A scrie în România despre descentralizare şi despre necesitatea reconstrucţiei policentrice a structurii teritoriale naţionale rămâne o provocare şi la aproape trei decenii de la regăsirea libertăţilor de expresie.
Odată anunţată lansarea Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM), pe lângă mesajele pozitive, cele mai multe de felicitare, membriilor MDM li s-au ataşat şi etichetele de izolaţionişti sau separatişti. „Sunt aberaţii! Din capul locului, respingem acest lucru!”, îşi încheie discursul de la lansarea Asociaţiei Domnul Profesor Alexandru Călinescu – preşedintele de onoare al MDM, şi sunt convins că e suficient acest răspuns!
Eu sunt din Moldova…
… sună adesea a scuză, şi devine din ce în ce mai puţin un reper identitar şi mai mult unul topologic. Nu v-aţi surprins uneori că începeţi să completaţi această propoziţie cu mici istorisiri prin care încercaţi să vă detaşaţi măcar oleacă de “puritatea” voastră regională!? Ba, că m-am nascut nu ştiu unde, ba că mama e din Ardeal, ba ca bunicul e bănăţean etc. Suntem atât de convinşi că e nedrept să avem o astfel de identitate, încât ne delestăm în mare grabă de “markerii teritoriali” – ne pierdem brusc accentual, facem glume cu Vaslui, care, în fond, nu reprezintă decât Moldova în miniatură etc.. Alături de factorii obiectivi, cei economici (de exemplu), această identitate “rea” e posibil să alimenteze şi mobilitatea noastră excesivă! Şi nu mă refer la migraţia externă, ci mai degrabă la opţiunea deloc raţională, din perspectiva distanţei sau a costurilor, a din ce în ce mai mulţi tineri moldoveni de a-şi continua studiile la Cluj, Bucureşti sau pe aiurea, deşi, cel mai probabil, facultatea pe care o aleg nu e cu nimic superioară celor din Iaşi, Galaţi, Suceava sau Bacău.
„Ideea e simplă! Ori eşti cu Europa, ori nu eşti!”
(…) Pot să vă asigur că nu există niciun conflict între tendinţele de integrare europeană şi descentralizare sau regionalizare. Nu înţeleg de ce ne-am mai armoniza discursul despre teritoriu cu cel al colegilor europeni, în care cuvinte cheie, precum coeziune teritorială, competitivitate regională, policentrism sunt printre cele mai prezente, în timp ce la noi sunt golite de sens? Mai mult, în sprijinul ideii de regionalizare vreau să fac o remarcă: dacă privim teritoriul ca sistem, entropia în creştere a unui sructuri regionale riscă să alimenteze entropia sistemului superior – cel naţional.
Există o butadă, atribuită unor geografi suedezi (M. Lundmark, A. Malmberg, B. Malmberg), conform căreia „statul e prea mic pentru a rezolva marile probleme şi prea mare pentru a le rezolva pe cele mici”. Cred ca ar trebui şi Centrul să înţeleagă că nu e eficient de unul singur!
(George Țurcănașu, Ziarul de Iași, 17 ianuarie 2019)