Deteritorializare (I)

Într-un interviu recent, Lucian Boia, navigând printre stereotipurile regionale, face trimitere la ceea ce afirma Eugen Lovinescu în perioada interbelică despre deosebirea, după el fundamentală, dintre moldoveni şi munteni. „(…) o deosebire care ţinea de rasă, spunea el, într-un termen care azi e nepotrivit, dar atunci se folosea, ar fi ţinut de structura profundă a populaţiilor respective, munteni, moldoveni, vorbim şi unii şi alţii româneşte, dar având mentalităţi, atitudini destul de diferite – spiritul, spunea Lovinescu, contemplativ al moldovenilor în raport cu spiritul practic, mai mercantil al celor din Muntenia.“

Cu ceva mai mult de jumătate de secol înainte, în primii ani ai existenţei teritoriului şi ai construcţiei teritorialităţii româneşti, I.C. Brătianu vorbea exact pe dos despre cele două populaţii ale primelor fragmente ale românităţii: „Cine dintre noi de dincoace de Milcov a vizitat Moldova a văzut că Moldovenii sunt mult mai înaintaţi în agricultură. Intereselor materiale sunt mult mai dezvoltate decât dincoace de Milcov. Acolo toţi proprietarii, afară de puţine excepţiuni, îşi cultivă singuri proprietăţile, ei le exploatează, ei fac comerciu. Fiecare om cu puţină inteligenţă în Moldova este agricultor, este industriaş şi această activitate a producţiunei face onoare părţii de dincolo de Milcov. (…) Dar noi, (mun­tenii- n.n.) a căror viaţă materială şi ale căror interse sunt mai puţin complicate decât ale fraţilor de peste Milcov trebuie să înţelegem că noi am suferit mai puţin decât dânşii (prin secetă şi mutarea administraţiei la Bucureşti în 1862-n.n.)“ – un text obţinut prin amabilitatea istoricului şi jurnalistului Mihai Chiper .