Vineri, 19 mai, George Țurcănașu, lect. Dr. la Facultatea de Geografie a Universității „Al.I.Cuza” din Iași, a fost invitatul lui Lucian Dârdală, realizatorul emisiunii „Politica la Iași” de la postul tv local Iași TV Life. Discuția a avut ca temă „Epopeea regionalizării”. Câteva dintre ideile care s-au desprins în urma discuției:
„Într‑o ecuație a reformei administrative la nivel regional, vectorii transferului de competențe depind într‑o mare măsură de configurația și dimensiunea viitoarelor regiuni administrative. Dacă se vor înființa 15 regiuni (mici, fără doar și poate!), cu o medie de puțin peste 1 milion de locuitori, transferul competențelor se va face predominant de la nivelul județean la cel regional. Acest transfer ar putea fi chiar total,pentru că într‑o regionalizare de tip „două‑județe”, de inspirație sovietică, nu s‑ar maijustifica existența nivelului NUTS3 – județul.
În cazul unei regionalizări cu 7‑8 sau 10 entități NUTS2 (în funcție și de viitoarea poziție a Bucureștiului în sistemul administrativ românesc), vectorul predominant al transferului de competențe va fi de la NUTS0 (nivelul național) la NUTS2. Într‑o astfel de configurație regională, care va cuprinde mai multe județe actuale, NUTS3, chiar dacă va fi delestat de o parte dintre atribuțiile administrative, își va demonstra importanța existenței sale. Reședința județeană ar putea funcționa ca o filială a Regiunii, iar județul, în ansamblul său, va avea și funcția de reprezentativitate la nivel regional – va emite consilieri regionali, în raport cu dimensiunea demografică.
O regiune care să se suprapună în linii generale pe arealul fostului stat moldovenesc (3,9 milioane de locuitori), chiar și cu o reședință multilocalizată, ar fi mai competitivă în raport cu celelalte regiuni ale UE.
Iată și câteva avantaje ale unor regiuni mari, prezentate și la Şcoala de dezvoltare Moldova 2021 – regiune, identitate, brand de la Ipotești (final de august), organizată de Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei:
– E de preferat să construim structuri regionale mari, coerente din perspectiva marilor convergențe și capabile să concureze cu celelalte regiuni europene; regiunile mici ar fi și insuficiente funcțional, cea mai mare parte a fluxurilor importante la nivel scalar superior se vor orienta dinspre așezările regiunilor ce nu au un oraș mare în componența lor către o centralitate externă arealului administrativ; limitele ar trebui fixate cel mai bine pe vechile limesuri istorice – pentru că acestea delimitează entități ce au o logică teritorială verificată deja.
– Dacă orgoliile municipiilor sunt prea mari, e de preferat ca funcțiile administrative regionale să fie multilocalizate decât să realizăm regiuni de tip sovietic (două județe).
– Regiunile mari au o forță de negociere cu Capitala sau cu nivelul administrativ european mai mare, iar proiectele regionale vor fi mai importante.
– Să ne ferim să creăm reședințe infatuate, „noi bucurești” în teritoriile regionale – nu trebuie să cădem în ispita unui nou tip de centralism – cel regional. Mai multe județe în componența unei regiuni vor crea un anumit echilibru teritorial între reședința regională și celelalte reședințe de județ, ce vor avea împreună o forță de negociere sporită.
– Orașul primat trebuie să se regăsească între aceste reședințe (multilocalizate sau nu). Nu mai avem timp să reinventăm teritorii regionale – nu începem de la zero o nouă teritorialitate! Ar fi o risipă inutilă de energie. Acest oraș e necesar să devină o veritabilă metropolă regională, capabilă să asigure competitivitatea regiunii. Orașul mare se află în concurență cu alte orașe regionale externe teritoriului României sau chiar cu unele capitale de stat.
Dintre toate variantele de regionalizare propuse în istoria de aproape trei decenii a „regionalizării” româneşti, cei mai slabi parametri (economici, demografici, sociali) sunt specifici configuraţiilor micilor regiuni, precum cele propuse de CCIR. Dimensiunile modeste ale unor astfel de construcţii teritoriale, multe sub un milion de locuitori, ar crea un handicap suplimentar acestor structuri în raport cu cele similare europene. Ar fi nefuncţionale, incapabile de strategii de dezvoltare la un nivel scalar superior şi ar avea o capacitate de negociere mult mai redusă atât cu Bucureştiul, cât şi cu nivelul administrativ european. În plus, coeziunea teritorială a acestora e slabă, o bună parte a aşezărilor componente având interacţiunile cele mai importante din perspectiva serviciilor regionale cu centralităţi exterioare micilor formaţiuni administrative.”
Cele două părți ale discuției pot fi urmărite accesând link-urile de mai jos:
