Bravo avertizorului! Și ce trebuie să discutăm legat de legile securității!

Principiile europene dezvoltate de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) privind controlul serviciilor de informații sunt ignorate de orice declarație politică sau în proiectele devenite publice. Având în vedere prima formă a acestor propuneri, suntem convinși că drepturile omului și principiile bunei guvernări sunt ultimele preocupări în procesul de modificare a acestor legi. Pentru o țară în care chiar și acum, la 30 de ani de la căderea comunismului, avem trauma Securității, singura modalitate posibilă prin care aceste legi să ajungă la o formă apropiată de principiile unui stat democratic, și în acord cu drepturile omului, este printr-un amplu proces de dezbatere publică și prin integrarea răspunsurilor la întrebările de mai sus. Da, suntem îngrijorați. Și avem și de ce.
Un apel al societății civile semnat de 45 de asociații, printre care și Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei.
Europa Liberă România: Naționalizarea solidarității | Statul român intră în competiție cu ONG-urile pentru donațiile dedicate refugiaților

Situația cu donațiile pentru autorități începe să semene, spune Oana Marinescu, consultant comunicare strategică, cu începutul pandemiei când oficialii au lansat „marota” cu știrile oficiale. „Cam așa vor să facă: două tipuri de canale de strângere de fonduri. Canalul oficial, cel guvernamental, pe care guvernul îl va prezenta drept cel bun, serios, pe care te poți baza și canalul neoficial, neguvernamental, și vor spune despre el că nu e chiar de sigur, știți e vorba de ONG-urile despre care nu știm ce fac”, avertizează Marinescu.
APEL. Societatea civilă şi criza refugiaţilor din Ucraina

Este necesară coordonarea la nivel regional a răspunsului la criza umanitară ucraineană din ţara noastră. Problemele de gestionare a fluxurilor de refugiaţi se pot rezolva mai eficient privite la nivel regional decât la nivelul fiecărui judeţ în parte, cu precădere în Regiunea Moldova, care deţine cele mai multe puncte de frontieră prin care intră victimele războiului din Ucraina. Judeţe sau regiuni întregi ale României trebuie să deruleze programe coerente şi coezive atât ca răspuns la problemele specifice ale refugiaţilor cât şi ca rezolvare a problemelor pe care prezenţa ucraineană pe termen mediu-lung le vor produce în teritoriu.
#VOCILEMOLDOVEI Ce s-a văzut astăzi în Piața Unirii din Iași. Și un post-scriptum

Înțeleg că George Simion, aflat în direct la Antena 3 și ulterior la Realitatea TV, a acuzat mișcările prodezvoltare, pe mine în mod particular, de „incitare la separatism teritorial”. I-aș aminti dlui Simion că descentralizarea și regionalizarea nu înseamnă separatism, ci eficientizare administrativă sau, dacă vreți, aplicarea principiului subsidiarității, valabil în Uniunea Europeană.
Pentru cine nu știe, nu doar în Germania, Italia sau Spania se aplică de bune decenii aceste principii, ci și în țări altădată centralizate, precum Franța și Polonia. Iar acestea sunt acum fie motoare ale economiei UE, care atrag milioane de europeni din Est, inclusiv români, fie țări care au cunoscut o dezvoltare remarcabilă, chiar dacă au pornit de la un nivel destul de apropiat de al României (de văzut cazul polonez).
Comunicat de presă: Moldova vrea dezvoltare într-o Românie europeană, fără extremism

Asociațiile proautostradă și prodezvoltare din Moldova – „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, „Împreună pentru A8” și „Reset” – au organizat azi, la Iași, cu prilejul împlinirii a 163 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, un protest în care au tras, din nou, un semnal de alarmă legat de dezinteresul administrației de la București față de problemele Moldovei, de lipsa investițiilor în regiune, cerând totodată politici teritoriale corecte care să ducă la diminuarea decalajelor de dezvoltare dintre Moldova şi restul României.
Expert Forum: Am solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la OUG Saligny

EFOR, alături de alte 17 organizații neguvernamentale și grupuri civice, printre care și Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă pentru aprobarea Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”, aprobată de Guvernul României în data de 3 septembrie 2021.
Primarul Iașului își bate joc de interesele Moldovei. Asociațiile civice susțin Autostrada A8, Ungheni – Iași – Târgu Mureș

Asociațiile civice Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei și Împreună pentru A8 se declară consternate de ultimele declarații făcute de domnul Mihai Chirica, primarul Iașului, care defavorizează construirea Autostrăzii A8, Ungheni – Iași – Târgu Mureș.
ZIARUL DE IAȘI: #Moldova_solidară
[cmsms_row data_padding_bottom=”50″ data_padding_top=”0″ data_overlay_opacity=”50″ data_color_overlay=”#000000″ data_bg_parallax_ratio=”0.5″ data_bg_size=”cover” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_position=”top center” data_bg_color=”#ffffff” data_color=”default” data_padding_right=”3″ data_padding_left=”3″ data_width=”boxed”][cmsms_column data_width=”3/4″][cmsms_text animation_delay=”0″] Structura informaţiilor de pe platformele de socializare s-a schimbat profund de când pandemia generată de COVID-19 a devenit reperul fundamental după care se structurează acum societatea, de la banala noastră existenţă cotidiană, până la nivelul mondial; de […]
Comunicat de presă: Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei lansează platforma Moldova Solidară

[cmsms_row data_padding_bottom=”50″ data_padding_top=”0″ data_overlay_opacity=”50″ data_color_overlay=”#000000″ data_bg_parallax_ratio=”0.5″ data_bg_size=”cover” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_position=”top center” data_bg_color=”#ffffff” data_color=”default” data_padding_right=”3″ data_padding_left=”3″ data_width=”boxed”][cmsms_column data_width=”1/1″][cmsms_text animation_delay=”0″] A fost lansată www.moldovasolidara.ro, o platformă online care integrează inițiativele societății civile, ale mediului de afaceri și ale administrațiilor publice locale din regiunea Moldovei, prin care se încearcă limitarea efectelor pandemiei de coronavirus. Dezvoltată de asociația Mișcarea […]
stiri.ong: În fața pandemiei, mobilizarea organizațiilor civice a îmbrăcat diferite forme
[cmsms_row data_width=”boxed” data_padding_left=”3″ data_padding_right=”3″ data_color=”default” data_bg_color=”#ffffff” data_bg_position=”top center” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_size=”cover” data_bg_parallax_ratio=”0.5″ data_color_overlay=”#000000″ data_overlay_opacity=”50″ data_padding_top=”0″ data_padding_bottom=”50″][cmsms_column data_width=”2/3″][cmsms_text animation_delay=”0″] #ONGprezent! vorbește despre provocările cu care ONG-urile din România se confruntă în această perioadă. Despre soluțiile și inițiativele pe care le-au pornit pentru a trece cu bine de ea, atât pentru angajații și voluntarii lor, cât mai […]
COMUNICAT DE PRESĂ. „Forumul CONTRACT ROMÂNIA, ediția Iași 2020” va fi reprogramat
[cmsms_row data_width=”boxed” data_padding_left=”3″ data_padding_right=”3″ data_color=”default” data_bg_color=”#ffffff” data_bg_position=”top center” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_size=”cover” data_bg_parallax_ratio=”0.5″ data_color_overlay=”#000000″ data_overlay_opacity=”50″ data_padding_top=”0″ data_padding_bottom=”50″][cmsms_column data_width=”1/1″][cmsms_text animation_delay=”0″] Ca urmare a noului context determinat de epidemia de coronavirus, asociațiile Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei și Reset anunță amânarea „Forumului CONTRACT ROMÂNIA, ediția Iași 2020”, care ar fi trebuit să aibă loc în perioada 27-29 martie 2020, […]
Scrisoare deschisă: Asociațiile civice atrag atenția asupra arbitrariului, abuzului și disprețului politicianist față de locuitorii Iașului
[cmsms_row data_width=”boxed” data_padding_left=”3″ data_padding_right=”3″ data_color=”default” data_bg_color=”#ffffff” data_bg_position=”top center” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_size=”cover” data_bg_parallax_ratio=”0.5″ data_color_overlay=”#000000″ data_overlay_opacity=”50″ data_padding_top=”0″ data_padding_bottom=”50″][cmsms_column data_width=”1/1″][cmsms_text animation_delay=”0″] 25 februarie 2020, Iași Scrisoare deschisă Domnului Ludovic Orban, Președinte al Partidului Național Liberal Asociațiile civice atrag atenția asupra arbitrariului, abuzului și disprețului politicianist față de locuitorii Iașului Domnule Ludovic Orban, Insistența Dvs. de a susține personal […]
Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei lansează proiectul “ADOPTĂ UN DRUM ÎN MOLDOVA“
[cmsms_row data_width=”boxed” data_padding_left=”3″ data_padding_right=”3″ data_color=”default” data_bg_color=”#ffffff” data_bg_position=”top center” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_size=”cover” data_bg_parallax_ratio=”0.5″ data_color_overlay=”#000000″ data_overlay_opacity=”50″ data_padding_top=”0″ data_padding_bottom=”50″][cmsms_column data_width=”1/1″][cmsms_text animation_delay=”0″] Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei anunță demararea proiectului ”Adoptă un drum în Moldova”, unul dintre cele trei propuneri alese pentru a fi finanțate în cadrul apelului de proiecte 2019 al Fondului pentru Inovare Civică, componenta Inovare Civică. […]
Comunicat de presă: Forumul CONTRACT ROMÂNIA, în premieră, la Iași
[cmsms_row data_padding_bottom=”50″ data_padding_top=”0″ data_overlay_opacity=”50″ data_color_overlay=”#000000″ data_bg_parallax_ratio=”0.5″ data_bg_size=”cover” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_position=”top center” data_bg_color=”#ffffff” data_color=”default” data_padding_right=”3″ data_padding_left=”3″ data_width=”boxed”][cmsms_column data_width=”1/1″][cmsms_text animation_delay=”0″] Asociațiile Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei și Reset organizează, în perioada 27-29 martie 2020, „Forumul CONTRACT ROMÂNIA, ediția Iași 2020„, la care vor participa organizațiile civice care fac parte din platforma CONTRACT ROMÂNIA. Forumul are loc de două […]
Ziare.com: Moldovenii sunt pesediști incurabili – De ce e falsă afirmația și ce au aflat politicienii, la Iași
[cmsms_row data_padding_bottom=”50″ data_padding_top=”0″ data_overlay_opacity=”50″ data_color_overlay=”#000000″ data_bg_parallax_ratio=”0.5″ data_bg_size=”cover” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_position=”top center” data_bg_color=”#ffffff” data_color=”default” data_padding_right=”3″ data_padding_left=”3″ data_width=”boxed”][cmsms_column data_width=”2/3″][cmsms_text animation_delay=”0″] De 24 ianuarie, politicienii vor să fie la Iași, ca la o liturghie păgână în care sunt aplaudați, doar că moldovenii, cărora li se pune în cârcă un pesedism etern, deși Gabriela Firea e primar la București, […]
Cum am devenit agitator la 24 ianuarie. În atenția Premierului Ludovic Orban
[cmsms_row data_padding_bottom=”50″ data_padding_top=”0″ data_overlay_opacity=”50″ data_color_overlay=”#000000″ data_bg_parallax_ratio=”0.5″ data_bg_size=”cover” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_position=”top center” data_bg_color=”#ffffff” data_color=”default” data_padding_right=”3″ data_padding_left=”3″ data_width=”boxed”][cmsms_column data_width=”2/3″][cmsms_text animation_delay=”0″] Ianuarie nu este doar prima lună din an, nu este doar un început simbolic pentru mulți. Printre altele, este vorba și de luna în care mărimile politice din capitala României știu că se vor urca în avioane […]
Organizațiile civice solicită autorităților o mai bună promovare a noilor proceduri electorale
[cmsms_row data_width=”boxed” data_padding_left=”3″ data_padding_right=”3″ data_color=”default” data_bg_color=”#ffffff” data_bg_position=”top center” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_size=”cover” data_bg_parallax_ratio=”0.5″ data_color_overlay=”#000000″ data_overlay_opacity=”50″ data_padding_top=”0″ data_padding_bottom=”50″][cmsms_column data_width=”1/1″][cmsms_image align=”right” animation_delay=”0″]5283|https://miscareamoldova.ro/wp-content/uploads/2019/08/Votstrainatate-Inregistreaza-te-300×128.jpg|medium[/cmsms_image][cmsms_text animation_delay=”0″] Scrisoare deschisă referitoare la îmbunătățirea comunicării publice prin intermediul www.votstrainatate.ro și pentru buna organizare a alegerilor din Noiembrie 2019 Stimate dle Președinte al Autorității Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică Stimată dnă Ministru al Afacerilor Externe, […]
Mişcare inedită: Şefii instituţiilor cheie, somaţi să iasă în conferinţă de presă comună pe cazul Caracal
[cmsms_row data_padding_bottom=”50″ data_padding_top=”0″ data_overlay_opacity=”50″ data_color_overlay=”#000000″ data_bg_parallax_ratio=”0.5″ data_bg_size=”cover” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_position=”top center” data_bg_color=”#ffffff” data_color=”default” data_padding_right=”3″ data_padding_left=”3″ data_width=”boxed”][cmsms_column data_width=”2/3″][cmsms_text animation_delay=”0″] Mai multe organizaţii civice (printre care se numără și Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei) au solicitat joi, în cadrul unei scrisori deschise, şefilor dintr-o serie de instituţii cheie – MAI, ANCOM, Avocatul Poporului, Poliţie, Parchetul General, Ministerul Comunicaţiilor, […]
RADIO IAȘI: (AUDIO) Autostrada A8 ar putea fi declarată obiectiv strategic naţional
[cmsms_row data_padding_bottom=”50″ data_padding_top=”0″ data_overlay_opacity=”50″ data_color_overlay=”#000000″ data_bg_parallax_ratio=”0.5″ data_bg_size=”cover” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_position=”top center” data_bg_color=”#ffffff” data_color=”default” data_padding_right=”3″ data_padding_left=”3″ data_width=”boxed”][cmsms_column data_width=”2/3″][cmsms_text animation_delay=”0″] Astăzi, la Iași, asociațiile civice ”Împreună pentru A8”, ”Moldova vrea autostradă” și ”Mișcarea pentru dezvoltarea Moldovei” au avut o întâlnire cu reprezentanți ai partidelor politice PSD, ALDE și Pro România, filialele din municipiu, pe tema proiectului Autostrăzii […]
Asociațiile civice și partidele din opoziție cer renunțarea la PPP pentru Autostrada A8
[cmsms_row data_padding_bottom=”50″ data_padding_top=”0″ data_overlay_opacity=”50″ data_color_overlay=”#000000″ data_bg_parallax_ratio=”0.5″ data_bg_size=”cover” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_position=”top center” data_bg_color=”#ffffff” data_color=”default” data_padding_right=”3″ data_padding_left=”3″ data_width=”boxed”][cmsms_column data_width=”1/1″][cmsms_gallery layout=”hover” hover_pause=”5″ animation_delay=”0″]5248|https://miscareamoldova.ro/wp-content/uploads/2019/07/20190724_131443-150×150.jpg,5249|https://miscareamoldova.ro/wp-content/uploads/2019/07/20190724_135941-150×150.jpg,5250|https://miscareamoldova.ro/wp-content/uploads/2019/07/20190724_140139-150×150.jpg,5245|https://miscareamoldova.ro/wp-content/uploads/2019/07/declaratie-autostrada-A8-24-iulie-150×150.jpg[/cmsms_gallery][cmsms_text animation_delay=”0″] Alături de reprezentanții asociațiilor Împreună pentru A8, Moldova Vrea Autostradă și ai PNL, USR, PMP și PLUS, reprezentanții Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei au participat astăzi, 24 iulie, la Iași, la o întâlnire de lucru […]