Regiunea Moldovei are un decalaj de dezvoltare considerabil față de București, Cluj sau Sibiu. Diferențele negative se văd cu ochiul liber. În Moldova sunt doar câteva oaze, care ies în evidență, în rest este deșert. Desigur, probleme sunt și în Cluj, nu este nici acolo totul roz, la fel cum putem găsi diverse lucruri supărătoare în New York, Berlin sau Paris.
Totuși, imobilismul, nu în sensul strict al cuvântului, întâlnit în orașele mari din Nord-Estul țării nu are grad de comparație, pare specific zonei. Iașul, orașul de departe cel mai dezvoltat din Moldova, comparabil, în unele aspecte, cu Clujul sau cu Timișoara, suferă de un soi de lentoare. Asta nu vine din zona privată, aici lucrurile sunt dinamice, ci din zona administrativă. De ani buni se discută despre traficul din zona Podu Roș, despre traficul din Bucium, despre lipsa unei infrastructuri destinate bicicliștilor, despre un nou stadion, despre sala polivalentă, despre problemele din Podu Iloaiei și despre…, și despre…, și despre…. În acest context ce să mai vorbim despre Vaslui sau oricare alt municipiu din zonă.
Cauzele le știm, în mare, cu toții. Nu este nimic necunoscut aici. Pe scurt, putem spune că lipsa investițiilor publice, investiții care sunt vizibil mai mari și mai numeroase în vestul țării sau zona din jurul Bucureștiului, este cauza principală a acestor neajunsuri. Vezi doar proiectul metroului din Cluj. La Iași, în schimb, planul unui spital regional de cardiologie a căzut lamentabil în fața „juriului” politic. Practic, vorbim despre o alocare de fonduri, o direcționare, care nu în toate cazurile se face transparent sau pe criterii clar stabilite. De multe ori aici intervin factori politici, care țin de puterea și influența liderilor.
Pe Ilie Bolojan, șeful Consiliului Județean Bihor și fost primar al orașului Oradea, nu-l prea vezi prezentând machete cum face Mihai Chirica, ci inaugurând diverse investiții. Acolo se poate, aici nu. Clar este o chestiune de știință, de determinare, de interes, dar vorbim și despre o anumită abilitate de atragere a fondurilor guvernamentale sau europene. O abilitate care are în spate o influență ce poate fi ușor exercitată în fața decidenților de la București. Este la mijloc și o poveste în jurul căreia s-au adunat liderii din zona Transilvaniei. În Moldova nu avem un astfel de angrenaj, fiecare lider de aici se vrea un mic Dumnezeu în „pătrățica sa” și prin urmare se pierde imaginea de ansamblu. Se uită că zona controlată reprezintă, să zicem, 0,000…01% din total. Este suficient că liderul respectiv se simte puternic, nu contează că nu livrează nimic, că zona stagnează și chiar decade.
Luna trecută, premierul Marcel Ciolacu a spus că el este buzoian și nu moldovean, prin urmare să nu-l jignim. „Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”, a spus Ciolacu. Ce să vezi? Un deputat PSD din Iași, a cărui nume nu merită să-l dezvăluim fiindcă îi facem reclamă nemeritată, nu a reușit să se abțină și a sărit în apărarea premierului. A scris o elucubrație pe Facebook, o contorsiune demnă de toată mila, din care reieșea, de fapt, că premierul Ciolacu a fost jignit și nu că el a vorbit fără să gândească, de sus, arogant! Avea vreun rost o astfel de postare? Ce a vrut să obțină? Poate s-a gândit că este dependent de premier și are nevoie de ajutor ca să-și asigure viitorul politic, dar a reușit să arate doar o atitudine de sclav, de subordonare: să trăiți șefu’, sunt mic și nu știu nimic! Oare așa i se adresează Bolojan sau Boc lui Nicolae Ciucă sau Vasile Dîncu lui Marcel Ciolacu? Public cu siguranță nici unul dintre cei de mai sus nu s-a coborât atât de jos, forța vine dintr-un ton civilizat, cu siguranță, dar în același timp ferm și exact, nu șovăitor și plin de laude nemeritate.
Concluzia este una singură. Pentru a… citește continuarea AICI
editorial de Dan Constantin apărut în Ziarul de Iași, 23 mai 2024
