Ziarul de Iași: Regionalizare (IV)

Rămânând cantonaţi la un nivel scalar cât mai apropiat localului, crearea unui grid administrativ intermediar între comună şi judeţ de tip plasă ar trebui să impună teritorii omogene şi cât mai simple cu putinţă pentru a fi uşor de gestionat. Astfel, elementul structurant primordial devine centralitatea elementară, cu alte cuvinte, acea aşezare mai evoluată, ce e capabilă să genereze şi să întreţină relaţii la nivel scalar local cu aşezările rurale din proximitate – foarte simple din perspectivă funcţională. Aceste relaţii se traduc în plan spaţial prin fluxuri de tip navetist pentru muncă sau cele determinate de existenţa unor servicii teritoriale de importanţă locală (de exemplu: învăţământul liceal, servicii medicale superioare nivelului medicinii de familie, servicii comerciale, bancare, servicii notariale, de arhitectură, cadastru etc.).

Din această perspectivă, serviciile administrative locale, ce vor deservi spaţii mult mai generoase dimensional decât măruntele administraţii comunale actuale, se vor insera natural în structura teritorială regională şi naţională, bazându-se pe centralităţi tradiţionale, cel mai adesea. Privite prin prisma modelului locurilor centrale (Christaller – vezi textul Oraşele secundare ale României şi rezilienţa teritorială – VIII), aceste entităţi de tip LAU1 se vor suprapune celulelor christalleriene elementare, formate din centralităţile locale şi arealul rural polarizat.

Dar România nu are doar oraşe de talia Beiuşului, Darabanilor sau Hârlăului. În orice sistem teritorial de talie regională sau naţională funcţionează o ierarhie a acestora. Baia Mare, Suceava sau Roman, ce au funcţii mai complexe decât aşezările menţionate anterior, devin centralităţi ale unor niveluri teritoriale supra-locale sau chiar sub-regionale, ca să nu mai vorbim de Iaşi, Cluj sau Timişoara, oraşe de importanţă regională. La nivel teritorial, indiferent de scara de referinţă, există o realitate cu valoare axiomatică – toate oraşele situate pe palierele ierarhice superioare au şi funcţiile specifice oraşelor mici.

Pornind de la acest fapt, cum inserăm aceste structuri urbane într-un sistem administrativ de tip LAU1 alături de spaţiile predominant rurale?

Putem porni de la experienţa Poloniei. În conturarea nivelului LAU1 ar trebui să se ţină cont de polarizarea urbană, dar şi de un anumit grad de omogenitate naturală, economică, culturală sau identitară. Aceste caracteristici ar facilita guvernanţa locală. Oraşele mari şi mijlocii (>30 de mii de locuitori) ar putea funcţiona în aceeaşi geometrie la ambele nivele locale (LAU1 şi LAU2). Învecinătatea acestora ar putea funcţiona una sau mai multe plăşi de tip periurban, iar la distanţă mai mare, plăşile vor fi predominant rurale. În cazul acestora din urmă, aşa cum am menţionat deja, reşedinţele vor fi locurile centrale de importanţă locală – oraşe de talie mai modestă sau chiar comune, care în condiţiile unui sistem urban incomplet pot prelua servicii ce se impun la nivelul mai multor comune din proximitate. De exemplu, în judeţul Iaşi ar putea funcţiona plăşi centrate pe localităţi rurale, precum: Răducăneni, Ţibăneşti, Belceşti sau Vlădeni.

Avantajele unui palier administrativ LAU1

Cu aproximativ 400 de astfel de entităţi locale la nivelul României, acest palier şi-ar putea asigura într-o mai mare măsură cheltuielile cu întreţinerea aparatului birocratic.

Funcţionarea LAU1 ar impune diminuarea consistentă a disimilarităţilor prezente între comunele vecine ce aparţin aceleiaşi structuri. De asemenea, ar asigura bugete mai echilibrate, generalizarea bunelor practici în materie de guvernanţă locală la nivelul noilor structuri, un alt nivel de referinţă al investiţiilor importante la nivel local, crearea clusterelor economice locale, reanimarea mai vechilor identităţi locale sau crearea unora noi, raportate la noua scară. Toate acestea reprezintă avantaje ce nu pot fi ignorate.

Consolidarea centralităţilor locale şi evoluţia către urbanitate a noilor centre de decizie încă rurale ar aduce mai aproape de cetăţean servicii de proximitate (învăţământ liceal, servicii de sănătate – cabinete medicale, policlinici, chiar spitale, servicii comerciale etc.), care ar impune stabilizarea demografică, socială şi economică a ruralului profund.

Nu în ultimul rând, nivelul LAU1 ar putea constitui unitatea elementară (mult mai fină decât unitatea teritorială judeţeană) în constituirea configuraţiilor regionale, ca şi în cazul Poloniei, care e un exemplu de bune practici în ceea ce priveşte reforma administrativă.

Preluarea competenţelor administrative de către nivelul LAU1 nu ar trebui să însemne desfiinţarea comunelor! Cel puţin din perspectivă statistică, desfiinţarea nivelului comunal ar fi o gravă eroare. O scară mai fină a cunoşterii indicatorilor demografici, economici şi sociali reprezintă un avantaj în buna guvernanţă teritorială.

Din punctul de vedere instituţional nu e o complicare inutilă a sistemului administrativ. Comuna ar putea funcţiona asemănător unei filiale a nivelului ierarhic superior. Cu un număr minim de salariaţi (şi fără cohorta numeroasă de consilieri locali!), instituţia comunală s-ar putea transforma într-o interfaţă între cetăţean şi noul centru administrativ. Astfel, acest nivel nu va însemna o creştere a distanţei între cetăţean şi autorităţi. Însă, cel mai important rol al comunei ar fi acela de a alege şi promova consilieri care să le apere interesele locuitorilor la nivelul centrului LAU1.