de Alexandru L. Cohal
„Centralismul” e un concept destul de întâlnit când vine vorba de impactul său în administrație, politică și economie, discutăm însă mult mai puțin despre efectele modelului centralist asupra imaginarului colectiv.
Voi încerca să surprind esența centralismul românesc apelând la mitul lui Saturn. Ultracentralismul din România actuală, numit de unii dintre noi „național-centralism”, bate mult cu Epoca de Aur a antichității și cred că Saturn întruchipează cel mai bine statul român ultracentralizat.
Romanii credeau că în lumea veche, înainte de venirea lui Jupiter (Zeus la greci), lider absolut al cerului și pământului era Saturn. Acest Saturn e un zeu crud care își omoară tatăl iar apoi, pentru a-și conserva puterea, își devorează copiii.
Exegeza mitologiei antice, romane și grecești, este extrem de bogată și nuanțată. Intră în discuție chestiuni precum reprezentarea schimbării în interiorul permanenței, timpul sacru vs. timpul profan ș.a.m.d. Unele lucruri interesează și aici. Domnia lui Saturn (pentru greci, Cronos) simbolizează timpul istoric circular, în care, în ciuda succesiunii aparente a evenimentelor, totul rămâne înghețat. Domnia lui Saturn neagă de fapt existența timpului pământenilor, care e prin excelență devenire. Ea delegitimează istoria umană, adică schimbarea ca progres, libera alegere ș.c.l.
Statul român de astăzi, în esență constant în central-naționalismul său de la 1859/1862, e un Saturn ce-și devorează copiii, pentru ca singurul care să nu se schimbe să fie el, statul ultracentralizat.
Cine-s așadar copiii lui Saturn? Sunt toți cei care nu intră perfect pe calapodul „românului”, așa cum a fost standardizat în secolul XIX. Pe românul absolut îl irită diversitatea, nu poate avea și alte limbi, credințe, obiceiuri, pe lângă cele românești. (Ați observat? Românii care pleacă din țară sunt „buni” dacă-și păstrează credința, limba și obiceiurile, dar sunt „răi” dacă se abat de la acestea.)
Mai departe. Copiii devorați de Saturn sunt evident cetățenii, căci ce este mai periculos pentru autoritatea centrală decât cetățenii treji, decât spiritul critic în acțiune? România saturniană funcționează eficient doar cu „poporul”, cu „masa”. România saturniană va sancționa orice grup de cetățeni care se oprește din adularea partidului-stat și care propune altceva, să zicem, spre exemplu, o Românie a regiunilor. Desigur, veți zice, statul nu poate tolera concurența, puterea politică tinde „natural” la concentrare etc.
Ca să rămânem tot în mitologia antichității, România are nevoie să semene tot mai mult cu Olimpul lui Zeus. Liderul noului Olimp, Zeus, nu-și face un obicei în a-i căsăpi pe nenumărații urmași. Domnia lui Zeus face posibilă apariția Atenei (înțelepciunea) și a Afroditei (frumusețea), permite un Dedal, un Asclepios, un Prometeu. Domnia lui Zeus se referă nu la o lume perfectă ci la o lume în care puterea este împărțită, disputată, negociată, care prevede progresul, și, de ce nu, regresul. O lume în care diversitatea, pluralitatea nu sunt căsuțe pe care dorim să le bifăm ca să dăm bine la UE, ci o realitate a dimineților, a după-amiezilor și a serilor cetățenilor altor meleaguri, pe care noi încă nu le înțelegem cu adevărat.
24 ianuarie 2024
