Denisa Humă, o elevă de clasa a șaptea din Dumești, Vaslui, este „Elevul implicat în comunitate” din acest an, scrie Școala 9. Aceasta promovează lectura la ea în comunitate și i-a cerut primarului să renoveze biblioteca.
La ediția a V-a a Galei Elevului Reprezentant au fost premiați și profesori, părinți, reprezentanți ai ONG-urilor și ai autorităților locale. Locul întâi la categoria „Elev implicat în comunitate” l-a luat Denisa Humă, o elevă de clasa a șaptea din Dumești, Vaslui, care face demersuri pentru a avea o bibliotecă în comună și pentru a convinge cât mai mulți colegi despre beneficiile lecturii.
Povestea ei a fost prezentată de Ziua Națională a Lecturii, pe 14 februarie, pe Școala 9. Între timp, primarul din comună, fost cadru didactic, i-a devenit aliat și a promis că elevii vor avea din nou o bibliotecă în sat. „A spus că pentru început va pune un container încăpător în care să depoziteze cărțile. În viitorul apropiat m-am gândit să vorbesc cu dumnealui pentru a face o campanie de donare de cărți prin care oameni din toată țara să ne poată ajuta. Mă voi ocupa în iulie de asta”, a povestit Denisa pentru Școala 9, după ce și-a primit premiul.
„Mă motivează că vin din Vaslui”
Fata, care vine dintr-o comună vasluiană, vede în locul natal o oportunitate: aceea de a deveni un vector de schimbare. „Se fac multe glume despre județul meu, dar mie nu mi-e rușine de județul din care vin pentru că am cunoscut o mulțime de oameni care au ajuns cineva. Pe mine mă motivează că vin din Vaslui, mă ambiționează să fiu printre cei care vor să facă o schimbare”, a mai spus eleva, care face parte din grupul de inițiativă locală al copiilor, creat de Organizația World Vision.
Citeşte întreaga ştire: Eleva Anului este din Vaslui. Își dorește o bibliotecă pentru copiii din satul ei: „Nu mi-e rușine de județul din care vin. Vreau să fac o schimbare”
articol de Andreea Arhip, apărut în Libertatea, 6 iunie 2022