Joi, 29 februarie, ora 18.00, la Târgu Mureș, în clădirea Muzeului Județean Mureș din Cetate (Intrarea de pe Bulevardul Cetății), va avea loc o nouă lansare, urmată de dezbatere, a volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, coordonat de Alexandru L. Cohal, Dorin Dobrincu și George Ţurcănașu, apărut la Editura Polirom. La eveniment participă Alexandru Cistelecan, Cornel Sigmirean, Elek Szokoly, Mihai Chiper, Alexandru Cohal, Dorin Dobrincu și George Țurcănașu.
Evenimentul de la Târgu Mureș va fi urmat, în ziua următoare, de unul similar la Cluj Napoca.
Lansarea de la Cluj-Napoca va avea loc, așadar, vineri, 1 martie, de la ora 18.00, la Book Corner Librarium (Bulevardul Eroilor 15). La dezbaterea care va urma vor lua parte Vasile Hotea-Fernezan, Barbu Mateescu, Radu Mârza, Ciprian Mihali, Ovidiu Pecican, Levente Salat, Mihai Chiper, Alexandru Cohal, Dorin Dobrincu, George Țurcănașu.
Reamintim că seria lansărilor volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României” a fost deschisă la Iași, la 18 decembrie 2023. La 16 februarie 2024 a avut loc prezentarea cărții la București, iar după Târgu Mureș și Cluj-Napoca (29 februarie – 1 martie) va urma o nouă lansare la Timișoara (15 martie).