de Dorin Dobrincu
Prăbușirea regimului comunist din România în decembrie 1989 a fost un eveniment care a stat la baza a tot ceea ce s-a întâmplat bun în și cu această țară în ultimele aproape trei decenii și jumătate. Libertatea a devenit posibilă tocmai pentru că totalitarismul s-a dus la „lada de gunoi a istoriei”, ca să preiau o formulă intens folosită de vechiul regim. Peste o mie de oameni au murit atunci în mai multe orașe mari ale României, alte mii au fost răniți.
După ce lucrurile s-au așezat, inclusiv cu preluarea puterii de către eșalonul doi al nomenclaturii, atât la vârful statului, cât și în județe, localități și instituții diverse, referirea la revoluția din decembrie 1989 (cu sau fără ghilimele, nu asta e discuția acum) oferea legitimitate politică. Ion Iliescu și cei din jurul său au fost meșteri în instrumentarea evenimentelor de atunci, cocâțându-se pe cadavre, dar pretinzându-se salvatori ai națiunii.
Memoria celor morți în decembrie 1989 ca urmare a înfruntării tiraniei merită cinstită, cei care au avut de suferit merită apreciați și ajutați. Însă nu e cazul să trecem prea repede peste faptul că s-au găsit destui care să tragă foloase materiale din calitatea de „revoluționar”. Diverși inși care nu fuseseră nici răniți sau care nici măcar nu participaseră la evenimente au ținut să obțină certificat de revoluționar. Un asemenea act nu era doar o hârtie menită a satisface vanități, ci aducea și avantaje materiale, indemnizații, locuințe, spații pentru desfășurarea de activități comerciale, scutiri diverse etc. Drept urmare, a apărut o întreagă industrie a certificatelor false. Unii dintre participanții la evenimentele din decembrie 1989 au contestat obținerea de privilegii, însă ei par să reprezinte o minoritate.
Alții au continuat să dea din coate pentru a obține titlul de „luptător cu rol determinant pentru victoria Revoluția din decembrie 1989”. Unul dintre aceștia este Marcel Ciolacu, devenit șef al PSD, adică înscris în linia partinică a lui Ion Iliescu, iar de jumătate de an ajuns prim-ministru. Pentru că i-a fost respinsă cererea de obținere a titlului amintit, premierul l-a demis pe Mihai Dodu, secretar de stat la Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Un detaliu de reținut: secretarul de stat demis este fiul lui Daniel Dodu, ucis în ziua de 21 decembrie 1989, adică atunci când Nicolae Ceaușescu încă deținea puterea la București. În ceea ce-l privește pe Marcel Ciolacu, acesta este asemenea celor care pe vremuri își confecționau blazoane false pentru a-și dovedi noblețea. De fapt, omul este doar (încă) un impostor ajuns în vârful puterii.
articolul a apărut și în Republica.ro (29 decembrie 2023)
