de Dorin Dobrincu
Din subteranele extremismului autohton au ieșit tot felul de inși care susțin tezele izolaționismului, reîntoarcerii spre trecut și părăsirii alianțelor noastre strategice și civilizaționale. Unul dintre aceștia este Marius Lulea. Inginer de profesie, îmbogățit din afaceri imobiliare, acest domn s-a gândit că poate juca un rol și în reformatarea minților unora dintre conaționalii noștri. Așa că a fost activ în buticul unionisto-populist Acțiunea 2012, împreună cu George Simion și alții, s-a apucat de compuneri patriotarde pe blogurile „Adevărul” și a pus umărul din plin la ridicarea AUR, o construcție politică cu rădăcini hibride, și în național-comunism, și în legionarism, și în populismul mimetic. Mlaștinile din care au ieșit toate aceste inițiative sunt cunoscute în linii generale. Însă în fiecare zi aflăm noi detalii cu privire la acești domni-camarazi-tovarăși. Nu am folosit întâmplător apelativele de mai sus. Dacă dai la o parte costumul și cravata lui Lulea, vezi că în spatele lor se ascund cămeșa verde sau basca și rubașca.
Aflat aseară la o emisiune electorală, ca susținător al lui Simion, Lulea, vicepreședinte AUR, s-a apucat să facă apologia regimului comunist, în particular a lui Nicolae Ceaușescu. Pentru Lulea, șeful partidului-stat dispărut în urmă cu aproape 36 de ani ar fi fost un „suveranist”, deși admite că eram într-o „zonă de ocupație”, ar fi făcut bine României, ar fi construit blocuri și hidrocentrale, s-ar fi ridicat împotriva sovieticilor. Vorbitorul știe istorie cu totul aproximativ. În orice caz, interpretările sale sunt cele pe care le întâlnești în extinsele bule ale nostalgicilor. Pentru el – și pentru alții – istoria este utilă doar pentru a fi instrumentată, trecutul este folositor pentru manipularea unor votanți nemulțumiți. Poate nu ar strica ca M. Lulea să rețină că apologia dictaturii nu-și are locul într-o democrație, inclusiv în cea din România, cu toate imperfecțiunile ei.
Merită reamintit aici – și de câte ori este nevoie – că N. Ceaușescu a fost între 1965-1989 un dictator, exponentul unui regim instalat în 1945 prin dictat, extins și consolidat ulterior prin complicitățile extinse din instituții și din societate, dar mai ales prin teroare. Însă dincolo de transformări, de (re)încorporarea naționalismului, regimul comunist a rămas unul totalitar, bazat pe monopolul politic și economic al PCR, pe acțiunile represive ale Securității și ale altor instituții de forță, cu demantelarea sistematică a firavelor forme de opoziție. Însă până în 1989 susținerea lui Ceaușescu se evaporase. Regimul a dispărut la sfârșitul acelui an, într-un context internațional favorabil și pe fondul unor mari nemulțumiri interne. Exceptând-o pe consoarta sa, nimeni nu îi mai rămăsese alături. Pe dictatorul constructor nu l-au salvat nici apartamentele (neîncălzite), nici fabricile (majoritar falimentare) ridicate în localitățile românești. E o lecție pe care prea mulți refuză să o învețe.
