În România există încă incertitudini cu privire la alegerea dintre politica de dezvoltare regională (care își propune să asigure finanțarea/alocarea adecvată a resurselor și stabilirea priorităților pentru dezvoltarea socio-economică) și regionalizare (cu scopul de a descentraliza/deconcentra la nivel regional elaborarea politicilor și furnizarea de servicii). Fiind un proces specific contextului, nu există un proces sau o metodă universal valabilă; indiferent de abordare, dezvoltarea regională trebuie să aibă ca scop diminuarea dezechilibrelor economice și sociale dintre regiuni. Afectată de dificultatea de a întreprinde reforme de echilibrare a nevoilor interne, de politicile UE și lipsa de capacitate, dezvoltarea regională este împiedicată și de indecizia guvernelor de a aborda doar o reformă de dezvoltare socio-economică sau și o reformă administrativă structurală.

Primul set de propuneri de dezvoltare regională are în vedere România centralizată, adică în sistemul actual, al doilea set de propuneri are în vedere regionalizarea de iure, politică, a României.

Sistem centralizat

Politici publice pentru dezvoltare regională

I. Politici de redistribuire fiscală

Instituirea unui Fond de echilibrare regională, cu obiectivul de a redistribui automat o parte a resurselor către regiunile defavorizate. Bugetul în acest sens ar putea fi 2% din PIB, la un PIB per capita < 75% din media națională. În afara alocării pe baza PIB-ului per capita regional, celelalte mecanisme fiscale sunt: cofinanțarea UE pentru proiecte de infrastructură, transferuri de la centru pentru investiții productive.

Creșterea autonomiei fiscale regionale necesită însă o reformare a fiscalității locale, cu obiectivul de a descentraliza colectarea unor taxe, instituirea de cote diferențiate pentru investiții regionale, facilități fiscale pentru relocarea companiilor.

II. Discriminare pozitivă pentru dezvoltare regională

Măsurile de discriminare pozitivă, aplicabile (și) în cazul românesc, sunt: crearea de poli de dezvoltare în afara Bucureștiului, de exemplu în Iași, Suceava, Cluj-Napoca, Oradea; subvenționarea infrastructurilor, facilități fiscale pe 20 ani, servicii de consultanță gratuită, acces prioritar la finanțare.

Compatibilitate cu normele UE

În ceea ce privește eventuala reticență față de facilitățile fiscale în regiunile defavorizate, Regulamentele UE permit ajutoare de stat dacă acestea sunt încadrate în scheme aprobate de Comisia Europeană (ex. Regulamentul 651/2014, apoi Guidelines on Regional State Aid 2022–2027).

Exemple: Polonia, Ungaria și Grecia, cu derogări pentru zone cu PIB per capita sub 75% din media UE. Polonia a folosit zone economice speciale (SEZ) cu cote reduse de impozite (0-10% pe 10-15 ani) pentru regiuni defavorizate (ca să obțină apoi o creștere a PIB regional de 20% în Mazovia). Implementarea de facilități fiscale în regiunile defavorizate poate include acorduri prealabile cu Comisia Europeană, pentru a evita „dumpingul”.

Rolul stimulentelor fiscale

Facilitățile fiscale sunt propuse în combinarea lor cu investițiile publice, pentru a atrage capital privat. Studiile Băncii Mondiale arată că pachetele mixte (infrastructură + stimulente fiscale moderate) au efect mai durabil în atragerea de investiții în regiuni periferice. Studii (OCDE 2023) arată că în regiuni defavorizate, cote reduse + subvenții infrastructură au multiplicator agregat de 1.5–2x, comparativ cu 1x pentru cheltuieli publice izolate, prin stimularea antreprenoriatului (ex. Iași ca pol de dezvoltare IT).

Eficiență pe termen lung / finanțare sustenabilă

Reducerea fiscalității direcționate (pe 10–20 de ani) poate genera baze de impozitare locale mai mari, reducând dependența de transferuri centrale. Exemple: zonele economice speciale din Polonia și Slovacia (Košice).

Costurile inițiale ar putea fi compensate de creșterea viitoare a PIB-ului regional (ex: în Moldova, o investiție de 1 miliard € în autostrăzi poate genera 2-3 miliarde € în 10 ani). De altfel, UE acoperă 70–80% din subvenții (PNRR 2021-2027 alocă 30 mld. euro pentru regiuni). Germania a finanțat discriminarea pozitivă în Est (post-unificare) cu 2 trilioane euro, recuperate prin creștere PIB de 4 ori în 20 de ani, fără deficit major.

III. Investiții în infrastructură și conectivitate

Infrastructură transport: Autostrada 8 – conectarea Nord-Est / Nord-Vest cu UE, Modernizarea căilor ferate regionale, Aeroporturi regionale (Iași, Cluj). Buget: 15 miliarde euro.

Infrastructura digitală: rețea fibră cu acoperire 100% în mediul rural până în 2030, Hub-uri tehnologice în orașe secundare, e-Guvernare (servicii publice). Buget: 3 miliarde euro.

Infrastructura energiei: Smart grids pentru energie regenerabilă, facilități de stocare în regiunile periferice, renovarea energetică a clădirilor publice. Buget: 5 miliarde euro.

IV. Dezvoltarea capitalului uman

Educație: extinderea universităților în orașe secundare, programe de specializare regională, burse pentru studenții din regiuni defavorizate, parteneriate universitate-industrie locală. Buget: 2 miliarde euro.

Formare profesională: un centru de excelență în fiecare județ din regiunile în declin, programe de reconversie pentru lucrătorii din sectoare în declin. Buget: 1 miliard euro.

Sedentarizarea talentelor: incubatoare de afaceri, facilități pentru absolvenții care rămân în regiunile defavorizate, locuințe sociale pentru tinerii profesioniști. Buget: 1 miliard euro.

V. Stimularea migrației inverse

Grup țintă 1: stimularea deplasării profesioniștilor din București spre regiuni defavorizate. Beneficii acordate: compensarea costurilor de relocare în regiunile defavorizate, facilități fiscale pe 10 ani.

Grup țintă 2: remigrația românilor din străinătate spre regiuni defavorizate. Beneficii acordate: recunoașterea calificărilor din străinătate, suport pentru înființarea de afaceri, facilități vamale pentru echipamente, servicii de integrare a generațiilor tinere / copiii migranților prin intermediul școlii.

VI. Guvernanța și coordonarea regională

Ce face statul central, în prezent, cu Agenţiile pentru Dezvoltare Regională (ADR)? Coordonează politicile și investițiile regionale.

Ce ar putea face în plus ADR-urile?

Competențe noi: gestionarea politicilor de discriminare pozitivă a regiunilor defavorizate, monitorizarea indicatorilor de dezvoltare, facilitarea parteneriatelor public-privat, promovarea investițiilor străine în regiunilor defavorizate.

Sistem regionalizat

Rolul Consiliilor Regionale (CR)

Planificarea: elaborarea strategiei de dezvoltare regională (10 ani), coordonarea planurilor județene și locale, stabilirea priorităților de investiții regionale, monitorizarea implementării proiectelor strategice.

Reprezentarea: reprezentarea intereselor regionale la nivel național, participarea la procesul legislativ prin avize consultative, dialogul cu instituțiile UE pentru fonduri structurale, promovarea identității și specificului regional.

Coordonarea: coordonarea între autoritățile locale din regiune, facilitarea cooperării inter-județene, medierea conflictelor administrative, sincronizarea politicilor publice regionale.

Funcțiile de dezvoltare ale CR

Economia: atragerea investițiilor în regiune, promovarea inovării și cercetării etc.

Infrastructura: planificarea și coordonarea investițiilor în infrastructură (transport, utilități publice, digitalizare), coordonarea sistemului de sănătate regional, planificarea educației în regiune.

Ecomediu și turism: protecția mediului și dezvoltarea turismului la nivel regional, gestionarea resurselor naturale etc.

Competențele CR

Exclusive: elaborarea și adoptarea strategiei de dezvoltare regională, gestionarea fondului regional de dezvoltare, coordonarea proiectelor cu finanțare europeană la nivel de regiune, stabilirea taxelor și impozitelor regionale, planificare urbanistică, înființarea și gestionarea instituțiilor regionale.

Partajate (împărțite cu statul): dezvoltarea infrastructurii de transport, sistemul de sănătate, protecția mediului, cultură, agricultură.

Competențe de sprijin (completează acțiunile statului): educația și formarea profesională, cercetarea și inovarea, cultura și patrimoniul, sportul și turismul.

Legitimitate

Legitimarea politică a actorului regional este rezultată din alegeri regionale, din care rezultă consiliul regional și un guvernator, un model posibil fiind cel italian. Cu sau fără introducerea instituției administrativ-teritoriale regionale în Constituție, calibrarea limitelor decizionale ale statului central față de regiunile politice și ale regiunilor unele față de altele reprezintă un proces delicat din toate punctele de vedere (juridic, administrativ, fiscal etc.). Funcționarea acestui sistem necesită o permanentă negociere între parteneri și o adaptare a competențelor la realitatea în schimbare.

Spre exemplu, în domeniul sănătății un sistem centru-regiune eficient are competențele astfel delimitate: statul central păstrează controlul asupra standardelor naționale (ex: protocoalele medicale ori codul roșu național – deja prezente), în timp ce regiunile gestionează logistica (spitale, achiziții locale) și adaptează serviciile la nevoile teritoriale (spre ex: centre de diabet pentru comunitățile îmbătrânite); salarizarea ar putea să fie negociată periodic de cele două tipuri de entități.

Studiu de caz: în domeniul sănătății publice din Italia din perioada pendemiei, s-a observat o recalibrare a raportului stat-regiuni. În condiții de stres major cauzat de Covid-19, Italia a ajustat protocoale naționale (Legea 77/2020), reducând mortalitatea cu 30% în valurile ulterioare. Chiar și România hipercentralizată, care la începutul pandemiei a avut un răspuns deficitar similar nordului italian, militarizând intervenția medicală, a arătat în timp o tendință similară. Județele Botoșani și Suceva, în lipsa unor spitale regionale în Moldova, nu au trimis bolnavii de covid la București sau Cluj, ci la Iași; Moldova s-a comportat în partea a doua a pandemiei Covid-19 regional, fără a fi, de iure, o regiune.

Competențe exclusive ale statului rămân politica externă, armata, apărarea, justiția, imigrația, sistemul fiscal (moneda), organizarea și finanțarea generală a sistemului de educație (dar execuția revine regiunilor).

Mecanisme de funcționare: Alegeri, interpelări, moțiuni de cenzură, audituri externe, transparență decizională și consultări publice obligatorii.

citește și: CĂTRE UN MODEL DE REGIONALIZARE A ROMÂNIEI (I): România asimetrică. Regiunile în capcana centralismului