de Dorin Dobrincu
Când dau de greu ori când populismul e util, băieții care se joacă de-a politica pe lângă Palatul Victoria sau pe Bulevardul Elisabeta își aduc aminte de pușculița generală, bugetul național. Nu scapă de această tentație nici pesediștii, nici peneliștii, nici useriștii.
Domnul Vlad Voiculescu – vicepreședinte al USR și președinte al organizației București a formațiunii – tocmai a scris pe pagina sa de Facebook despre ședința de astăzi din Consiliul General al Municipiului București. Liderul userist amintește de propunerea primarului general Nicușor Dan, omul care i-a luat jucăria dorită, de a crește prețul pentru apă caldă și căldură cu 70% pentru locuitorii capitalei care sunt conectați la sistemul centralizat de termoficare.
Politician curajos, domnul Voiculescu spune ceea ce crede el că este adevărul: bucureștenii – cel puțin unii dintre ei – și primăria generală nu ar putea suporta prețul crescut al energiei. Există însă o soluție salvatorare, doar una, consideră același domn. Și anume, sprijinul de la guvern. Adică din bugetul național.
Pentru dreapta măsură, reamintesc că și Nicușor Dan propunea același lucru în urmă cu 14 luni, la câteva zile după ce câștiga funcția de primar general. Voia să apeleze la prietenul său, Ludovic Orban, că doar el era prim-ministru și avea cheile trezoreriei. Cauza era măreață, în plus prietenii nu se lasă la greu.
Apelul la resursele aflate în coșul comun este tentant, mai ales că decizia se poate lua la doi pași de locul în care oamenii domnului Voiculescu tocmai se luptă cu adversarii lor politici. Arunci cu un car de vorbe și cu niște postări pe Facebook și fie că guvernul se execută, fie nu, tu mai câștigi niște puncte electorale. Poate domnul Voiculescu face un efort și se întreabă de ce ar trebui ca noi, cei din țară, să sponsorizăm apa caldă și încălzirea din București? Nu este suficient că plătim – cine știe de când – biletul de metrou? Plătesc vicepreședintele USR și concitadinii săi pentru apa caldă a locuitorilor din Bacău? Sau pentru cei din Zalău? Ori pentru cei din Brănești? De biletele de metrou nu mai întreb.