Ziarul de Iași: Regionalizare (III)

În orice societate, sistemul administrativ e conceput în scopul eficientizării gestiunii resurselor umane şi naturale ale unui teritoriu. E necesar ca acest sistem să fie flexibil şi să articuleze într-o manieră echilibrată şi funcţională necesităţile fiecărui nivel de organizare (local, judeţean, regional etc.), conform principiului subsidiarităţii. Din punctul de vedere al organizării administrative, semnificaţia şi finalitatea generală a principiului subsidiarităţi constau în atribuirea unui anumit grad de autonomie unei autorităţi subordonate faţă de o autoritate superioară, în special autonomia unei autorităţi locale faţă de puterea centrală (cf. www.europarl.europa.eu). Bazându-se în principal pe relaţiile ierarhice de putere, ce au o logică verticală în sistemul administrativ, conform acestui principiu are loc distribuirea competenţelor între diferitele niveluri de putere.

Dinamica actuală accelerată a sistemului economic şi social, care se repercutează asupra organizării spaţiale a obişnuinţelor de consum, a tehnologiilor de producţie a bunurilor şi serviciilor, a fluxurilor, a obişnuinţelor de practicare a teritoriului, impune un caracter de perisabilitate structurilor teritoriale. De aceea, un sistem administrativ conservator poate deveni o structură care jenează dezvoltarea teritorială. Astfel, apare necesitatea fie a schimbării configuraţiilor nivelelor administrative existente, fie a apariţiei unor structuri noi, superioare din perspectiva scalară (nivelul regional, de exemplu) sau intercalate celor existente (un nivel administrativ între comună şi judeţ).

Structurile teritoriale închise de succesiunea scalară de griduri administrative au un caracter pulsatoriu dat fie de apariţia, dispariţia şi din nou apariţia unui nivel, deseori într-o geometrie revizuită, în funcţie de evoluţiile relaţiilor dintre componentele teritoriale, fie de creşterea sau descreşterea importanţei administrative a unui nivel sau altul, în funcţie de politica teritorială a statului.

Un exemplu potrivit pentru a observa caracterul pulsatoriu al unui nivel administrativ îl reprezintă nivelul LAU1 polonez – powiat-urile. Ele fac parte din tradiţia administrativă poloneză încă din Evul Mediu, istoria lor debutând, conform izvoarelor, cu a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Powiat-ul a fost unitatea de bază a organizării teritoriale atât în Polonia medievală, cât şi în structura confederaţiei Polono-Lituaniene. În secolul al XIX-lea au funcţionat în structurile teritoriale ocupate ale Poloniei sub denumirile echivalente ale populaţiei ocupante – „Uezd” în limba rusă şi „Kreis” în limba germană. După ce Polonia şi-a recâştigat independenţa în 1918, powiat-urile au reprezentat unităţile teritoriale locale de rang doi. În 1975, powiat-urile au fost desfiinţate, în favoarea unui număr mai mare de voievodate, dar au fost reintroduse în sistemul administrativ la 1 ianuarie 1999, odată cu apariţia celor 16 mari voievodate (NUTS 2).

De ce e necesar nivelul LAU1 în România?

Acum o săptămână, la Alba Iulia, Cîţu, premierul nostru, a făcut următoarea declaraţie privind o eventuală reorganizare administrativ-teritorială la nivelul UAT-urilor locale (comune, oraşe, municipii):Aş vrea să creăm motivaţia să se realizeze natural reorganizarea administrativ-teritorailă, nu printr-o lege. Să creăm proiecte în jurul cărora aceste UAT-uri să se unească. Dacă venim într-o zonă şi finanţăm şcoală, spital, să se unească natural.

Dacă nu dorim schimbări reale din perspectiva administrativ-teritorială locală, exact aşa ar trebui să şi procedam! Franţa, deţinătoarea a peste 1/3 din comunele UE (unităţile LAU2), a aplicat acest tip de politică teritorială. Începând din 1962, şi-a redus numărul de comune de la 37 962, la 34 836 – în 2021. Adică, după 59 de ani, Franţa are cu 3126 de comune mai puţin. Sunt convins că autorităţile franceze nu şi-au atins targetul, având în vedere că numărul de comune s-a redus cu doar 8,2%.

Să învăţăm dară din greşelile Franţei! Cu alte cuvinte, nu asta e calea cea inteligentă către simplificarea administraţiei locale româneşti! Înfiinţarea nivelului administrativ intermediar (LAU1) dintre comună (LAU2) şi judeţ (NUTS3), dar şi glisarea către acest nou palier teritorial al serviciilor administrative locale reprezintă o cale mult mai eficientă şi inteligentă de a rezolva problema sustenabilităţii administraţiei locale. Că le vom numi plăşi, ocoale, districte sau raioane e mai puţin important, dar 300 sau 400 de astfel de organizări teritoriale locale vor simplifica structura administrativă a României. Şi, lucru foarte important, mai ales din perspectiva celor care caută modele, nu am fi primii. Calea e deja bătută!

Un astfel de nivel face parte şi din tradiţia sistemelor administrative ale României sau ale structurilor teritoriale componente. Echivalentele istorice ale structurilor de tip LAU1 au fost: ocolul – în cazul statului moldovenesc, plasa – în cazul Ţării Româneşti, denumire extinsă şi în cazul Principatelor Unite şi României. Cam de aceeaşi talie erau şi organizările intermediare de tip raion din perioada de administraţie teritorială de influenţă sovietică.

Nivelul LAU1 ar fi foarte util în reconstrucţia sistemului teritorial al României din mai multe motive. Dintre acestea, cele mai importante par a fi: eficientizarea administraţiei locale şi consolidarea centralităţilor teritoriale locale – a oraşelor mici şi mijlocii sau chiar a unor aşezări rurale ce vor deveni reşedinţe de plasă. Mai mult, nivelul LAU1 ar putea să constituie unitatea elementară (mult mai fină decât unitatea teritorială judeţeană) în constituirea configuraţiilor regionale. La fel a procedat şi Polonia, care e un exemplu de bune practici în ceea ce priveşte trasarea nivelului administrativ regional. Sâptămâna viitoare le vom luăm pe rând.

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi