Cum a ajuns viaţa unui bucureştean mai importantă decât a unui moldovean

La sfârşitul anului 2018, înainte de Crăciun, un articol zguduitor apărea în „Ziarul de Iaşi”: „Scandalul organelor pentru transplant. Bucureştiul opreşte cei mai buni rinichi”. Coordona­torul Centrului Regional de Transplant Iaşi acuza Agenţia Naţio­nală de Transplant că în Moldova ajung doar organe de la donatori bolnavi de hepatită C refuzate de bucureşteni. Mai mult, au existat situaţii în care organe prelevate la Iaşi au fost luate de Capitală, deşi ar fi fost firesc ca acestea să salveze vieţi aici. Cu alte cuvin­te, pacienţii din regiunea Moldovei sunt subclasificaţi sistematic în raport cu cei din Capitală şi, pe cale de consecinţă, vieţile mol­do­venilor sunt subevaluate ca prioritate în raport cu cele ale bucu­reştenilor. Pentru o perspectivă corectă, imaginaţi-vă că sunteţi in­ternat la spitalul Parhon din Iaşi, care deserveşte Moldova, unde medicii vă numără zilele. Şi nu la figurat. Aşteptaţi să fiţi beneficiarul unui rinichi salvator, vi se spune că procedura este „în curs”, sala de operaţie e pregătită şi medicii stabiliţi, donatorul fiind găsit. Însă echipa venită de la centru decide altceva. Organele iau drumul Capitalei. Rezultatul? Dumneavostră vă pregătiţi de ultima împărtăşanie. Când rinichii unui moldovean ajung la Bucureşti în urma unei intervenţii centraliste sau Moldovei îi sunt repartizate doar organele refuzate de bucureşteni trebuie să vedem în aceasta o crimă în serie indusă de centralism. (…) De fapt, centrul nu împarte, ci îşi împarte, îşi rezervă cele mai bune variante financiare, medicale, economice. Interesele centrului prevalează întotdeauna celor regionale, văzute ca subordonate, secundare. Inerent, cetăţenii se împart în categorii superioare şi inferioare. Înşişi birocraţii, funcţionarii, specialiştii medicali ajunşi în funcţii de decizie acţionează conform unor discriminări care se subsumează logicii instituţionale centraliste. Mai grav, peste argumentele centralismului se suprapune forţa insidioasă a discriminării. În cultura comună valahă, pe care sondajele nu îndrăznesc să o chestioneze (pentru că valahii nu fac sondaje despre ei înşişi), există ideea că moldovenii „nu merită”. O adevărată cultură de masă, sufocantă şi lipicioasă ca un clei de oase, configurează o pseudo-realitate. Despre Moldova mass-media comunică preponderent prin intermediul unor stereotipuri negative. Staţiilor TV locale din Moldova li se solicită de la centru ştiri despre violatori şi hoţi ori despre aşa-numitele „tradiţii” locale – lenea şi sărăcia. Poveştile de succes sunt ignorate. Simplificând, un decident de la Bucureşti, incapabil să înţeleagă contextul social şi informaţional în care se produc discriminările, ajunge să aleagă între „beţivul”/„violatorul” din Moldova sau pe cetăţenul „normal” din Bucureşti sau Ardeal. În ce măsură îl putem condamna? El ştie, ca toată lumea, că „negrul e de vină”! Discriminarea moldoveanului e „justă”, iar calitatea de perpetuu donator de organe pentru „ceilalţi români” chiar onorantă. (Mihai Chiper, Ziarul de Iași, 11 ianuarie 2019)

Devino membru MDM