Deteritorializare (III)

Pentru România chestiunea regionalizării a devenit bau-baul teritorial suprem!

Dincolo de interesele baronilor judeţeni, repetatele dezbateri din ultimile două decenii asupra înţelesului regionalizării au condus din nou şi din nou la un sentiment de nelinişte, nu numai în rândul guvernanţilor, ci şi al cetăţenilor de rând, captivi modelului de gestiune centralizată a teritorioriului, inoculat de mai bine de un secol şi jumătate, ca şi cum apariţia şi (re)teritorializarea regiunilor ar putea să culmineze în cele din urmă cu un eşec al naţiunii. Neliniştea n-ar trebui să poarte o asemenea încărcătură negativă, pentru că apariţia nivelului regional administrativ ar introduce două dimensiuni noi guvernanţei teritoriale – una ce ţine de echitate şi o alta de etica teritorială.

Din perspectiva echităţii, regionalizarea ar crea suportul necesar evoluţiei într-o structură supra-naţională, precum UE, care va deveni treptat o Europă a regiunilor. Avantajul ar fi că o regiune gestio­nată din interior îşi cunoaşte mai bine nece­sităţile şi ar deveni mai responsabilă de nivelul ei de dezvoltare. Aici intervine dimensiunea etică, valabilă şi în relaţiile de guvernanţă, ordonate taxonomic. Eu unul, nu mi-aş putea ascunde satisfacţia că autorităţile centrale vor trebui să accepte viziunile şi proiectele de dezvoltare teritorială formulate de către autorităţile regionale, posibil radical diferite de ale lor!

George Țurcănașu, Ziarul de Iași, 16 august 2018

Devino membru MDM