sau
Atunci când alungi pe cei ce asfaltează strada din faţa casei tale pe motiv ca asfaltatorii nu locuiesc acolo
de George Țurcănașu
Există o specie ciudată de oameni ce-şi manifestă identitatea doar la nivelul local. Şi nasc un soi de conflict meschin, aşa cum e cel dintre cei ce se consideră autohtoni (bănuiesc că e vorba doar despre cei mai puţin mobilaţi intelectual) şi “veneticii”/ “viniturile” ce s-au stabilit într-o anumită localitate. Dacă înţeleg (măcar parţial!) mobilurile “conflictului” infralocal atunci când “veneticii” aparţin unei culturi diferite, nu le mai înţeleg pe cele care animă “conflictul” atunci când migraţia are loc din proximitatea regională.
Iată o mostră ce demonstrează existenţa unui astfel de conflict. Textul pe care vi-l propun e un comentariu adresat unui om educat stabilit de mult timp in Iaşi, ce a îndrăznit să comenteze (pertinent!) la o postare despre o intervenţie urbanistică recentă în centrul Iaşului:
“Ciobene, vezi-ti tu de [Oraşul X al] tau. Vii la Iasi si ne dai noua lectii de civilizatie si de moralitate, dar cand intru in orasul vostru, spui ca am intrat in al II-lea razboi mondial. Tare va mai place sa va laudati la altii acasa.”
Localiştii se situează pe o treaptă inferioară a teritorialităţii profunde, a identităţii. Sub acest nivel ar mai fi doar “infralocaliştii”, care dacă ar fi şi izolaţionişti, ar alunga pe cei ce asfaltează strada din faţa casei lor pe motiv că asfaltatorii nu locuiesc acolo. Nu e deloc gravă aceasta pozitionare identitară. Unii sunt naţionalişti, altii regionalişti, alţii judeţenişti. În plus, aceste identitaţi nu se anulează una pe alta, pot funcţiona sincron. Ce supăra (însă!) la această poziţionare localistă e faptul că e scrisă de un om ce nu înţelege cum funcţionează un sistem teritorial. Cum comuna Rediu nu e o planeta izolată, care funcţionează independent de celelalte locuri(-planete) situate în vecinătate, aşa nici Iaşul nu şi-ar justifica dimensiunea sa urbană în absenţa relaţiilor teritoriale la nivel regional, adică alea cu Bârladul, Vasluiul, Bacăul, Romanul, Botoşaniul, Paşcaniul etc. Aşa că, le dau mai mult credit auriştilor naţionalişti decăt localiştilor izolaţionişti. Măcar primii înţeleg ca există relaţii teritoriale şi la distanţă, în ciuda izolaţionismului impus de tezele lor suveraniste.
În plus, pentru mulţi dintre cei mai mobili dintre noi, acasă poate fi un “teritoriu multiplu” (Ioana Tudora, 2003), adăugând locului naşterii şi locurile în care am trăit suficient de mult încât să ne ataşam de acestea. Pot să fie locuri din România sau de aiurea, din lumea largă.
