[cmsms_row data_padding_bottom=”50″ data_padding_top=”0″ data_overlay_opacity=”50″ data_color_overlay=”#000000″ data_bg_parallax_ratio=”0.5″ data_bg_size=”cover” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_position=”top center” data_bg_color=”#ffffff” data_color=”default” data_padding_right=”3″ data_padding_left=”3″ data_width=”boxed”][cmsms_column data_width=”1/1″][cmsms_text animation_delay=”0″]
De Alexandru COHAL
Am fost destul de nedumerit când am aflat că locul mitingului pro-autostrăzi de sâmbătă, 10 aprilie, avea să fie la Cristești. Ce-o avea așa special Cristeștii?
Cristești este locul unde toate guvernele povestesc că se vor încrucișa autostrăzile Moldovei, A8 și A7.
Locul este sumbru: o intersecție prăfuită, cu asfalt jerpelit, la care ajungi pe o străduță îngustă, străjuită de șanțurile strâmbe ale caselor modeste. În zare, vezi un pod și nu poți să nu te gândești la miile de români care au dormit pe sub poduri prin Italia anilor 1990, fugăriți de scârbă și de foame.
Protestul nostru pro-autostrăzi a avut loc în mijlocul acestui drum „făcut de Ceaușescu” – o banală intersecție în T, în care timpul parcă încremenise, deranjat doar de decibelii infernali ai traficului. Moldova: străzi puține și proaste, zero km în 30 de ani de capitalism, se știe! Fără număr! Fără număr la propriu căci e nevoie doar de o cifră în dreptul autostrăzilor din Moldova: ZERO. (Decența trebuie să ne oprească a socoti autostradă centura de șaisprezece km a Bacăului.)
Ei bine, o anumită sociologie numește astfel de puncte nesemnificative „non-locuri”, laolaltă cu sălile de așteptare din aeroporturi etc., vasăzică acele zone funcționale dar cu minimă (către zero) trăire omenească în ele.
Ca și multe din piețele orășenești ale României, intersecția de la Cristești unde am manifestat sâmbătă, 10 aprilie, NU e loc „de stat” ci „de trecut”, nu-i punct „de întâlnit” ci „de altercat”. Am numărat vreo 500 de persoane la protest dar, în orice loc te aflai, nu vedeai mai mult de 10 inși lângă tine, restul păreau a fi constant „în altă parte”.
Cum oare ne-am pricopsit cu locul ăsta, mi-am zis eu, la protest? Noi vrem să fim mulți și să ne uităm unii la alții când ne vorbim, nicidecum să stăm răsfirați ca furnicile pe sârmă, de-a lungul celor trei bucăți de stradă ce compun intersecția de azi. Unde mai pui că, pe toată durata răzmeriței, traficul a continuat nestingherit, citește asurzitor.
Într-un final, mi-a apărut cu claritate că răscrucea de la Cristeşti era însăși metafora a ceea ce am devenit în Moldova, după un secol şi mai bine de inginerie socială: un loc fără de oameni.
Și cu toate astea, sâmbătă eram răsfirați, dar nu dezbinați; eram separați, dar nu dez-uniți. Oameni din opt județe ale țării au făcut la Cristeşti un gest inedit: au (re)creat o identitate regională nu pe solidarități de sânge, limbă ori istorie, ci pe bază de interese: economice, politice, vitale aș zice – dacă mă gândesc la hemoragia demografică cauzată de migrație.
Încă ceva: pe măsură ce timpul a trecut și am vorbit și am scandat, am înțeles că eram acolo, veniți din toate teritoriile noastre, pentru a reclama simbolic o unitate regională LA NOI ACASĂ, în cel mai prăpădit șanț din Moldova, în non-locul Cristești și nu la București, în Piața Victoriei ori pe lângă nu știu care gard bine păzit din capitală.
Un cordial salut tuturor din intersecția fără suflet de la Cristești.
Foto: www.facebook.com/ionel.apostol
[/cmsms_text][/cmsms_column][/cmsms_row]