Cuzanet.ro / Dezbatere, la Palatul Braunstein din Iași, în jurul unui volum despre regionalizare

Luni, 18 decembrie, la Palatul Braunstein din Iași, a avut loc lansarea volumului Regionalizarea: către un model de bună guvernanță a României. Cartea, coordonată de Alexandru Laurențiu Cohal, Dorin Dobrincu și George Țurcănașu, a fost recent publicată la Editura Polirom. Lansarea a fost urmată de dezbaterea „De ce nu facem regionalizarea?”.

În deschidere, publicul ieșean avut parte de o prezentare interesantă a cărții, însoțită de recenzii și perspective diferite. Raimar Wagner, director de proiect al Fundației „Friedrich Naumann” pentru România și Republica Moldova, a fost primul vorbitor, accentuînd, în discursul său, importanța susținerii politice și a sprijinului populației în favoarea înfăptuirii reformei administrative, și, implicit, a regionalizării. Mai mult decît atît, a evidențiat faptul că volumul este „o lectură obligatorie pentru fiecare politician”.

Ionel Muntele, profesor universitar la Facultatea de Geografie și Geologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a făcut apoi o recenzie a cărții. Profesorul a subliniat că volumul nu este „un manual de regionalizare”, ci „o colecție de 10 studii propuse de specialiști din domenii diverse”. Scopul acestor studii este să ne familiarizeze cu concepte precum regionalizarea, centralizarea, guvernanța teritorială, identitatea locală și regională, județul și comuna. Există un fir roșu care leagă toate cele 10 studii, și anume termenul de „regiune”. Profesorul a mai evidențiat faptul că într-o lume în care se „se citează mai mult decît se citește”, este important să avem volume precum acesta, pentru a aduce în atenția oamenilor subiectele relevante și necesare. De asemenea, a discutat și despre impactul regionalizării și legăturile create de fluxurile umane și migrațiile interjudețene, criterii importante de luat în considerare în divizarea eficientă a regiunilor. Autorii au abordat și teme controversate, precum autonomia regională pe criterii etnice și impactul centralismului asupra dezvoltării. Spre finalul discursului, profesorul Muntele a atenționat publicul că există o confuzie între „regionalizare”, care este un proces de durată, și „reforma administrativă”, care se referă la eficiența activității funcționarilor publici.

La propunerea lingvistului Alexandru Cohal, coordonator al volumului și moderator al evenimentului, de a împărtăși cum vede Editura Polirom această carte, directorul editorial Adrian Șerban a vorbit despre importanța volumului, ca punct de plecare într-o dezbatere serioasă și despre regionalizare.

Volumul se bazează pe comunicările susținute în anul 2021, la Școala de vară organizată de Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM), la care au participat atît coordonatorii, cît și autorii volumului, iar în prima parte explorează proiectele vechi de regionalizare. Acest volum este primul volum substanțial, argumentat pe tema regionalizării, care a fost discutată de mult timp. Meritul pentru realizarea acestui volum îl au cei 10 autori din domenii diverse care îi conferă „o abordare într-adevăr interdisciplinară” (istorie, drept, sociologie, etnologie, lingvistică, economie și geografie), dar și coordonatorii Alexandru Cohal, Dorin Dobrincu și George Țurcănașu.

Cea de-a treia intervenție a aparținut lui Gabriel Mursa, profesor la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, care a remarcat că volumul este „extrem de dens” și conține „foarte multe argumente”. De asemenea, a subliniat importanța abordării multidisciplinare a cărții și a fost surprins să găsească… citește continuarea AICI

articol de Cătălina Țofei, cuzanet.ro, 19 decembrie 2023

Devino membru MDM