia copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate sunt cele mai presante probleme aduse în atenţia publică, pentru a primi un răspuns în materie de politici publice.
La dezbaterea „De ce nu se întorc migranţii?”, profesorul Dumitru Sandu, directorul Centrului pentru Studiul Migraţiei din cadrul Universităţii Bucureşti, a vorbit despre consecinţele migraţiei externe: depopulare, îmbătrânire demografică şi consecinţele economice. Sociologul a prezentat o hartă a României care arată că judeţele Moldovei (Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi) sunt cele mai afectate de migraţia externă, în special prin plecarea românilor din mediul rural la muncă în ţările Europei Occidentale. La cele mai afectate judeţe de migraţia din regiunea Moldovei se adaugă şi judeţele Covasna, Dâmboviţa şi Sălaj.
În analiza efectelor migraţiei externe din mediul rural, sociologul D. Sandu a utilizat un model de regresie cu variabile multiple: apropierea localităţii rurale de cel mai apropiat centru urban, nivelul de dezvoltare economică al localităţii rurale, vârsta medie a populaţiei la începutul perioadei de referinţă. Acest model statistic explică de ce migraţia externă din satele judeţelor Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi este masivă, în comparaţie cu judeţele Suceava şi Neamţ: decalajul de dezvoltare economică dintre localităţile urbane şi cele rurale ale judeţelor Suceava şi Neamţ este mai mic decât în celelalte judeţene analizate.
În sinteză, moldovenii de la sate emigrează în masă din cauza nivelului de trai scăzut, a sărăciei, în căutatea unor locuri de muncă care să le aducă venituri mai mari pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă în localităţile de reşedinţă. Profesorul de Universitatea Bucureşti a insistat şi pe impactul migraţiei din mediul rural asupra veniturilor la bugetele locale.
Din prezentarea sociologului D. Sandu am reţinut o propunere de politică publică: „optimizarea migraţiei” în sensul de a obţine beneficii nu numai pentru ţările de destinaţie, ci şi pentru ţările de plecare. Dumitru Sandu propune ca măsură de intervenţie „migraţia instituţionalizată” (pe bază de contract de muncă) care ar facilita migraţia circulatorie, prevenirea migraţiei definitive şi a remigraţiei.
Dezbaterea online organizată de MDM a continuat cu prezentarea d-lui George Ţurcănaşu, lector doctor la Facultatea de Geografie şi Geologie a Universităţii „Al.I. Cuza„ din Iaşi, cu preocupări în domeniul geografiei populaţiei, dezvoltării urbane durabile, reformei administrativ-teritoriale a României. Hărţile profesorului de la universitatea ieşeană au pus în evidenţă caracteristicile spaţiale ale „migraţiei moldoveneşti”, impactul migraţiei asupra structurilor teritoriale, teritorialitatea migranţilor, dinamica polilor urbani în contextul migraţiei. În articolele sale din presa locală – „Ziarul de Iaşi”, precum şi în alte luări de poziţie, George Ţurcănaşu insistă pe problema „contabilizării migranţilor”, a migraţiei externe temporare (emigraţia temporară).
Conform metodologiei Institutului Naţional de Statistică (INS), prin emigraţie definitivă se înţelege deplasarea cetăţenilor români cu schimbarea domiciliului din România şi stabilirea domiciliului pe teritoriul altui stat. Când utilizăm termenul de „domiciliu” ne referim la adresa declarată de o persoană ca fiind locuinţa sa principală, aşa cum este trecută în actul de identitate (carte de identitate provizorie, carte de identitate, buletin) şi după cum este luată în evidenţă de autorităţile administrative ale statului. Emigranţii sunt cetăţenii români care şi-au stabilit domiciliul în străinătate, vârsta acestora fiind exprimată în ani împliniţi. De exemplu, dacă un cetăţean român are vârsta de 22 ani şi 9 luni, în analiza demografică este considerată vârsta de 22 ani. Efectivul emigranţilor cu schimbarea de domiciliu sunt luaţi în calcul atunci când se stabileşte populaţia după domiciliu sau aşa-numita „populaţie legală”. Pentru calculul indicatorului „emigraţia definitivă”, INS utilizează date furnizate de Ministerul de Interne, de la Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor şi Gestiunea Bazelor de Date, precum şi de la Direcţia Generală de Paşapoarte.
Emigraţia temporară înseamnă deplasarea cetăţenilor români în străinătate pentru o perioadă de cel puţin 12 luni. Definiţia utilizată de INS este următoarea: „emigraţie (temporară, n.n.) înseamnă acţiunea prin care o persoană care a avut anterior reşedinţa obişnuită pe teritoriul României încetează să mai aibă reşedinţa obişnuită pe teritoriul acesteia pentru o perioadă care este sau se aşteaptă să fie de cel puţin 12 luni”.[2] Prin reşedinţă obişnuită se înţelege locul în care o persoană îşi petrece perioada zilnică de odihnă, fără a include absenţele temporare datorate plecării în concediu/vacanţă, plecare la studii (mai puţin de 12 luni), deplasare în interes de serviciu (ex: delegare timp de 6 luni de zile la un punct de lucru din străinătate). Prin urmare, emigranţii temporari sunt persoanele care emigreaza în străinatate pentru o perioada de cel putin 12 luni şi astfel nu mai au reşedinta obisnuită pe teritoriul propriei ţări.
Metodologia utilizată de INS pentru stabilirea emigraţiei temporare este ceva mai complicată decât în cazul emigraţiei definitive, combinând două surse de date: 1) datele administrative de la Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor şi Gestiunea Bazelor de Date, precum şi de la Direcţia Generală de Paşapoarte şi 2) datele statistice provenite de la ultimul Recensământ al Populaţiei şi Locuinţelor (2011), serii de fluxuri migratorii transmise de oficiile de statistică din ţări precum Italia şi Spania şi aşa numitele „statistici în oglindă” privind migraţia internaţională furnizate de EUROSTAT ca valori de referinţă pentru evaluarea calităţii rezultatelor obţinute prin aplicarea unui model econometric. În perioada 2012-2019, din România au emigrat temporar un număr de 1.610.435 persoane, din care 261.071 persoane (emigranţi temporar) provin din regiunea Nord Est, reprezentând 16,2% din totalul emigranţilor temporar.[3] Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (RPL) care se va desfăşura în anul 2022 va aduce în atenţia sociologilor, demografilor, geografilor date exacte privind populaţia rezidentă (stabilă) a ţării, precum şi despre contabilizarea migraţiei externe.
Antropologul Pietro Ciugolani de la Forum Internazionale ed Europeo di Ricerche sull’Immigrazion din Torino, vorbitor de limba română, autor al unei cercetări socioantropologice pe tema migraţiei din comuna Marginea-judeţul Suceava, a adus în discuţie impactul pandemiei de COVID-19 asupra situaţiei migranţilor din Europa, aspecte privind insecuritatea locului de muncă şi lipsa drepturilor, despre reprezentările publice negative referitoare la migranţi. Pietro Cingolani a remarcat faptul că „emigranţii români nu sunt recunoscuţi de România atunci când emigrează, nu sunt recunoscuţi de ţările în care imigrează (precum Italia) şi, când se întorc în România, sunt din nou respinşi şi a insistat pe manifestarea unor forme de discriminare a copiilor migranţi care reveni în România la (re)integrarea în sistemul de învăţământ. Aceşti copii nu beneficiază de programe şcolare de recuperare, inclusiv la disciplina „limba şi literatura română”, cadrele didactice nu sunt pregătite pentru a lucra cu aceşti copii care prezintă anumite diferenţe socioculturale faţă de copiii de acasă. Cu toate acestea, din interacţiunea socioculturală a copiilor născuţi din părinţi migranţi cu copiii din ţara de origine (România) pot rezulta modele de convieţuire care să valorifice achiziţiile lingvistice, sociale, multiculturale din ţările de orginie, de tranzit sau de destinaţie.
Faţă de cele discutate la dezbaterea online organizată de MDM, adăug faptul că fluxurile de migraţie pot genera consecinţe şi pentru ţările de destinaţie. Un studiu recent publicat de OECD arată că migranţii reprezintă în medie 24% din totalul medicilor şi 16% din personalul de îngrijire, aflaţi în prima linie de luptă împotriva COVID-19. Din cauza numărului mare de contacte directe, dar şi din cauza condiţiilor neadecvate de locuit, în spaţii supraaglomerate, un procent mare de migranţi au contactat infecţia cu noul coronavirus. Studiile realizate în ţări membre OECD relevă faptul că riscul infectării este de două ori mai mare în rândul migranţilor faţă de populaţia locală. Criza economică generată de pandemia de COVID-19 plasează în situaţie de şomaj mai ales emigranţii, cei care lucrază în sectorul ospitalier sau în serviciile directe prestate populaţiei.[4]
Mai mult, aici
Adevărul, 9 ianuarie 2021
[/cmsms_text][/cmsms_column][/cmsms_row]
