Încrengătura politică şi de afaceri care a pus sub semnul întrebării transformarea în bine a celei mai importante regiuni a Moldovei – a fost tema emisiunii „România, te iubesc”, difuzată la ProTV, duminică, 19 februarie 2023.
Iașul ar fi putut fi al doilea pol economic al ţării, dar modernizarea s-a făcut lent şi cu multe suişuri şi coborâşuri, fără strategii durabile. De la marile privatizări, până la boomul imobiliar, dezvoltarea IT şi comerţ, toate au fost influenţate de politicienii locurilor.
Dorin Dobrincu este istoric şi fondator al Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei, care susţine investiţii mai mari pentru zonele mai sărace.
Dorin Dobrincu: „Într-un fel suntem prizonierii geografiei. Suntem în partea de est a Europei, România este în partea de Est a Europei, Moldova este în partea de est a României, avem Carpaţii între noi şi Transilvania, nu avem până azi o autostradă. Sunt pe de-o parte cauze obiective, dar pe de-o parte este şi calitatea decidenţilor, a politicienilor locali, a administratorilor”.
Ionel Apostol a pus bazele unei organizaţii nonguvernamentale care luptă ca Moldova să fie unită cu Transilvania şi Ţara Românească prin infrastructură.
Ionel Apostol: „Moldova este săracă şi cred că este şi sărăcită. Sărăcită de hoţi, de incompetenţi, de oportunişti, de tot felul de mişmaşuri”.
Judeţul Iaşi este, după Bucureşti, judeţul cu cel mai mare număr de populaţie, peste un milion de locuitori. Dintre aceştia, aproape jumătate sunt în mediul urban, iar cea mai mare concentrare este în municipiul Iaşi care a avut în ultimii ani o dezvoltare vizibilă, dar nu şi proporţional cu creşterea calităţii vieţii.
Urmăriți integral emisiunea „România, te iubesc”, din 19 februarie 2023, accesând link-ul de mai jos: