de Dorin Dobrincu
Am călcat astăzi într-o instituție publică din Iași, mânat de nevoile uneia din asociațiile al cărei membru sunt. Trebuia să iau o hârtie „doveditoare”, cerută de statul nostru ultrabirocratizat prin intermediul unei bănci. Auzind numele asociației – Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei – doamna care urma să-mi elibereze actul, de altfel amabilă, a întrebat dacă mai „împinge” cineva nevoile regiunii noastre.
Chiar dacă întrebarea era mai degrabă retorică, am ținut să spun că pentru a schimba lucrurile este nevoie de implicare, de mulți oameni care să facă efectiv ceva împreună. Doamna respectivă nu a fost defel convinsă de această idee. Mi-a spus că „trebuie să avem [se înțelegea că moldovenii] pe cineva la București care să aibă pixul în mână”. La rândul meu am susținut că aceasta nu este o soluție, că este nevoie să ne pese cât mai multora de spațiul public, de bunurile noastre comune, să nu stăm pe margine.
Ocazionala mea parteneră de discuție a insistat că propunerea ei era validă și mi l-a dat exemplu pe Emil Boc, care, când era prim-ministru, „a mutat banii de la București la Cluj”. Din unele date reiese că a fost parțial vorba și de așa ceva, cum au mai făcut și alții, prin alte părți, după cum nu știm cât este realitate și cât PR agresiv dinspre birourile politicianului clujean, cât fond și cât joc de oglinzi. În același timp, contează și cultura politică locală, modul în care cooperează oamenii pentru atingerea unor scopuri comune.
Pentru a mișca lucrurile într-o comunitate, într-un oraș sau o regiune – lucrurile nu sunt diferite nici la nivel de țară – ai nevoie de ieșirea din pasivism, din comoditate, din nepăsarea care ține procente semnificative de oameni în fața televizorului, la grătar sau urmărindu-și strict interesele personale. Ideea că un singur ins, un tătuc va schimba totul în bine la nivel comunitar este o iluzie. Una periculoasă. Este nivel politic de grădiniță.
Ideea nu este nouă. Am întâlnit-o la mulți oameni din politică, afaceri, din mediul academic, la formatori de opinie sau la cei care joacă șah pe băncile de piatră din cartiere.
Lucrurile nu se vor schimba în bine la Iași – sau în altă parte – dacă credem că va veni un tătuc care va aduce prosperitatea. Pentru o schimbare reală este nevoie de oameni implicați, strânși în jurul unor valori și obiective comune, în beneficiul comunității. Adică exact opusul a ceea ce am văzut până acum pe scena politică ieșeană și moldovenească, în bună măsură și pe cea românească.
