Cu Biblia la vedere, se încheie campania electorală, una în care am aflat mai puține despre proiectele prezidențiale ale celor 11 candidați, și mai multe despre slăbiciunile statului român. Un lucru pare cert, vremuri grele stau să vină după alegeri, dar dificultatea lor are grade, în funcție de cine va ajunge la Cotroceni. La Punctul pe știri, Magda Grădinaru a analizat cu istoricul Dorin Dobrincu ultima sută de metri a campaniei și temele mari care mai mult nu au fost.
Câteva dintre ideile abordate de Dorin Dobrincu în discuția cu jurnalista Magda Grădinaru:
„Rusia nu trebuie să ajungă cu tancurile la Iași sau la București. Pur și simplu poate controla jocul prin interpuși, prin reorientarea voluntară a unora dintre politicienii români. Suntem acum într-o situație slabă. De fapt, asta este marea noastră problemă, dincolo de problema militară, este problema societății. Adică o țară ca să poată rezista unei puteri infinit mai mari are nevoie de coeziune socială, care nu se obține nici prin ucaz, nici prin postarea câte unui jandarm lângă fiecare civil.
Rusia e aici prezentă, ea n-a plecat niciodată, de fapt, în mod total, e aici fie prin ambasadă, prin alte mijloace de influență, dar e aici prin structuri mai profunde, să spunem așa. Rusia a speculat o anumită neîncredere și chiar o anume ostilitate față de Occident, pe care la nivelul discursului mare și la nivelul unor elite și al unor pături ale populației am văzut-o. Eu cred că în principal problemele vin din interior. Eu sunt în total dezacord cu instituțiile statului român, mă refer la servicii secrete, care în decembrie ne-au spus că e doar o problemă de Rusia, că suntem vulnerabili doar din acest punct de vedere. Cum am spus, nu trebuie să excludem niciun moment factorul rusesc, din diverse motive, pentru că știm ceva istorie, știm ceva actualitate, dar principala problemă este, de fapt, slăbiciunea noastră, propria slăbiciune. Dacă va fi să avem o confruntare cu Rusia, mă tem că vom pierde pe mâna noastră.
Suntem la 35 de ani de la prăbușirea comunismului. Știm că în contextul dispariției Uniunii Sovietice, deci rămași fără far, moștenitorii Partidului Comunist au trebuit să se reorienteze. Și a fost în România, spre jumătatea anilor 90, un consens între toate partidele politice – adică cele care veneau din Partidul Comunist, aproape toate, și cele istorice, inclusiv partidul pe atunci cel mai extremist – să avem o cale și aceea trebuie să fie Vestul. Însă odată cu schimbarea plăcilor tectonice geopolitice la nivel mondial, care nu a început în 2022 sau în timpul primului mandat al lui Trump, și cu răbufniri în interior, cu frustrări, cu reapariția conflictului vechi în societatea noastră, între occidentalizanți și, să spunem așa, autohtoniști, toate lucrurile astea au explodat în România și nu au făcut decât să scoată cu totul la suprafață lucruri care erau pregătite în străfunduri. Când spun pregătite, nu mă refer nicidecum la o conspirație, mă refer la lucruri care s-au întâmplat din punct de vedere social, politic, economic, ideatic.
Scena politică românească a fost viciată prin cartelizarea pe care am văzut-o în mod expres, prin alăturarea PSD și PNL, principalele partide din România, și UDMR, un fel de PSD sau PNL de limbă maghiară. Toate lucrurile astea n-au făcut decât să închidă jocul. A fost o surpriză pentru reprezentanții acestor partide, în special pentru PSD-PNL, că în toamnă nu le-a ieșit jocul.
Cred că s-a discutat totuși prea puțin despre politica externă, principalul atribut al președintelui. S-a discutat foarte mult despre politica internă, prea mult în opinia mea mai ales despre chestiunile economice, care sunt importante, desigur, pentru că trebuie să vezi cum gândește președintele. De exemplu, la dezbaterea de miercuri au existat 15- 20 de minute în care Antonescu și Dan s-au contrat pe tema terenurilor din București. O țară are o capitală, nu capitală are o țară. În cazul României, în mod explicit, în ansamblu, s-a alocat un spațiu mult prea mic temelor majore de politică externă și de apărare. Am spus deja împreună că tema războiului din Ucraina aproape că nu s-a văzut.
Toți candidații sau cel puțin cei care au oarece șanse să treacă în turul doi știu că tema războiului nu este populară în România și probabil că în mod special nu există o mare susținere reală față de Ucraina. Găsesc că această atitudine din partea candidaților este problematică. Pentru că nu trebuie să ne facem iluzii. Geografia, au spus-o foarte mulți, nu se schimbă. Noi vom rămâne aici, să sperăm că rămânem așa cum suntem și ar trebui să privim adevărul în față. Rusia nu trebuie să ajungă cu tancurile la Iași sau la București. Pur și simplu pot controla jocul prin interpuși, prin reorientare voluntară a unora dintre politicienii români. Suntem acum într-o situație slabă. De fapt, asta este marea noastră problemă, dincolo de problema militară, care este una importantă. Cea mai importantă este însă problema societății. Adică o țară ca să poată rezista unei puteri infinit mai mari are nevoie de coeziune socială, care nu se obține nici prin ucaz (decret), nici prin postarea câte unui jandarm lângă fiecare civil.
Societatea în acest moment, nu poate suplini slăbiciunea statului. Din fericire, există insule de normalitate, dar sunt insule. Continentul este dominat de acest cartel politic, de o administrație clientelizată, de serviciile secrete netransparente și de o societate totuși, în bună măsură, pre-modernă.
Uniunea Europeană nu poate interveni asemenea unui sultan colectiv în România. Până la urmă, e un lucru simplu dacă noi nu ne vom face treaba, nimeni nu o va face locul nostru. Sper că vom găsi resurse în interior. Din păcate, nu avem în acest moment, cred, am mai spus lucrul ăsta public, nici resurse intelectuale, nici resurse politice suficiente pentru a genera o schimbare în mod real.
Cred că viitorul în acest moment este deschis, adică se poate întâmpla orice duminică și se poate întâmpla orice peste două săptămâni. Evident că Uniunea Europeană are pârghii să țină oarecum la respect țările care încap pe mâna unor oligarhi sau unor lideri populiști și care vor să o ia mai degrabă spre regimurile autoritare, spre Rusia în mod particular. Dar există și limite în ceea ce privește atitudinea Uniunii Europene. Avem un exemplu clar, de lungă durată deja, al Ungariei lui Orban, dar avem și exemplu Slovaciei lui Fico.
În mod evident, democrația fără partide nu este posibilă, la fel cum democrația nu este posibilă fără implicarea societății civile. Există destul de mulți oameni care sunt vizibili și au discurs și atitudini, să spunem, normale, în sensul valorilor moderne. În partide ei au poziții cu totul marginale, adesea nu-și găsesc locul, pur și simplu sunt împinși pe scări pentru că partidele s-au cartelizat, în interior s-au baronizat. Oamenii spun că nu sunt interesați de politică. „Nu mă interesează!” Dacă nu ești interesat de politică, să știi că politica va fi interesată de tine. E ca la mărfurile gratuite sau la serviciile gratuite. De fapt, produsul ești tu.
Este un act criminal să gândești că trebuie să abandonezi teritoriul dintre Prut și Carpați, pentru a duce o bătălie ca să protejezi centrul României. Ce înseamnă centrul României? Eu în Moldova, eu la Iași, mă simt în centrul României. Am făcut statul ăsta, România nu exista fără Moldova, cum nu exista fără Valahia și nu există în forma asta fără Transilvania. Nu ar trebui să avem criterii care sunt inacceptabile, să avem grade de cetățenie, adică cetățeni de gradul unu, cetățeni de gradul doi. Spre exemplu, în Moldova, vrem să vedem mari unități înființate la Botoșani, la Suceava, la Vaslui, să vedem că avem asemenea facilități peste tot în teritoriu, pentru că, repet, cetățenii vor vedea lucrurile acestea, vor căpăta încredere, vor ști că nu sunt lăsați de izbeliște în caz de ceva. Transmitem un avertisment foarte serios dușmanului nostru secular deja din răsărit, mă refer la Rusia, la Rusia lui Putin.”
Emisiunea poate fi ascultată integral aici:
