Podul de flori, ambuteIaşul şi o autostradă nedorită de la centru

Amânarea A8 e o decizie criminală, şi nu e vorba despre faptul că Iaşul se va decupla în anii ce vor veni de hinterlandul său regional tradiţional, ci mai mult despre faptul că locuitorii din celelalte localităţi ale Moldovei nu se vor bucura de îmbunătăţirea accesibilităţii către serviciile regionale. După cum arată lucrurile la ora actuală, Moldova îşi va conserva şi pe mai departe starea de fundătură, doar ceva mai bine legată cu Bucureştiul.

Europa FM / DEZBATERE ELECTORALĂ. Dorin Dobrincu, istoric, despre candidații la prezidențiale: În cea mai mare parte, ei nu își asumă o direcție. Vedem că în pozițiile importante ajung mai degrabă tipi mediocri, care nu corespund fișei postului

Invitatul Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” de joi seară, la Europa FM, a fost Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, membru fondator și președinte al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei. Istoricul este de părere cu momentul istoric actual al României ar putea fi comparat cu sfârșitul perioadei interbelice, când „România era o țară modernă din anumite puncte de vedere”, dar care, ulterior, „a intrat într-un șir de dictaturi”.

Punctul pe știri, PODCAST cu Magda Grădinaru, invitat Mihai Chiper: Poarta Focșanilor – călcâiul lui Ahile (AUDIO)

Poarta Focșanilor e livrată conducerii NATO ca un „centru de gravitate” pentru stabilitatea Europei, dar francezii care au cartografiat-o spun că, din contra, e călcâiul lui Ahile. În cazul celui mai rău scenariu al unui atac dinspre Rusia, Moldova este cedată fără apărare, iar aliații nu au timp și nici infrastructură să ajungă să ne ajute. Important e să apărăm București/Muntenia, restul sunt teritorii care funcționează ca un fel de vestă antiglonț. Mai ales Moldova, potrivit cutumei  care spune că „Moldova nu se poate apăra”. 

News.ro / INTERVIU – Dorin Dobrincu, istoric: Statul român e deja în bună măsură pe model rusesc, cu o clasă politică în derivă, cu o putere crescândă a structurilor de forţă. Asistăm la o dezoccidentalizare / Ce spune despre candidaţii la Preşedinţie

Partidele şi politicienii români fac de multă vreme un joc duplicitar, clamându-şi pro-occidentalismul în timp ce recurg la măsuri populiste, capturează mare parte din presă şi creează largi reţele de corupţie şi incompetenţă, remarcă istoricul Dorin Dobrincu într-un interviu acordat pentru News.ro. Aceste partide mainstream au crezut că pot închide jocul electoral, au făcut legi speciale în această direcţie şi au fost convinse că vor ţine populaţia captivă într-un sistem care le va aduce controlul la nesfârşit, mai explică interlocutorul.

Xpress / Este oficial: tronsonul Moțca – Lețcani – Ungheni din A8, blocat de lipsă de fonduri și birocrație

Tronsonul Motca – Letcani – Ungheni din cadrul Autostrăzii A8 denumită și Autostrada Unirii este oficial blocat de lipsa finanțării, întârzierile administrative și o serie de decizii discutabile. Potrivit unui răspuns oficial al Ministerului Transporturilor, tronsonul Letcani – Ungheni nu a fost scos la licitație dintr-un motiv simplu: nu există sursă de finanțare disponibilă.

Modele de regionalizare

Începând de astăzi vă propun o serie de câteva texte ce vizează modele de regionalizare din UE. Ne vom focaliza pe câteva chestiuni ce au caracterizat din perspectivă teritorial-regională reformele administrative din Franţa, Germania, Spania, Italia şi Polonia. În realizarea articolului am plecat de la câteva fragmente din textul Teritoriu, teritorialitate și reforma administrativă. Relevanța scărilor geografice, text publicat în A. Cohal, D. Dobrincu, G. Ţurcanaşu (coordonatori) – Regionalizarea – către un model de bună guvernanţă a României, Polirom, Iaşi, 2023. 

Dezbatere despre reforma administrativă la Conferința Regională a RBL Cluj

Organizată la Cluj Napoca, în 18-19 martie 2025, cea de a VII-a ediție a Conferinței Regionale a Romanian Business Leaders (RBL), Filiala Cluj a propus celor circa 300 de participanți –antreprenori din comunitatea RBL, experți, reprezentanți ai administrațiilor locale și din societatea civilă – mai multe dezbateri și ateliere interactive.

Contributors.ro / Reașezarea lumii și angoasele est-europenilor

Vacanța istorică, de care ne-am bucurat aproape o generație în acest spațiu, s-a terminat brutal. Viitorul este nesigur, neliniștile sporesc, defetismul pare să se extindă. Însă în niciun caz soluțiile nu sunt renunțarea la idealul democratic în interior și la dreptul internațional în relațiile dintre state. Virarea spre un asemenea drum ar avea efecte catastrofale pentru europeni, mai ales pentru estici. Nu ne rămâne decât să dăm dovadă de curaj, să-i înfruntăm și pe neoimperialiștii de diferite rituri, și pe sclavii lor interni, să ne întărim societățile și să ne consolidăm apărarea.

Scrisoare deschisă a asociațiilor proautostradă: DOMNULE MINISTRU GRINDEANU, RUPEȚI PISICA LA CNIR!

Sorin Grindeanu (Epoch Times Romania)

Asociațiile Moldova Vrea Autostradă, Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei și Împreună pentru A8 au făcut un nou apel la ministrul Transporturilor să deblocheze situația din Compania Naţională de Investiţii Rutiere, care întârzie să lanseze procedurile de achiziţie pentru ultimele trei loturi ale Autostrăzii Unirii A8, care nu a organizat în acest an nicio ședință de progres cu societatea civilă, care nu reușește, de la începutul anului, să asigurare cvorumul unei şedinţe de Consiliu de Administrație.

Democrațiile liberale sub asalt

Uniunea Europeană are o șansă doar dacă statele componente aleg să joace împreună, nu separat. În caz contrar, vom asista la o reîntoarcere la tribalism și autoritarism, societățile vor accentua temele de rupere în interior, iar neîncrederea și posibil conflictele vor readuce la suprafață probleme pe care le-am mai văzut în trecutul nu foarte îndepărtat. Pe deasupra, europenii, mai ales cei din est, ar deveni pradă ușoară unor inși care fie vor să refacă imperii de stepă, fie fac tranzacții cu active ce nu le aparțin.

Un posibil final al unui ciclu economic la Iaşi?

Criza forţei de muncă din domeniile IT din anii anteriori e foarte posibil să fi declanşat formarea unor veritabile stocuri de IT-işti de către firmele mari şi mijlocii. Acum, par a fi prea mulţi. Diminuarea numărului de comenzi, mai ales în zona softului la comandă, e dependentă şi de criza în care a intrat industria germană a automobilelor. De asemenea, foarte multe firme din diverse domenii (bancare, finanţe, automobile etc.) şi-au creat propriile departamente IT, aşa încât presiunea comenzilor asupra firmelor româneşti s-a relaxat mai mult decât se cuvine.

Raport 2Celsius : Sărăcia din transporturile din România

Rețeaua rutieră și feroviară este inegal dezvoltată, cu regiuni precum Moldova rămânând slab conectate la restul țării. Regiunile vestice, cum ar fi Arad și Timișoara, beneficiază de infrastructură mai dezvoltată comparativ cu Moldova și alte regiuni din est.

Ziarul de Gardă / R. Moldova și România vor implementa un proiect comun de electrificare a liniei de cale ferată care unește orașele Iași și Ungheni

Republica Moldova și România vor implementa un proiect comun de electrificare a liniei de cale ferată care unește orașele Iași (România) și Ungheni (Republica Moldova). Implementarea acestei inițiative, care va dura 36 de luni, ar putea fi un prim pas pentru extinderea căii ferate electrificate până la Chișinău, transmite MOLDPRES.

HotNews.ro / Paradoxul bulgar. În timp ce în România, mai mult de jumătate dintre tineri vor să emigreze, în țara vecină se întâmplă ceva neobișnuit. Cum e situația și în alte țări din zonă

Migrația modelează demografia Europei de Est și influențează scena politică, arată rezultatele ultimelor rânduri de alegeri în unele țări din regiune. Dacă România se confruntă cu un exod masiv al tinerilor, cu impact asupra comportamentului electoral și al mobilizării politice, o țară înregistrează pentru prima dată în decenii un fenomen invers – mai mulți bulgari se întorc decât emigrează. 

Iași TV Life / Din nou, despre regionalizare (VIDEO)

Vineri, 31 ianuarie 2025, invitatul emisiunii „Politica la Iași” difuzată la postul tv local Iași TV Life a fost George Țurcănașu, cadru universitar la Facultatea de Geografie a Universității „Al. I. Cuza”, specialist în dezvoltare teritorială, membru al asociației Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei. Emisiunea, realizată și moderată de Lucian Dîrdală, a avut ca temă regionalizarea, un subiect reintrodus recent pe agenda publică de actuala coaliție guvernamentală.

Călin Georgescu vrea război la graniță

Curentele politice românești care se autointitulează suveraniste promovează, dincolo de retorica urlată în piețe și pe rețelele sociale, idei care fac jocul Moscovei. Pentru cine a uitat, Rusia este adversarul libertăților individuale și dușmanul neîmpăcat al națiunilor europene, indiferent că sunt sau nu în Uniunea Europeană. Putin&Co încearcă să asmută facțiunile ultranaționaliste și extremiste din diverse societăți împotriva altor grupuri, inclusiv împotriva altor țări. Lumea noastră e plină și de ticăloși, și de idioți utili, așa că destui dintre aceștia le fac jocul celor care vor să-și refacă imperiul.

Devino membru MDM